Devastaţi de durere: românii de la Al-Ittifaq au avut parte de un meci crunt, iar brazilianul Eric s-a accidentat grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Andone
Ioan Andone

Campionatul din Arabia Saudită s-a încheiat cu un joc dramatic la capătul căruia bărbaţi în toată firea au izbucnit în plâns.

După 21 de ani de antrenorat, Ioan Andone (54 de ani) a bifat prima mare contraperformanţă din carieră. În seara în care Olăroiu a câştigat titlul în Emirate, „Fălcosul“ a căzut în liga a doua din Arabia Saudită cu Al-Ittifaq.

Ando a fost readus, în februarie, la formaţia din Dammam pe care o mai pregătise şi în sezonul 2008-2009. Atunci, românul a realizat o performanţă, în premieră, pentru Al-Ittifaq: a calificat echipa în 16-imile Ligii Campionilor Asiei. Tocmai de aceea, preşedintele clubului s-a gândit că Ando e omul potrivit ca să salveze echipa de la retrogradare. Din păcate, „Fălcosul“ nu şi-a putut îndeplini obiectivul în cele cinci etape în care a stat pe banca echipei la care e legitimat şi fostul rapidist Nicolae Grigore.

Au picat în minutul 90+4, după un autogol

Cu o victorie, o remiză şi două înfrângeri în primele patru jocuri cu Andone, Al-Ittifaq a ajuns la ultima etapă, ştiind că n-are voie să piardă, în deplasare, în faţa celor de la Al-Ahli. O misiune nu tocmai imposibilă, în condiţiile în care meciul era unul fără miză pentru Al-Ahli, care, indiferent de rezultat, rămânea pe locul 3.

Elevii lui Ando au început bine jocul, au condus din minutul 12, dar apoi au avut parte de un coşmar. Al-Ahli a egalat în minutul 17 şi a învins, printr-un autogol, în minutul 90+4! Rezultatul a trimis Al-Ittifaq în liga secundă, pentru prima dată în istoria clubului. După fluierul final, mai mulţi jucători şi oficiali ai clubului au izbucnit în lacrimi.

Şi Nicolae Grigore, care n-a jucat cu Al-Ahli, fiind suspendat, a avut parte de un moment dificil: după retrogradarea cu Rapid, în stagiunea trecută, acum a picat cu Al-Ittifaq, în Arabia Saudită!

Există însă o portiţă de scăpare pentru gruparea din Dammam: e posibil ca federaţia saudită să mărească numărul de echipe din prima ligă, de la 14 la 16, caz în care nicio echipă din primul eşalon n-ar mai retrograda. O decizie în acest sens se va lua în următoarele zile.

Eric, ruptură de ligamente încrucişate

Meciul Al-Ahli – Al-Ittifaq a fost unul de coşmar pentru oaspeţi, dar şi pentru un fotbalist al gazdelor. Fostul fotbalist al Pandurilor, Eric de Oliveira, s-a accidentat în minutul 69 şi a fost schimbat. Mijlocaşul brazilian de 28 de ani e suspect de ruptură de ligamente încrucişate, ceea ce înseamnă că ar putea lipsi de pe gazon între 6 şi 8 luni.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite