Jucătorii lui Piţurcă au cardurile pline după ce au spulberat Ungaria: primă istorică pentru un meci de calificare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adi Popa (dreapta)
Adi Popa (dreapta)

Vicepreşedintele FRF, Dumitru Dragomir, a dezvăluit suma uriaşă pe care o vor încasa tricolorii pentru victoria de vineri seară. Dacă vor învinge şi Turcia şi îşi vor asigura prezenţa la barajul de calificare la Mondialul din 2014, Chiricheş şi compania vor mai primi un bonus fabulos.

România a învins categoric Ungaria, scor 3-0, iar de acum are prima şansă de calificare la play-off. O analiză „Adevărul“ arată că naţionala pregătită de Victor Piţurcă poate ajunge la primul Mondial după 16 ani.

Până atunci, Chiricheş şi colegii săi au motive suplimentare de bucurie pentru triumful contra ungurilor. Potrivit Dumitru Dragomir, la ultima şedinţă a Comitetului Executiv s-au stabilit primele pentru un succes cu Ungaria şi pentru o calificare la baraj.

Câţi bani vor primi jucătorii convocaţi?

„Mircea Sandu a avut o idee foarte bună. Jucătorii merită să primească bani pentru această victorie. Vor lua 250.000 de euro pentru jocul ăsta şi 250.000 de euro pentru baraj. Îi batem de le sună apa în cap pe turci. Avem echipă de Mondiale. Să nu picăm cu Franţa că nu ne lasă pe noi să ne ducem. Bineînţeles că intervin alte lucruri, fotbalul nu mai e un joc, e o afacere. Una e să meargă România la Mondiale, alta e să se califice Franţa“, a spus Dumitru Dragomir la sport.ro.

Cum se vor împărţi banii?

Grila după care jucătorii vor fi răsplătiţi va fi stabilită după o discuţie între Piţurcă şi liderii echipei naţionale. Cu siguranţă, titularii din meciul cu Ungaria vor încasa mai mulţi bani decât cei care n-au jucat. De obicei, în astfel de cazuri, împărţirea banilor se face în funcţie de minutele bifate de jucători.

VEZI GOLURILE DIN MECIUL ROMÂNIA - UNGARIA

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite