Hagi îşi spune părerea despre Daum şi ştie cum ne putem califica la CM 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gică Hagi
Gică Hagi

Gică Hagi a încheiat cu Viitorul pe primul loc în Liga I, formaţia antrenată şi patronată de el fiind cea mai performantă din campionatul intern în toamna lui 2016.

Deşi nu se află în relaţii cordiale cu şefii de la FRF, Hagi are o părere bună despre Christoph Daum., pe care îl susţine.

"Avem un antrenor străin care încearcă să facă lucrurile aşa cum trebuie, o sa îi fie foarte greu din toate punctele de vedere, nu e susţinut. E nevoie să ai obiective foarte clare, dar să vedem dacă progresăm. Trebuie să aduci şi să faci ceva în fiecare zi, pentru că doar aşa poţi să ajungi competitv. O echipă naţională care să ne depăşeasca pe noi (n.r.Generaţia de Aur), acesta e obiectivul pentru care eu aş lucra", a explicat "Regele" într-un interviu Digi Sport. Fostul internaţional spune că  România nu  apierdut orice şansă de calificare la CM 2018 şi oferă şi o soluţie pentru obţinerea biletelor de Rusia.

"Vom vedea, în momentul de faţă lucrurile sunt complicate. Nu e usor, dar lupta e deschisă încă. Dacă te duci şi câştigi 3-4 meciuri în deplasare, faci egal în Polonia, baţi tot acasă...se poate, de ce nu", a conchis tehnicianul Viitorului. 

După patru meciuri, România are doar 5 puncte într-o grupă cu Polonia, Danemarca, Muntenegru, Armenia şi Kazahstan

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite