Olandezii fac glume pe seama României: ei au dezvăluit cum poate Bucureştiul să găzduiască partide de la Mondialul de fotbal din 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Potrivit olandezilor, Rusia îşi va continua expansiunea în Europa de Est FOTO Shutterstock
Potrivit olandezilor, Rusia îşi va continua expansiunea în Europa de Est FOTO Shutterstock

Jurnaliştii olandezi consideră, în mod ironic, că până în 2018, an în care se va desfăşura Campionatul Mondial de fotbal, Rusia va anexa ţările din Europa de Est, astfel încât partidele de la turneul final se vor disputa şi în alte oraşe decât cele ruseşti, inclusiv Bucureşti.

Site-ul olandez speld.nl face face haz de necaz pe seama situaţiei geopolitice incerte din Europa de Est, unde Rusia face toate diligenţele pentru a acapara estul Ucrainei. Ziariştii olandezi merg mai departe şi prevăd, în mod ironic, că Federaţia Rusă îşi va continua expansiunea şi în următorii ani. Astfel, în 2018, când va avea loc Campionatul Mondial, Bucureştiul ar putea să găzduiască meciuri de la turneul final.

Acelaşi scenariu este valabil şi pentru alte capitale din estul sau nord-estul Europei, precum Varşovia, Talinn, Riga sau Kiev, oraşe care vor fi sub stăpânire rusească la acea dată, potrivit glumelor olandezilor. 

"Meciul de deschidere de la Cupa Mondială 2018 va avea loc la Varşovia. Finala se va disputa patru săptămâni mai tarziu, la Kiev. Celelalte oraşe gazdă sunt Moscova, Tallinn, Bucureşti, Minsk, Kaunas, Riga, Stalingrad, Odesa, Sochi şi Cracovia", scrie site-ul speld.nl.

Rusia a primit din partea FIFA dreptul de a organiza CM 2018, însă politicienii ucraineni au depus o cerere la FIFA prin care solicită anularea acestui drept. Pe lângă ucraineni, şi americanii s-au raliat acestui demers şi cer FIFA să pedepsească Rusia pentru politica de expansiune adoptată în acest moment.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite