VIDEO Căinaţi de politicieni, trataţi cu ostilitate de protestatari. Condiţiile nefardate din puşcării

Un deţinut din Penitenciarul Jilava, unde rata de suprapopulare este de 193,22%. Foto: David Muntean

În mijlocul dezbaterilor aprinse despre graţieri şi amnistii date în toiul nopţii, prin ordonanţe de urgenţă cu dedicaţie pentru corupţii zilei, „Adevărul” vă propune un documentar despre realitatea din puşcăriile României, menit să vă prezinte o imagine nefardată a condiţiilor de detenţie din ţara noastră.

A început să plouă cu hotărâri de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Şi nu de ieri de azi, ci de prin 2011. Până acum, România a plătit peste 3 milioane de euro despăgubiri deţinuţilor care au reclamat condiţii inumane de detenţie sau grave încălcări ale drepturilor omului. Şi ăsta e doar începutul. Suntem pasibili de o hotărâre-pilot din partea CEDO care ne-ar putea costa aproape la fel de mult ca şi construirea unui penitenciar nou.

În tot acest timp, mai marii zilei au început să umple puşcăriile şi odată cu ei a apărut o nouă categorie de deţinuţi: cei care sunt constant în vizorul opiniei publice, revoltaţi şi ruşinaţi deopotrivă de condiţiile din penitenciare şi atenţia cu care este tratată perioada lor de detenţie. Fie că vorbim de foşti miniştrii, oameni de afaceri sau sportivi celebrii, mai toţi s-au plâns de condiţiile inumane din detenţie, aducând astfel în atenţia românilor o problemă de care s-a vorbit prea puţin: condiţiile din puşcării.

De ce acum un documentar despre închisori? Pentru că problema suprapopulării şi condiţiile grele de detenţie au fost principalele motive invocate de guvernanţi pentru a împinge pe agenda publică una dintre cele mai controversate ordonanţe de urgenţă din istoria postdecembristă. În ultima zi de marţi a lunii februarie, în toiul nopţii, guvernanţii au anunţat adoptarea OUG 13, lucru cea avea să scoată, în doar câteva zile, un număr de record de oameni în stradă în mai toate oraşele României. Fals pretext sau nu pentru evenimentele recente, problema există şi ea trebuie dezbătută şi analizată dincolo de discursurile manipulative ale politicienilor aflaţi la putere.

În toate aceste săptămâni, am documentat video protestele împotriva ordonanţei, am vorbit cu specialişti în domeniu care înţeleg şi ne pot explica de ce s-a ajuns aici şi ce se poate face mai departe, dar şi cu cei aflaţi în puşcării, cei care trăiesc zi de zi în mai puţin de patru metrii pătraţi, unii chiar mai bine de jumătate din viaţă. Vă avertizăm că unele imagini filmate în penitenciare vă pot şoca. Şi nu prin violenţa lor, aşa cum aţi putea crede, ci prin intimitatea cu care camera video a reuşit să surprindă cele mai importante amănunte ale acestei probleme. Din spatele gratiilor, deţinuţii şi-au spus păsul şi ne-au arătat adevărata faţă a sistemului penitenciar din România, iar dincolo de gratii, opinia publică pare să fie mai divizată ca niciodată în ceea ce priveşte condiţiile de detenţie.

„Printre gratii”, documentarul pe care îl puteţi vedea începând de luni pe adevarul.ro, încearcă să vă prezinte o imagine nefardată a problemei suprapopulării, fără a ne sfii de mărturiile dure, dar şi într-un mod care să răspundă la întrebările momentului: E mai important să ne stabilim priorităţi naţioanale ca educaţia şi sănătatea în defavoarea sistemului de detenţie sau ar trebui să le dezvoltăm simultan? Şi mai mult: cum rezolvăm acum aceste probleme acute?

VIDEO Printre gratii, un film despre dezumanizare în cel mai periculos loc din lume: puşcăria

Imagini cu deţinuții din Penitenciarul Jilava, unde rata de suprapopulare este de 193,22%. Foto: David Muntean/Adevarul

Imagini din aceeasi galerie
  • Imagini cu deţinuții din Penitenciarul Jilava, unde rata de suprapopulare este de 193,22%. Foto: David Muntean/Adevarul
  • Un deţinut din Penitenciarul Jilava, unde rata de suprapopulare este de 193,22%. Foto: David Muntean/Adevarul
  • Imagini cu deţinuții din Penitenciarul Jilava, unde rata de suprapopulare este de 193,22%. Foto: David Muntean/Adevarul
  • Imagini cu deţinuții din Penitenciarul Jilava, unde rata de suprapopulare este de 193,22%. Foto: David Muntean/Adevarul
  • Imagini din Penitenciarul Jilava, unde rata de suprapopulare este de 193,22%. Foto: David Muntean/Adevarul

Distribuie imaginea
citeste totul despre: