1 Decembrie. Topul aplicaţiilor româneşti disponibile pe Android

1 Decembrie. Topul aplicaţiilor româneşti disponibile pe Android

Magazinul Google Play este populată şi cu aplicaţii create de români. FOTO Adevărul

Android este cea mai mare platformă mobilă din lume. Astăzi, „Adevărul“ face o listă a celor mai bune, interesante sau suprinzătoarea aplicaţii dezvoltate de români. Fie sunt premiate chiar de Google, fie că nu, în mod cert există un ecou românesc şi pe Android.

Ştiri pe aceeaşi temă

Topul de astăzi nu este nicidecum exhaustiv, fiind mult mai mulţi români pasionaţi de crearea de aplicaţii pentru Android. Este însă un top al acelor aplicaţii care surprind prin ceva sau oferă ceva interesant ori util.

Trip Journal este de departe cea mai bună aplicaţie dezvoltată de români. Grafica este impresionantă, oferă suport pentru toate reţele sociale mari şi îţi înregistrează toate călătoriile pe care le faci.

Prin integrarea cu Facebook sau Twitter îţi poţi informa familia şi prietenii de traseul tău, iar prin Google Earth îţi poţi vizualiza traseul urmat de-a lungul şi de-a latul planetei. Aplicaţia este atât cu bani, la preţul de aproximativ 14 lei, dar şi gratuită în variantă Lite. Dezvoltatorul este iQapps, iar Trip Journal a fost premiată de Google în decembrie 2009 cu 100.000 de dolari.

Real Colors este creată de Makan Studios şi este unealta oricărui designer. În esenţă, aplicaţia este folosită la generarea unei palete de culori. Poate extrage spectrul de culori dintr-o fotografie, îţi poate crea o librărie cu paletele folosite sau acestea pot fi exportate în diverse formate, cum ar fi RGB (red green blue) sau HSB (Hue Saturation Brightness) mai potrivit pentru printare. Real Colors este disponibilă pe Play Store la preţul de aproape 17 lei, dar şi gratuită, tot în variantă Lite.

Caut ATM este o aplicaţie destinată oricui are un card, indiferent de bancă, şi îţi serveşte atunci când cauţi un bancomat. Printre băncile pe care aplicaţia ţi le afişează se numără BCR, BRD, CEC Bank sau ING. Dezvoltatorul, pe numele său Bogdan Chiriţoiu, afirmă că sunt localizate peste 1.400 de bancomate. Aplicaţia este gratuită şi, deocamdată, acoperă doar Bucureştiul.

Abacul este un instrument care multor copii născuţi în ultimii cinci-şapte ani poate nu le spune nimic, dar părinţii au acum ocazia să le prezinte într-un versiune modernă acest instrument arhaic de calculat. Dezvoltatorul este Kidsopia şi oferă diverse instrumente pentru educatul prin joc al copiilor. Abacul - Numere pentru copii este completată de Jocul Formelor şi Curtea Animalelor. Toate aplicaţiile sunt gratuite.

Şi pentru că educaţia în plus nu strică niciodată, Orar Facultate este o aplicaţie tot din acest domeniu. Dezvoltatorul Emanuel Posa a creat atât o versiune pentru profesori, cât şi una pentru studenţi. Cele în variantă demo sunt gratuite, iar cea definitivă costă aproximativ 5 lei. Orar Facultate are şi funcţia de autocomplete, astfel încât să nu trebuiască să introduci de fiecare dată numele unui profesor care susţine mai multe cursuri sau să introduci aceeaşi sală, dacă ai mai multe materii acolo. De asemenea, există şi un serviciu de notificări util mai ales când se apropie câte un examen.

Ţările Lumii este destinată oricui vrea să afle cât de multă geografie ştie. Deocamdată, aplicaţia se foloseşte de ţările lumii pentru a-ţi testa cunoştinţele pe parcursul a patru niveluri de dificultate. Numele creatorului este Trif Ovidiu şi pe pagina lui din Google Play Store se mai regăseşte o aplicaţie pentru cursurile valutare, dar şi un joc pentru testarea IQ-ului. Iar pentru cine vrea puţin umor, există aplicaţiile de bancuri. Toate produsele lui Trif sunt gratuite.

Wallet Buzz este o aplicaţie care foloseşte geolocalizarea pentru a-ţi aduce ofertele diverşilor comercianţi direct pe telefon. Prin Wallet Buzz ai acces la vouchere care te pot ajuta să mai economiseşti atunci când faci cumpărături. Interfaţa este curată, prietenoasă şi prin ea ai acces la diverse categorii, cum ar fi Fashion, Restaurante sau Auto. Voucherul pe care te decizi să-l foloseşti este direct pe telefon. Aplicaţia este gratuită.

Pescuit Crap este, probabil, cea mai cuprinzătoare aplicaţie legată de pescuit. De la monturi şi noduri la alegerea cârligelor şi lansetelor este totul în ea. Desigur, nu este gratuită, costă aproximativ 13 lei, dar pentru pasionaţi sau amatori care doresc să înveţe este binevenită. Şi această aplicaţie, dezvoltată de Clear Fishing, a ajuns şi pe alte meleaguri vorbitoare de engleză şi germană.

Book Your Table Romania este creată de Liga Software şi este o aplicaţie pentru rezervări online la restaurante. Poţi vedea în timp real disponibilitatea localurilor, poze cu acestea sau meniul şi ce cred alţi clienţi despre ele. De asemenea, poţi căuta un restaurant în zona ta şi poţi confirmarea rezervării o vei primi prin SMS sau mail. Aplicaţia este gratuită.

citeste totul despre: