Cârceii: de ce apar şi cum scăpăm de ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabele sunt locul în care muşchii se contractă involuntar cel mai des Foto Shutterstock
Gabele sunt locul în care muşchii se contractă involuntar cel mai des Foto Shutterstock

Toată lumea ştie cât de dureros poate fi un cârcel, mai ales că, potrivit medicilor, odată cu înaintarea în vârstă, aceste contracţii musculare involuntare sunt tot mai frecvente. Mai exact, după 50 de ani, doar o persoană din trei nu suferă din cauza lor.

Câteodată, cramepele musculare apar în timpul atrenamentelor sau, pur şi simplu, atunci când o parte a corpului a fost nemşcată un timp îndelungat. În aceste situaţii, ele sunt provocate de o uzură execivă a muşchilor, deshidratare, stres sau oboseală.

În cazul în care cârceii apar la nivelul gambei în timpul somnului sau dacă un alt muşchi se blochează în mod regulat fără vreun motiv anume, cauza principală este un semnal greşit din partea sistemului nervos care îi cere muşchiului să se contracte.

De cele mai multe ori, problema e legată de un deficit de minerale cunoscute ca electroliţi – care includ potasiul, magneziul şi calciul. 

În aceste situaţii e nevoie de o suplimentare a acestora. Surse bune de magneziu sunt cerealele integrale, alunele şi leguminoasele. Potasiu putem obţine în cantităţi apreciabile din majoritatea fructelor şi legumelor proaspete, în special din  banane, portocale şi pepene galben. Cât despre calciul, lactatele sunt cea mai bogată sursă.

Dacă şi după ce modificăm dieta, cramepele persistă, e indicat să luăm, cu acordul medicului, 500 mg de calciu şi 500 mg de magneziu  de două ori pe zi, ceea ce înseamnă 1.000 mg din fiecare. Foarte multe persoane care au cârcei din cauza carenţei de magneziu, scapă de de aceştia cu ajutorul suplimentelor. Este foarte important ca magneziul să fie luat împreună cu calciul, întrucât aceste două minerale lucrează împreună.

Pentru a preveni crampele la nivelul gambelor în timpul nopţii, e indicat să încercăm să nu dormim cu labele picioarelor în extensie. De ajutor este şi vitamina E. Studiile sugerează că suplimentele de vitamina E (250 mg) stimulează circulaţia sângelui prin artere.

Remedii din plante

Cimbrul: se consumă câte 15 picături de macerat, puse în 50 ml de apă, de trei ori pe zi.

Creţişoara: se prepară dintr-o linguriţă de plantă la un litru de apă fiartă. Se beau două-trei căni pe zi, având efect de tonifiere a muşchilor.

Ghimbirul: uleiul esenţial sau tinctura se utilizează pentru masajul zonelor dureroase, ajutând la stimularea circulaţiei sangvine şi la detensionarea muşchilor; infuzia contribuie la calmarea spasmelor din interior – se beau două-trei căni pe zi, timp de zece zile pe lună.

Coada-calului: se administrează sub formă de pudră, sublingual, câte un gram de trei ori pe zi; se poate folosi şi sub formă de decoct, preparat dintr-o linguriţă de plantă uscată şi 250 ml de apă, fiartă timp de 15 minute, câte trei căni pe zi.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite