România, încotro?

România, încotro?

1 decembrie nu este doar despre poze de profil cu ii şi tricolor fixat din aplicaţie. 1 decembrie nu este doar despre o paradă politică cu aromă patriotardă. 1 decembrie nu se sărbătoreşte doar o singură dată într-un an.

În 1918, românii gândeau şi doreau o Românie Mare şi au obiţinut-o, apoi, în interbelic, au răspândit instituţiile statului în România cea Mare şi aproape că au reuşit să o menţină întreagă. Şi-au propus şi au reuşit asta.

În comunism, cu bune şi rele, extrem de contestate istoric, colectivizarea, industrializarea şi urbanizarea au fost gândite, aplicate şi la urmă finalizate, cu rele şi bune, cu suferinţe, cu transformări sociale teribile, dar finalizate.

La începutul anilor `90, apoi în noul mileniu, românii şi-au propus un nou loc în acel imago mundi, european, occidental, transatlantic. Şi au reuşit asta!

Astăzi suntem o naţiune amputată de vise şi proiecte de viitor. Trăim din imaginaţia altora şi importăm paradigme. Soroşismul sau lupta împotriva corupţiei  nu sunt componente ale simbolismului arhetipal românesc.

Astăzi nu mai gândim şi dorim ceva pentru a putea finaliza. Am sădit cultura conflictului şi trăim din aceasta. Am îngropat doina şi dorul românesc în orice facem.

Suntem o naţiune încă amorfă. Nu ne-au ajuns o sută de ani.

La nouăzeci şi nouă de ani de la Marea Unire, imaginea şi simbolistica românului ardelean în capitală sunt slab reprezentate. Sunt zeci de instituţii, de pieţe, unde doar busturile unor eroi ai neamului precum Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân, Alexandru Ioan Cuza, Carol I sau Ferdinand reprezintă românismul. Lipseşte, poate, Iancu de Hunedoara, nedreptăţit de istoria contemporană, lipseşte, poate, Avram Iancu, cu adevărat nu atât de relevant pe cât Ştefan cel Mare, dar un simbol autentic al românismului în Transilvania.

La nouăzeci şi nouă de ani de la Marea Unire, doare când noi, ardelenii, uităm că pentru Unirea Transilvaniei cu România au murit circa 335.000 de soldaţi români, număr care, împreună cu populaţia civilă ucisă în timpul luptelor, reprezenta o zecime din populaţia României (Vechiul Regat) la acea dată. Da, dragi ardeleni, au murit teleormăneni, vasluieni, dâmboviţeni, craioveni, bucureşteni, etc.

La nouăzeci şi nouă de ani de la Marea Unire, a fost de importanţă naţională dezbaterea privind inscripţia clopotului Catedralei Mântuirii Neamului şi nu construcţia în sine, făuritoare în continuare de istorie naţională. Ortodocşi sau nu, români sau nu, o catedrală nu este doar captivă unei liturghii, ci este şi o comoară culturală, o amprentă istorică şi memorială.

La nouăzeci şi nouă de ani de la Marea Unire, profanăm prin uitare memoria românilor geniali care s-au născut în ţara doinei de dor şi s-au stins în apusul Europei. Îi uităm în fiecare zi pe Constantin Brâncuşi, Emil Cioran, Eugen Ionesco, Tristan Tzara, Elena Văcărescu, George Enescu, Dinu Lipatti, Henri Coandă şi mulţi, mulţi alţii.

1 decembrie nu se sărbătoreşte doar o singură zi într-un an. 1 decembrie nu înseamnă doar steaguri tricolore montate în centrul unei localităţi, la fiecare stâlp din stradă, trei săptămâni pe an, pentru ca după să fie înlocuite de becuri chinezeşti strălucitoare, care anunţă Crăciunul şi sărbătoarea iernii.

1 decembrie este ad infinitum.

Deunăzi, o mamă îi citea unui copil despre cum Sauron a fost creat de către Eru Iluvatar la începutul lumii, ca unul dintre maiari, servitorii valarilor, îi povestea despre alungarea lui Melkor, Sauron şi celor care au fugit împreuna cu ei în Pământul de Mijloc, din rândul valarilor. Nu este o crimă că unui copil i se citeşte din Stăpânul Inelelor, nu trebuie să construim ziduri culturale într-o lume globalizată, dar este trist şi nedrept să uiţi complet de Ileana Cosânzeana, Baba Dochia sau Samca.

La o sută de ani de la Marea Unire, trebuie să ne întoarcem la începuturi. Sâ gândim şi să dorim pentru România şi apoi să şi finalizăm ce am raţionat.

Aşa cum, într-adevăr, simbolic şi ritual lumea este recreată periodic, la fel şi societatea românească.

La o sută de ani de la Marea Unire, trebuie să oprim războiul politic care zilnic ne înverşunează şi omoară tot ce este românesc în absenţa unui nou proiect de ţară. Prea multă tensiune, prea mult război civil politic, prea puţine evenimente care ne apropie şi prea multe gloanţe oarbe care ne separă.

La o sută de ani de la Marea Unire trebuie să amintim în fiecare zi a anului CENTENAR ce înseamnă să fii român, indiferent de regiune, etnie sau confesiune.

România, încotro?