23 de zile până la Apocalipsă? Blestemul lui Rasputin: sfârşitul lumii va fi pe 23 august 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În decembrie 2012, era anunţat sfârşitul lumii, potrivit calendarului mayaş şi previziunilor lui Nostradamus. Am răsuflat uşuraţi când am văzut că am scăpat, dar se apropie încă o dată pentru o presupusă Apocalipsă.

23 august 2013. Un foc nimicitor va mistui toate vietăţile de pe Pământ, iar pe planeta pustie va fi o linişte apăsătoare.

Aceasta este viziunea pe care a avut-o celebrul călugăr rus Rasputin, preferatul ţarinei Alexandra, la începutul secolului trecut. Rasputin ar fi prezis că forţele creştine se vor alia într-o nouă cruciadă împotriva celorlalte religii, în 2007, iar un milion de suflete vor pieri într-o singură bătălie numită „Marele Măcel“. Va fi cel mai mare carnagiu înregistrat vreodată în istorie, iar lumea se va sfârşi pe 23 august 2013.

Din arhivele KGB, au ieşit la lumină 11 pagini ale unui dosar ultrasecret cu scrieri semnate de celebrul călugăr rus Grigori Yefimovich Rasputin, supranumit „Călugărul Nebun“ sau „Călugărul Diavolului”. Politologul american David W. Norvalk a descifrat o parte din scrierile lăsate de călugăr şi susţine că acesta ar fi anticipat mari evenimente din istoria Rusiei şi ale Omenirii: Revoluţia bolşevică din 1917, sfârşitul dinastiei Romanovilor, apariţia, dominaţia şi sfârşitul lui Hitler, scrie historyofrussia.org. 

A mai prezis, cu aproximaţie, atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 din America, uraganul Katrina, „Operaţiunea Furtună în deşert” şi sfârşitul lui Saddam Hussein. 

„Este greu de crezut că toate aceste evenimente vor avea loc, dar îngrijorător e faptul că majoritatea lucrurilor anunţate de Rasputin până acum s-au adeverit”, constată americanul. 

Citiţi în continuare mai multe despre previziunile lui Rasputin. De asemenea, aflaţi amănunte despre favoritul ţarinei Alexandra.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite