La 2,03 m înălţime, portarul Costel Pantilimon este cel mai înalt jucător din lotul lui Piţurcă pentru meciul de sâmbătă, urmat la o distanţă rezonabilă de Dorin Goian. Pantilimon are 21 de ani şi este portarul titular al celei mai în formă echipe din Liga I. Pantilimon a fost transferat la Poli chiar în ziua în care împlinea 19 ani, 1 februarie 2006, de la Aerostar Bacău, unde a fost pregătit şi de celebrul Costel „Burebista Câmpeanu”.

Primul meci în prima ligă: celebrul Poli – Dinamo 1-1, în 4 martie 2007, când timişorenii au folosit echipa de juniori, ca formă de protest la adresa FRF. „Nu am avut un rol chiar atât de mare în transferul său. Am fost consultat, mi-am spus părerea, că Pantilimon este un portar de mare perspectivă şi că merită luat. A venit atunci din Liga a III-a, a crescut enorm în valoare şi cu siguranţă suma pe care a fost transferat ar părea acum infimă”,  povesteşte preşedintele lui FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian.

„Mai are mult de muncă”

Chivorchian, unul dintre primii care a remarcat potenţialul tânărului portar, este de părere că acesta nu şi-a atins nici pe departe forma maximă. „Pantilimon trebuie să muncească mult mai mult şi sper că această primă selecţie va fi urmată de o convocare permanentă la naţionala mare şi, mai târziu, titularizarea”, a mai spus oficialul clubului timişorean.  Bănăţenii au mai dat în acest an un portar la naţională, Marius Popa.