ANCHETĂ Diferenţă de două milioane de lei la hotelul FRF la Buftea. Un nou „tun“ financiar al lui Mircea Sandu?
0Auditul comandat de conducerea Federaţiei Române de Fotbal scoate la iveală noi neconcordanţe financiare din mandatul lui Mircea Sandu.
După 24 de ani de domnie în fruntea FRF, Mircea Sandu a ieşit din fotbalul românesc, dar efectele mandatului său nu pot dispărea peste noapte. Şi probabil că actuala conducere a Federaţiei mai are nevoie de mult timp pentru a descurca toate iţele din perioada Naşului. Iar pentru a şti exact ce moştenire au preluat, Burleanu and Co au comandat un audit. Suprizele nu au întârziat să apară, iar una dintre ele este legată de hotelul din baza de pregătire a FRF, de la Buftea.
Acesta a fost construit în mare parte din fonduri venite de la FIFA şi UEFA, Federaţia contribuind la cheltuieli doar cu 20 la sută din bani. Complexul de la Buftea, destinat cantonamentelor loturilor naţionale, a fost inaugurat cu mare tam-tam în 2011, în prezenţa preşedintelui FIFA, Sepp Blatter. Hotelul a fost ridicat însă mai târziu şi a fost dat în folosinţă abia în primăvara anului 2014, după plecarea lui Mircea Sandu de la FRF. El are 22 de camere, sală de mese, bucătărie, două săli de lucru şi spaţii de depozitare. Conform actelor de la FRF, investiţia în acest hotel a fost de 9.944.206 lei. Ei bine, la şase luni de la darea lui în folosinţă, auditul comandat de Federaţie indică evaluarea lui la 7.059.061 de lei. Rezultă de aici o diferenţă de 2.885.145 de lei, adică undeva la 650.000 de euro.
Experţii în evaluări consultaţi de „Adevărul” susţin că e imposibilă o astfel de devalorizare, mai ales că locaţia nu e una care să fi fost supusă unor fluctuaţii valorice, din punct de vedere imobiliar. Aşadar, cel mai probabil e vorba despre un suprapreţ, o procedură uzuală de mărire artificială a bugetului de investiţie, în scopuri lesne de înţeles.
Mircea Sandu: „Nu mai ştiu cifrele”
Contactat de „Adevărul”, pentru a discuta despre acest caz, fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a refuzat să intre în detalii. „Nu mă interesează subiectul, nu mă interesează sub nicio formă actuala conducere a Federaţiei. Nu mai ştiu cifrele nici dacă mă împuşcaţi, dar pot să vă spun doar faptul că n-am făcut niciodată nimic de capul meu. Forul european face controale la sânge şi aprobă ceea ce construieşti”, a răbufnit Naşul, care a comentat şi perspective unei anchete DNA pe această temă. “M-au reclamat la DNA? Foarte bine, e treaba lor. Dar, din câte ştiu eu, DNA se ocupă de bani publici, nu de cei privaţi. N-ar fi exclus ca tocmai actualii conducători să ajungă în atenţia procurorilor, dar nu e problema mea”, a mai spus Sandu. Cazul se află întradevăr pe masa Direcţiei Naţionale Anti-Corupţie, care va cerceta şi va încerca să lămurească de unde provine această diferenţă de câteva sute de mii de euro.
Deşi Mircea Sandu susţine că nu mai ştie amănuntele acestui contract, un lucru e cert. Pentru construcţia acestui hotel nu s-a făcut nicio licitaţie, lucrarea fiind încredinţată direct firmei Consstar SRL. Fostul preşedinte al FRF figura şi ca administrator atât la baza de Mogoşoaia, cât şi la cea de la Buftea, încasând şi pentru asta o sumă de bani important. Chiar şi aşa, în decembrie 2014, într-o declaraţie acordată gsp.ro, Naşul s-a plâns de faptul că a câştigat prea puţin la FRF: “Am adus 200 şi ceva de milioane Federaţiei în anii petrecuţi în frunte şi să zic că oi fi cîştigat vreo 2 milioane. Nu ştiu, n-am făcut un calcul exact. Să zic că 1% am cîştigat. Nu mi se pare mult atît timp cît un secretar general de Federaţie din Marea Britanie cîştigă 350.000 de pounds pe an, cam 40.000 de euro lunar. Am cîştigat puţin, dar asta e situaţia aici. Mi s-ar fi părut normal să iau cam cât lua Mitică Dragomir la Ligă, adică în jur de 180.000-200.000 de euro pe an. Ar fi salariul corect. Sînt responsabilităţi mari, stresul e mare. Nu e normal ca un antrenor de naţională să aibă 400.000 de euro pe an, iar un preşedinte de 10 ori mai puţin. E un principiu tâmpit în România"
Întreţinere la preţ dublu
5 milioane de euro a costat tot complexul de la Buftea, mare parte din bani venind de la FIFA şi UEFA
Şi în cazul întreţinerii terenulurilor de la Buftea există o neconcordanţă cu preţul pieţii. Firma MSport Pro, care care asigura mentenanţa primea 10.000 de euro pe lună în baza contractului cu vechea conducere a FRF. În momentul de faţă, pentru aceeaşi activitate, dar derulată cu o altă firmă, Federaţia plăteşte 60.000 de euro anual, adică jumătate din preţul precedent.
Burleanu: “Nu sunt surprins”
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că e obişnuit să descopere lucruri noi din mandatul lui Mircea Sandu. “Vă mărturisesc faptul că nu ar trebui să constituie nimic suprinzător. Este încă un episod grăitor despre felul în care, ani şi ani la rând, fotbalul romanesc a fost condus pe un drum profund greşit. Avem de-a face cu o altă dovadă a faptului că fotbalul a avut doar de pierdut în tot acest timp”, adeclarat acesta.
Trei “lovituri” date de Mircea Sandu
Până se va lămuri problema diferenţei din dosarul hotelului de la Buftea, Mircea Sandu nu poate fi acuzat de nimic. Există însă trei antecedente, care nu-i sunt deloc favorabile, din punct de vedere al imaginii fostului preşedinte al FRF.
După debarcarea de la FRF, Mircea Sandu şi-a stabilit o rentă viageră în valoare de 75.000 de euro anual, drept de administrare a etajului 2 al unei clădiri a FRF, orice intervenţie chirurgicală sau recuperare medicală plătită de FRF, o limuzină de la FRF şi benzina decontată indiferent de numărul de kilometri parcurşi, telefon, personal anjagat cu salarii în limita a 5.000 de lei lunar, deplasări la meciurile echipei naţionale cu decontarea cazării la hotel de cinci stele şi diurnă de 500 de euro pe zi. Ulterior, Sandu a renunţat la 25.000 de euro din cei 75.000, la limuzină şi la secretară, iar în final, Adunarea Generală a FRF i-a retras toate beneficii.
În timpul mandatului său au apărut la FRF, aşa-numitele prime de organizare, botezate de presă „prime de necalificare”. Concret, după meciul de baraj pentru calificarea la CM 2014, dintre România şi Grecia, Federaţia a acordat nişte prime, motivate prin buna organizare a meciului. În capul listei s-a aflat Mircea Sandu, răsplătit cu 10.000 de euro, cae mai mare sumă de pe ştate, pentru „coordonarea generală”.
Şi în cazul procesului cu Loteria Naţională, Mircea Sandu şi-a tras partea leului. El a încasat 820.000 de euro, printr-o hotărâre a Comitetului Executiv care acorda preşedintelui FRF un procent important din suma recuperată de FRF după litigiul cu Loteria.