Halep a câştigat încrederea lumii tenisului: Schimbare majoră pentru Simona după parcursul de la Melbourne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Halep FOTO EPA

Simona Halep a pierdut finala cu Caroline Wozniacki, însă a câştigat ceva foarte important după prestaţiile formidabile de la Australian Open: respectul specialiştilor.

Simona Halep a abordat Australian Open din postura de favorita numărul 1, însă, impresia generală a fost că, înainte de începerea turneului, românca nu era luată în serios în ceea ce priveşte un eventual triumf la Melbourne. 

De altfel, după cum „Adevărul“ a scris aici, casele de pariuri au considerat că Halep are a patra şansă la trofeu, inclusiv după Serena Williams care, ulterior, nici n-a participat în primul Grand Slam al anului.

Parcursul fantastic al Simonei în Australia i-a îmbunătăţit imaginea în tenisul feminin. Chiar dacă mai sunt aproape patru luni până la următorul Grand Slam, French Open 2018 (21 mai – 10 iunie), Halep e văzută deja ca o mare favorită la Paris.  

Bwin.com a stabilit deja cotele favoritelor, iar ocupanta locului 2 WTA e cotată cu şansa a doua la trofeu:

*Serena Williams 5.00

*Simona Halep 7.00

*Garbine Muguruza 9.00

*Maria Şarapova 10.00

*Elina Svitolina 11.00

Halep a jucat două finale la French Open până acum, în 2014 şi în 2017. Prima dată a fost învinsă de Şarapova, iar a doua oară de Ostapenko.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite