PROIECT Amenzi mai mici pentru pensionari

PROIECT Amenzi mai mici pentru pensionari

FOTO Adevărul

Amenzi de circulaţie mai mici pentru pensionari decât pentru restul românilor. Este propunerea a doi senatori, unul de la PMP, iar altul de la PSD, pentru a veni în sprijinul contravenienţilor pensionari.

Ştiri pe aceeaşi temă

Concret, Dorin Valeriu Bădulescu (PMP) şi  Adrian Nicolae Diaconu (PSD) propun ca pentru pensionari punctul de amendă să nu se mai calculeze în funcţie de salariul minim brut pe economie, ci în funcţie de punctul de pensie. Astfel, punctul-amendă ar putea avea două valori, una pentru oamenii activi şi alta pentru pensionari. 
 
„Alin. 2 al art. 98 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice se modifică după cum urmează: un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre de Guvern, pentru persoanele active, şi 10% din punctul de pensie, stabilit prin ordonanţă sau prin hotărâre de Guvern, pentru pensionari“, se arată în proiectul de lege.
 
De la 1 iulie 2018, punctul de pensie va ajunge la 1.100 de lei, faţă de 1.000 de lei, cât este valoarea lui actuală. Asta înseamnă că punctul de amendă pentru pensionari, în viziunea iniţiatorilor legii, va fi de 110 lei, faţă de 145 de lei cât este valoarea punctului de amendă calculat în funcţie de salariul minim, dar plafonat la nivelulul anului trecut, în urma unei ordonanţe de urgenţă a Guvernului. 
 
Salariul minim a crescut mai repede ca pensia
 
Iniţiatorii proiectului de lege au raportat valoarea unui punct-amendă la cuantumul pensiei medii, stabilind că raportul este disproporţionat. 
 
„Un număr de 4.691.652 pensionari de asigurări sociale era înregistrat la finele anului 2017 în România, iar pensia medie a fost de 1.071 lei, cu 140 lei peste cea din perioada similară a anului 2016. În perioada supusă atenţiei, putem observa că salariul minim brut pe economie a avut o creştere mult mai accelerată decât pensia medie în România. (...) Dacă raportăm valoarea unui punct-amendă la pensia medie în anul 2015, vom observa că la acel moment valoarea acestuia reprezenta 10,9% din pensia media, iar în prezent acelaşi raport este de 13,53%“, arată parlamentarii. 
 
Aceştia consideră că pentru un pensionar chiar şi o amendă minimă de 2-3 puncte este greu de achitat. 
 
„Dacă s-ar fi păstrat cuantumul amenzilor în sistemul actual de calcul, ar fi fost un raport de 17,74%. Este necesar să observăm că orice amendă aplicată în baza OUG 195/2002 pleacă de la minim 2-3 puncte amendă, deci de la valori care, în 2015, reprezentau fie 21,86%, fie 30,77% din pensia medie, iar în prezent aceleaşi raporturi se ridică fie la 27,07%, fie la 40,62%, iar acest cuantum este calculat pentru cele mai blânde sancţiuni posibile. Pentru celelalte clase de contravenţii, creşterile sunt mult mai mari, astfel că pentru un pensionar este imposibil, în mare măsură, să poată achita o eventuală amendă“, conchid iniţiatorii legii.
citeste totul despre: