VIDEO Soylent, „mâncarea viitorului” care ar putea combate malnutriţia şi subnutriţia în lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai multe amestecuri de nutrienţi au rolul de a ajuta corpul să ajungă la un echilibru alimentar. Acum, însă, un tânăr inginer a conceput o nouă compoziţie care, pe lângă ajutorul adus dietei, poate substitui o masă întreagă. Soylent ar putea a fi una dintre „armele alimentare” care combat malnutriţia şi subnutriţia în lume, arată revista „Time”.

În decursul ultimelor cinci luni, Rob Rhinehart, un inginer de software în vârstă de 24 de ani, s-a hrănit numai cu Soylent, un amestec lăptos de vitamine şi minerale pe care l-a conceput de unul singur. Nutriţionist de ocazie, Rhinehart susţine că shake-ul conţine ingredientele necesare unei diete echilibrate şi săţioase. Totodată, Rhinehart consideră Soylent „soluţia universală” în nutriţie.

„Totul a început ca o nevoie personală. Înainte, dieta mea era destul de săracă în nutrienţi. Mâncam numai alimente convenabile din punct de vedere al preţului”, a declarat inginerul, pentru revista „Time”. 

Timp de o lună, Rhinehart a efectuat cercetări amănunţite până la nivel chimic şi a aflat exact ce vitamine şi nutrienţi are nevoie organismul pentru buna funcţionare. Ulterior, a conceput amestecul Soylent care conţine o mulţime de vitamine şi de minerale, inclusiv calciu, potasiu, zinc şi vitaminele A, B, C, D, E şi K. Odată stabilită reţeta exactă a mixturii-minune, tânărul în vârstă de 24 de ani s-a ales pe el însuşi cobai. Trecând pe dieta Soylent, a pierdut în greutate, fără să sufere de senzaţia de foame şi simţindu-se, totodată, plin de energie. În afară de câteva mese de răsfăţ la final de săptămână, Rob se hrăneşte, în principal, cu Soylent.

Astfel, Rob şi-a dat seama că Soylent poate acea beneficii nu numai pentru el, dar şi pentru alte persoane. Acesta şi-a adus aminte de un vecin de-al său din San Francisco care, din cauza vârstei înaintate, nu mai era capabil să-şi gătească, fapt care i-a cauzat o accentuată scădere în greutate. „Pentru un astfel de om, Soylent poate fi soluţia”, susţine Rob Rhinehart.

Soylent, o schimbare la nivel mondial

„Deşi am ajuns atât de departe în domeniul nutriţiei, tot nu am descoperit metoda prin care toate persoanele pot beneficia de alimente sănătoase, inclusiv cele din ţările subdezvoltate. În San Francisco, diferenţele alimentare şi starea de sănătate a oamenilor din zonele sărace şi cele bogate sunt foarte adânci. Şi nu se pune problema că lumea nu face diferenţa între alimentele sănătoase şi cele nesănătoase. Pur şi simplu, unii au mijloacele prin care să le procure”, atrage atenţia tânărul în vârstă de 24 de ani. 

Chiar şi aşa, argumentele lui Rob pentru adoptarea Soylent ca un subtitut perfect pentru problema lipsei de mâncare nu sunt pe placul tuturor. 

„Cred că relaţia oamenilor cu mâncarea ar putea să fie mai sănătoasă dacă alimentaţia ar fi fost cu adevărat o alegere necondiţionată de venituri”, spune indignat Rob.

În ceea ce priveşte potenţialul amestecului său de a juca un rol decesiv în sănătatea publică şi în cobaterea foamei, tânărul crede că Soylent poate aduce o schimbare considerabilă. „Deseori, dieta nu are de-a face cu ce-şi propune un om pentru propria sănătate. Oamenii se gândesc la starea lor de sănătate mai mult din perspectiva tratării diverselor afecţiuni, nu a prevenirii lor. Dar Soylent ar putea avea acţiona ca agent preventiv, permiţând mecanismelor naturale ale corpului să reziste şi să păstreze energia de care are nevoie pentru ca organismul să fie cu adevărat sănătos”, atrage atenţia Rob. În plus, Soylent are nevoie doar de apă pentru a fi preparat, aşadar nu se mai pune problema deşeurilor alimentare, fiind, totodată, foarte uşor de transportat.

Lipsa gustului şi a dovezilor ştiinţifice

Descoperirea lui Rhinehart îşi are, însă, contestatarii săi. Dieteticienii au dubii serioase în privinţa eficienţei Soylent, argumentându-şi atitudinea refractară pe lipsa dovezilor care să ateste afirmaţiile inventatorului shake-ului. „Afirmaţiile pe care acesta le face nu sunt susţinute din punct de vedere ştiinţific. Compoziţia pe care a creat-o nu este adecvată, nutriţional vorbind. El a făcut o mulţime de presupuneri care nu sunt sustenabile pentru o anumită populaţie sau chiar pentru un anumit individ”, contraatacă Joy Dubost, nutriţionist la Academia de Nutriţie şi Dietetică din SUA.

Totodată, mulţi dintre cei care au testat amestecul l-au descris ca fiind lipsit de gust. A nu simţi experienţa plăcută a mâncării este oarecum contraintuitiv pentru că savoarea unui mese ajută la eliberarea hormonilor care reglează săţietatea şi suprimarea apetitului. „Dacă nu te bucuri de mâncarea pe care o consumi, există şanse reale să mânânci prea mult sau prea puţin. Pe termen lung, cred că acest amestec nu va face pe cineva mai sănătos”, adaugă Dubost.

Pasta terapeutică de un real succes în Africă

Până în prezent, nu există cercetări efectuate la scară largă care să ateste eficienţa shake-ului Soylent, dar au existat produse similare care au avut un rol decisiv în tratarea problemei malnutriţiei în ţările în curs de dezvoltate. Unul dintre aceste produse, cu o rată de succes de până la 90%, este Plumpy’Nut, o pastă terapeutică creată de compania franceză Nutriset.

Plumpy’Nut este unul dintre tratamentele cel mai des folosite la copiii cu vârste mai mici cinci ani care suferă de malnutriţie severă în unele părţi ale Africii. Produsul este amestec de nutrienţi din arahide, zahăr, lapte praf, zer, vitamine, minerale, ulei de soia şi de palmier. Caracteristica specială a produsului este laptele praf, denumit F100, formulă dezvoltată pe parcursul a 17 ani de cercetare, pentru a servi ca soluţie nutriţională pentru malnutriţie. Plumpy’Nut nu are nevoie de refrigerare sau de apă, ceea ce îl face uşor de transportat şi de consumat în condiţii de siguranţă inclusiv în acele zone toride şi secetoase al Continentului Negru. 

Simptomele obişnuite ale malnutriţiei severe la copii includ lipsa poftei de mâncare şi stare de letargie. Când un copil este declarat malnutrit, i se dă spre consum două sau trei batoane de Plumpy’Nut în fiecare zi, timp de şapte săptămâni. 

Una dintre organizaţiile non-profit care ajută la distribuirea Plumpy’Nut este Edesia. Organizaţia ajută, la rândul ei, UNICEF, Programul Mondial pentru Alimentaţie sau USAID, să distribuie alimentul în Africa de Vest şi în Etiopia, ţări grav afectate de malnutriţie şi de subnutriţie infantilă. La nivel mondial, 20 de milioane de copii sunt malnutriţi, iar alte 35 de milioane suferă de subnutriţie moderată. Edesia a ajutat 1,2 milioane din totalul acestor copii în ultimii trei ani.

„Poate Soylent să se alăture Plumpy’Nut în lupta mondială împotriva malnutriţiei şi a subnutriţiei?” se întreabă „Time”. Creatorul shake-ului susţine că „Da”. „Securitatea alimentară este o problemă foarte complexă. Este nevoie de o mulţime de abordări în acest sens, iar propria mea abodare poate că nu este cea mai bună, dar cred că ar putea ajuta într-o oarecare măsură. Putem aborda această problemă în moduri diferite, iar Soylent poate fi una dintre soluţii”, încheie Rob Rhinehart.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite