Războiul exportului paralel de medicamente: revanşa distribuitorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce Ministerul Sănătăţii a demarat procedurile pentru a interzice comerţul paralel cu vaccinuri urmând ca măsura să fie extinsă şi la medicamentele din programele naţionale, distribuitorii ameninţă că vor acţiona statul în judecată. Reprezentanţii pacienţilor recunosc că politica preţului cel mai mic pe care o aplică România ne va lăsa fără tratamente.

Măsura prin care autorităţile române vor să interzică exportul paralel de medicamente pentru o perioadă de un an a declanşat un adevărat scandal în piaţa farmaceutică. Cei mai nemulţumiţi sunt în primul rând distribuitorii de medicamente, cei care au dreptul, prin lege, să exporte medicamente în alte state europene care plătesc mai mult. Iar faptul că autorităţile române vor să interzică exportul pentru orice fel de medicament care se dă prin programul naţional de sănătate ar reprezenta, spun ei, un fiasco pentru piaţa care deja funcţionează la cota de avarie.

De pierdut au şi pacienţii, iar soluţia, susţin cei din sistem, ar fi modificarea politicii de preţuri, care în acest moment sunt cele mai mici la nivel european, şi tocmai acest lucru a dus la criza medicamentelor. 

„Nu e posibil să extinzi o măsură de acest gen la toate medicamentele, pentru că vorbim de o legislaţie europeană în care medicamentele circulă liber. Avem epidemie de pojar iar vaccinul ROR (rubeola-rujeolă-oreion) nu este disponibil, acolo vor trebui luate nişte măsuri. Interzicerea exportului paralel pe anumite produse ar putea avea nişte efecte benefice, pentru pacienţi, ei se confruntă cu lipsa unor medicamente, dar principala cauză pentru dispariţia lor o reprezintă politica de preţuri din România. Noi ne încăpăţânăm să avem cel mai mic preţ european. Până nu vom avea o politică prin care să se rezolve lucrurile acestea, e greu de anticipat ce se va întâmpla în piaţă în perioada următoare”, a declarat, pentru „Adevărul”, Dan Zaharescu, director executiv al Asociaţiei Producătorilor Internaţionali de Medicamente.

Dacă ridici o licenţă laşi bolnavii fără medicaţie

Solicitarea autorităţilor române de a interzice comerţul paralel cu medicamente a ajuns în atenţia Comisiei Europene, şi în acelaşi timp legislaţia le permite distribuitorilor să dea în judecată statul român. 

„O parte din medicamente vor fi din nou exportate pentru că dacă distribuitorii sunt amendaţi sau penalizaţi că fac export paralel, pot contesta măsura în instanţă, iar distribuitorii au legea de partea lor. O altă problemă e că dacă îi ridici unui distribuitor licenţa chiar şi pentru o zi, laşi pacientul fără medicamente în ziua respectivă, iar asta ar fi o dramă. Sunt 400 de medicamente cu risc să dispară de pe piaţă în următorul an sau care să fie aduse în cantităţi tot mai mici din cauza problemelor legate de politica de preţuri, a taxei clawback pe care o plătesc producătorii şi aşa mai departe. Măsura de a stopa exportul va rezolva doar pe termen scurt situaţia cu care ne confruntăm”, a explicat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP). 

Potrivit acestuia, România riscă să devină şi în planul medicamentelor o piaţă secundară, aşa cum se întâmplă acum în domeniul vaccinurilor. „Nu poţi să aplici măsuri excesive, trebuie echilibru, altfel bulversezi tot”, a completat Barbu. 

Distribuitori: „Nu avem nicio sursă de profitabilitate”

Depre practicile comerciale şi încălcarea lor vorbesc şi distribuitorii, care susţin însă că este nevoie de un control al medicamentelor nu doar la ieşirea din ţară ci şi la intrarea în piaţă. „Autorităţile vorbesc despre limitarea exporturilor şi că nu se găsesc medicamente. Însă în ultimii ani au preferat să cârpească tot, în loc să caute soluţii pentru a rezolva sincopele de vaccin, au ales să schimbe schema naţională de imunizare. În spatele întregii poveşti stau toate restricţiile care ni se impun. Nu restricţia e soluţia, nu sancţiunea e soluţia. Costurile noastre cu întreţinerea depozitelor cresc, costurile cu angajaţii cresc, dar preţurile la medicamente au scăzut. Nu mai ai nicio sursă de profitabilitate. Se va ajunge în situaţia în care producătorii să nu-ţi mai aducă produsele”, au explicat oficiali din rândul distribuitorilor de medicamente pentru „Adevărul”.

Reprezentanţii distribuitorilor afirmă că o farmacie lucrează, în medie, cu trei distribuitori, care sunt obligaţi să aducă produsele şi să le livreze farmaciei. „Spre exemplu, un farmacist, daca e obligat prin lege să lucreze cu trei distribuitori, trimite comenzi către toţi trei. Aceştia au obligaţia să livreze farmaciei produsele dacă le are pe stoc şi, date fiind politicile anticoncurenţiale, nu discută între ei. Practic, farmacia poate ajunge în situaţia de a primi medicamentele din trei părţi, o parte le dă, restul le poate pune pe stoc şi, dacă legea prin care pot avea şi depozite va trece, vor putea face export paralel”, au completat oficialii. 

Ce spune Consiliul Concurenţei

Iar Consiliul Concurenţei avertizează că exportul paralel nu poate fi împiedicat decât în situaţii excepţionale, cum e o criză acută de medicamente, ceea ce ţine de siguranţa naţională. „Un stat membru poate recurge la limitarea exportului paralel de medicamente în situaţii excepţionale, în care sănătatea publică este pusă în pericol; o astfel de restricţie însă nu trebuie impusă cu titlu general, ci limitată la acele medicamente pentru care se constată că exportul paralel a generat o lipsă care afectează în mod grav sănătatea publică şi numai pentru o perioadă limitată, recomandată a fi de 3 luni”, a arătat şi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Vaccinurile, greu de adus în ţară

România se confruntă cu cea mai severă epidemie de rujeolă din ultimii ani şi în acelaşi timp autorităţilor le este dificil să asigure stocurile de vaccinuri din schema naţională de imunizare. Oficialii de la Ministerul Sănătăţii spun că vaccinul ROR urmează să intre în ţară zilele astea. În acelaşi timp, vaccinul hexavalent, un alt ser cu care sunt imunizaţii bebeluşii şi care a lipsit de pe piaţă, a fost importat şi distribuit către direcţiile de sănătate publică iar, în unele judeţe, a ajuns deja în cabinetele medicilor de familie. În Capitală, medicii au primit mai puţine doze decât au solicitat, arată medicii. 

„O parte din doze au venit, o parte sunt în curs de a ajunge la medici”, spune şi Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. Ministerul Sănătăţii anunţa recent că a început procedurile pentru suspendarea exportului paralel de vaccinuri, astfel încât să fie asigurat necesarul de doze la nivel naţional pentru imunizarea copiilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite