Turnu Severin: Tudor Nedelcea a descoperit că Papa e român
0La 64 de ani, este un om împlinit. Are o biografie fascinantă care s-a intersectat cu destinele a doi piloni ai lumii creştine: Teoctist, Patriarhul României, şi fostul suveran pontif, Papa Ioan Paul al II-lea.
Plecat dintr-un sat din Mehedinţi, cel ce-şi dorea iniţial să devină inginer silvic a ajuns doctor în literatură, cercetător ştiinţific, membru în Adunarea Naţională Bisericească şi în Consiliul Naţional Bisericesc. Tudor Nedelcea s-a născut într-o familie modestă, cu nouă copii. Ambiţia, inteligenţa şi modestia l-au făcut să ajungă departe. Copilăria i-a fost marcată de clipele petrecute în sat împreună cu cei dragi, dar mai ales de regimul stalinist. Omul de ştiinţă de astăzi îşi aminteşte de birurile bolşevicilor: „Copilăria a fost foarte frumoasă, deşi am simţit regimul stalinist al cotelor. Noi, copiii, ne ascundeam cu vitele în pădure, ca să ne apărăm animalele”.
A demonstrat că Papa Ioan Paul al II-lea are origini române
După liceu, a intrat la filologie, apoi a urmat ziaristica şi, într-un final, şi-a dat doctoratul în literatură. Cu multă trudă, a pus umărul la editarea a numeroase cărţi pentru care a fost răsplătit cu multe premii în ţară şi în străinătate. A scris nouă cărţi despre viaţa poetului Mihai Eminescu, dintre care ultima, „Eminescu şi cugetarea sa” a ajuns pe mâna Papei Ioan Paul al II-lea. De aici, povestea devine extrem de interesantă, pentru că omul de ştiinţă afirmă cu toată tăria că unul dintre cei mai înalţi prelaţi ai bisericii catolice are origini române: „Am demonstrat că Papa Ioan Paul al II-lea era de origine română. M-am bazat pe studiile unui savant polonez, conform cărora 300 sate din Polonia sunt formate din ciobani ardeleni stabiliţi în Polonia”.
Vorbeşte despre întâlnirea istorică a celor doi înalţi prelaţi
Ca unul dintre cei mai apropiaţi consilieri ai Patriarhului Teoctist, Tudor Nedelcea este convins că venirea suveranului pontif la Bucureşti în 1999 a însemnat începutul unităţii lumii creştine. Dar cercetătorul mai vorbeşte de o întâlnire istorică între cei doi înalţi prelaţi, la începutul lui 1989: „În 19 ianuarie 1989, în plin regim totalitar ateist, Preafericitul Teoctist, întorcându-se dintr-o vizită oficială din India, a făcut o escală neautorizată la Roma spre a se întâlni cu Papa Ioan Paul al II-lea. Când Papa a aflat că Teoctist este din Tocileni – Botoşani, i-a zis: „Suntem deci megieşi”, aluzie la vecinătatea Moldovei cu Polonia în Evul Mediu”.
Un grup statuar în Clisură
I-a propus pe amândoi la premiul Nobel pentru Pace (pe vremea când încă mai erau în viaţă) şi au refuzat. Tudor Nedelcea ar vrea să construiască, în memoria celor doi, un grup statuar, pe malul Dunării, în Eşelniţa. Nedelcea mai speră şi astăzi în sprijinul promis de omul de afaceri Dinel Staicu, pentru ca visul său să devină realitate, vis pe care l-ar dori un simbol al unităţii lumii creştine.