Basel, ultima şansă! Steaua joacă diseară în Liga Campionilor şi dacă nu câştigă poate spune adio calificării mai departe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Steliştii trebuie să învingă diseară pentru a spăla ruşinea de până acum
Steliştii trebuie să învingă diseară pentru a spăla ruşinea de până acum

Steaua a plecat cu gânduri mari în această campanie din Liga Campionilor şi, cel puţin la nivel declarativ, chiar a dat impresia că se poate bate pentru unul dintre primele două locuri din grupă.

N-a fost să fie decât la nivel declarativ, deoarece campioana României s-a desumflat treptat şi după 0-3 cu Schalke şi 0-4 cu Chelsea, nici cuvintele nu mai ies aşa de uşor din gura lui Reghecampf şi a elevilor săi. „Ce să mai spun desepre cum trebuie să jucăm cu Basel? Am făcut-o la celelalte meciuri şi aţi văzut ce-a ieşit”, a spus spăşit Adi Popa, un tip discret şi cu bun simţ. Nici măcar Reghe nu mai e aşa de optimist ca la început. „Până acum n-am reuşit să ne ridicăm la valoarea competiţiei, n-am dat niciun gol şi am primit foarte multe. Trebuie să învingem ca să mai avem şanse la locul trei, dacă nu chiar la locul doi. În acest moment suntem datori în primul rând faţă de fanii noştri”, a spus Reghecampf.

Puţine bilete vândute
Din păcate pentru roş-albaştri, nici suporterii nu mai arată prea mult entuziasm faţă de echipă. La meciul cu Viitorul abia au venit 6.000 de oameni, iar pentru partida cu Basel s-au vândut puţin peste 20.000 de bilete. Probabil se vor mai da şi azi, dar sunt şanse mici ca tribunele să fie pline. Conducerea Stelei a fixat bilete de intrare şi al meciul echipelor Under 19, care se va juca la ora 16.00, la Mogoşoaia. Un tichet costă 5 lei, dar meciul va fi transmis şi de Digisport. Juniorii Stelei sunt şi ei până acum ciuca bătăilor, având zero puncte şi un golaveraj negativ, 0-7 asemenea echipei mari. Nici cei de la Basel nu mai răsăriţi, ba chiar par sub cei de la Steaua, din moment ce au toit zero puncte, dar golaveraj 0-9.
În privinţa echipei de start, Reghecampf n-are mari dileme. L-a lăsat din nou în afara lotului pe Gabriel Iancu, pedepsit din închisoare de patronul Gigi Becali pentru derapaje disciplinare, iar cea mai mare problemă a antrenorului stelist este cea binecunoscută, cea a fundaşului dreapta. Pe lista UEFA, steaua n-a trecut decât un apărător de meserie pe acest post, pe macedoneanul Daniel Georgievski, care e tot mai slab, de la meci la meci. Lucrurile se complică, deoarece Basel are doi mijlocaşi laterali, de picior stâng, Stocker şi Mohamed Salah, care fac frecvent schimb de locuri, şi acţionează eficient pe faza ofensivă. Cum Reghe nu mai are la dispoziţie decât varianta Prepeliţă, care nu e fundaş de meserie, el va miza tot pe Georgievski.

Elveţienii sunt neînvinşi în deplasare
Basel a sosit la Bucureşti, având în spate o performanţă remarcabilă în acest sezon. În cele 11 partide jucate în deplasare, în toate competiţiile, elveţienii n-au cunoscut înfrângerea. Au patru egaluri şi şapte victorii şi conduc autoritar în campionat. Golgheterul echipei în actualul sezon este atacantul Marc Streller, un vârf foarte înalt, de 1,95 metri, cu şase reuşite. Deşi masiv, el impresioneză şi prin calităţile sale tehnice, care-l ajută mult în postura de pivot. În spatele lui Streller acţionează argentinianul Delgado, un mijlocaş ofensiv care dirijează jocul lui Basel. Foarte important în jocul lui Basel este şi Xhaka, mijlocaş stânga cu cetăţenie elveţiană, dar care a ales să joace pentru Albania, spre deosebire de fratele său de la Monchengladbach, care evoluează pentru Elveţia.
Deşi Basel nu este o forţă a fotbalului european, valoarea lotului elveţienilor este peste cea a echipei lui Reghecampf. Basel valorează 49,9 milioane de euro, în vreme ce Steaua doar 41,7 milioane de euro. cel mai bine cotat fotbalist este portarul Sommer, care e considerat un goal-keeper de 8 milioane de euro. Sommer, alături de Schar şi Stocker joacă şi la naţionala Elveţiei, care s-a calificat la pas la campionatul Mondial din Brazilia. 

Murat Yakin, viitor selecţioner
Elveţienii sunt antrenaţi de fostul internaţional Murat Yakin, un tehnician tânăr, care a explodat în ultimii ani. Yakin (39 de ani) are origini turce, dar a jucat pentru Elveţia şi e considerat cel mai de succes antrenor din Swiss Super League, şi principalul candidat la postul de selecţioner al naţionalei, după retragerea lui Ottmar Hitzfeld, anunţată pentru vara anului 2014.


„În acest moment nu avem niciun avantaj. Prima şansă o are Basel, care a câştigat deja un meci”
Laurenţiu Reghecampf, antrenor Steaua

Echipe probabile:
Steaua
:Tătăruşanu – Georgievski, Szukala, Gardoş, Latovlevici – Bourceanu, Pintilii  - Ad. Popa, Stanciu, Tănase – Piovaccari
Antrenor: Laurenţiu Reghecampf
Rezerve: Niţă, Varela, Filip, Ad. Cristea, Tatu, Chipciu, Kapetanos
Basel:Sommer – Voser, Schar, Ivanov, Safari – Frei, Xhaka . Sio, Delgado, Stocker - Streller
Antrenor:  Murat Yakin
Rezerve: Vailati, Serey Die, Degen, Diaz, Salah, Mohamed, Pak

Steaua – FC Basel, azi, ora 21.45, TVR 1, Digisport, Dolcesport

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite