Solistul rock Leo Iorga, operat pentru o tumoare la plămâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Leo Iorga (46 de ani), fostul solist al unor trupe precum Compact şi Cargo, va fi operat astăzi la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“ din Capitală, potrivit Mediafax, care citează surse medicale. Specialiştii care-l tratează pe Iorga au descoperit recent că acesta are o tumoare la plămâni, care va fi extirpată printr-o intervenţie chirurgicală. Perioada de refacere după operaţie este de o lună.

UPDATE 13.00 Intervenţia chirurgicală la care a fost supus Leo Iorga s-a încheiat joi, în jurul orei 12.45. Starea lui este stabilă, în prezent aflându-se în secţia de Terapie Intensivă, a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din Capitală, Florin Mihălţan.

Leo Iorga s-a născut la Arad, la 2 decembrie 1964. A debutat pe plan muzical ca toboşar în trupa liceului său. Prima formaţie pentru care a fost solist vocal este Pacific, în perioada 1984-1985. A urmat formaţia Sui Generis (1985-1988). După o perioadă scurtă în care a fost solistul trupei Cargo, Iorga a devenit în 1988 solistul grupului Compact, alături de care a rămas până în 1996, când s-a „transferat" la trupa Schimbul III. În prezent, Leo Iorga este solist al formaţiei Pacific, din care mai fac parte şi Cristi Iorga, fratele său, Vlady Cnejevici şi Teo Boar.

Din discografia lui fac parte albumele „Cine eşti tu oare" (1991, Compact) şi „O altă tăcere" (2005, Pacific), iar cele mai cunoscute melodii ale sale  sunt „Singur în noapte", „Ploaia", „Cine eşti tu oare" sau „Să te gândeşti". În 1992 a fost desemnat „Solistul Anului" de către Radio Vacanţa şi Radio România. Leo Iorga este căsătorit şi are doi copii.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite