Românii vor avea dosar electronic de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sistemul medical românesc nu este pregătit pentru introducerea reţetei electronice
Sistemul medical românesc nu este pregătit pentru introducerea reţetei electronice

După apariţia cardului de sănătate şi a reţetei electronice, reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări (CNAS) spun că va apărea şi dosarul electronic al pacientului.

Sistemul român de sănătate este supus continuu schimbărilor. Nici nu au apărut reţeta electrnică şi cardul de sănătate şi reprezentanţii CNAS spun că va apărea cât de curând şi dosarul electronic.

„Nu va leza intimitatea"

Reţeta electronică va fi disponibilă din iunie, iar cardul din luna august în unele judeţe. Valoarea lui reală se va dovedi peste 1-2 ani când toată lumea va avea card. Apoi va apărea şi dosarul electronic al pacientului. Acesta va fi cel mai sensibil proiect şi vom încerca să-l facem în aşa fel încât să nu lezăm intimitatea pacientului", a declarat Marius Filip, medic șef Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Pe lângă beneficiile pe care le vor aduce pacienţilor (cel mai rapid fiind scurtarea timpului petrecut de aceştia în farmacii), oficialul susţine că sistemul va fi mai eficient.

„Sistemul va fi cu 20%-30% mai eficient datorită sistemului electronic", a subliniat Filip.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite