Coşmarurile nu ne înfricoşează. Tristeţea, vina şi confuzia sunt principalele sentimente din timpul viselor urâte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentele traumatizante sau consumul de alcool sau somnifere ne dau coşmaruri FOTO Shutterstock
Evenimentele traumatizante sau consumul de alcool sau somnifere ne dau coşmaruri FOTO Shutterstock

Mulţi dintre noi ne trezim transpiraţi în mijlocul nopţii din cauza unui coşmar care pare real. Mai mult, simţim că nu mai putem adormi de frica lui. Cercetătorii au demonstrat însă că aceste coşmaruri au un impact emoţional asupra noastră, dar nu din cauza fricii, ci din cauza sentimentelor de tristeţe, confuzie şi vină.

Visele sunt o serie de imagini involuntare, de gânduri şi de senzaţii din timpul somnului. În cadrul coşmarurilor, frica nu este principala emoţie care se degajă, susţine un nou studiu. Peste o treime din coşmaruri şi mai mult de jumătate din visele urâte au în comun alte emoţii primare, şi nu frica, au descoperit cercetătorii canadieni de la Universitatea din Montreal. Printre cele mai obişnuite emoţii întâlnite în visele urâte sunt confuzia, dezgustul, tristeţea şi vinovăţia.

Coşmarurile nu sunt o boală, dar pot reprezenta o problemă pentru omul care le anticipează sau care este foarte stresat după ce au avut loc. Celor care au coşmaruri frecvente le poate fi teamă să adoarmă, mai ales că unele vise rele se repetă, noapte de noapte. Alţii se trezesc în mijlocul nopţii din cauza coşmarurilor şi nu mai pot adormi la loc“, explică unul dintre cercetători.

Coşmarurile pot fi cauzate de evenimente traumatizante din viaţa de zi cu zi. De exemplu, soldaţii care s-au întors de pe front spun că revăd scenele în care au fost răniţi. Un alt motiv pentru coşmaruri poate fi consumul de alcool sau de somnifere.

Cercetarea a implicat analiza a 431 de vise urâte şi a 253 de coşmaruri, toate trăite de doar 331 de oameni, în special femei. Participanţii la studiu au ţinut un jurnal al viselor timp de două-cinci săptămâni, unde au descris tot ce au visat, imediat ce se trezeau. Însemnările aveau o medie de 144 de cuvinte pentru un vis.

Sunt într-un dulap. O fâşie de pânză albă mă forţează să mă ghemuiesc. În loc de haine care atârnă de umeraşe, sunt animale împăiate grotesc, cum ar fi pisici sau câini cu dinţii rânjiţi şi cu ochii bulbucaţi. Atârnă şi se leagănă deasupra mea. Mă simt imobilizat şi înspăimântat - un participant din cadrul studiului.

Cercetătorii au descoperit că oamenii tindeau să scrie mai mult în jurnalul de vise imediat după un coşmar, şi nu după doar un vis urât. Nu au descoperit ca bărbaţii să aibă mai multe coşmaruri decât femeile, şi nici că un anume grup de vârstă să fie mai influenţat de ele. Totuşi, visele urâte ale bărbaţilor includeau, în special dezastre sau războaie, în timp ce ale femeilor se bazau pe conflicte interpersonale, notează „Huffington Post“.

Cele mai frecvente coşmaruri şi vise urâte erau cele care implicau agresivitatea fizică şi conflictele interpersonale, urmate imediat de sentimentul de eşec şi de neajutorare, de îngrijorări cu privire la starea de sănătate. „Agresivitatea fizică este cea mai frecventă temă a coşmarurilor. Mai mult, coşmarurile devin atât de intense încât trezesc omul. Pe de altă parte, visele rele, sunt caracterizate de conflicte interpersonale“, au notat cercetătorii.


Citeşte şi:

Curiozităţi despre somn: femeile au nevoie de mai multă odihnă şi jocurile video te scapă de coşmaruri

Cine are nevoie mai multă de somn, bărbaţii sau femeile? Sau cum pot gamerii să se vindece de coşmaruri? Curiozităţile despre somn par nelimitate. Fiecare lucru nou pe care îl aflăm despre dormit şi despre vise ne minunează şi ne face să credem că somnul este, într-adevăr, un tărâm cu foarte multe alte taine de descoperit.

10 tulburări de somn ciudate şi înspăimântătoare

Somnul ar trebui să fie o perioadă de pace şi de relaxare. Mulţi dintre noi trecem prin toate stările obişnuite ale somnului: somnul uşor (non-REM) şi somnul adânc (REM) în care au loc şi visele. Dar atunci când graniţa dintre aceste etape se confundă, somnul poate deveni înspăimântător. De fapt, anumite tulburări de somn par mai degrabă desprinse din filmele de groază.

Coşmarurile şi mâncarea junk food: ce să eviţi ca să nu visezi urât

Atunci când te trezeşti dintr-un coşmar, prima ta întrebare este: ce căuta pisica aia cu o drujbă în mână şi de ce mă urmărea pe mine? Când îţi mai revii un pic şi realizezi că o pisică nu are degete opozabile şi n-ar fi reuşit în ruptul capului să ţină o drujbă în mână, îţi pui o întrebare mai normală: de ce am visat o pisică cu o drujbă?

De ce apar coşmarurile şi cum le putem preveni

Pe lângă evenimentele majore din viaţa noastră şi stresul zilnic, coşmarurile mai pot avea o varietate de cauze. Multe dintre ele pot fi uşor controlate şi, deci, coşmarurile pot fi prevenite.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite