Paşii mărunţi ai ruşilor în România

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

[...] „Ţineţi cont că sunt preşedinte de 8 ani şi firme ruseşti deţin aproape integral producţia de oţel a României, cel puţin producţia de oţeluri speciale este în mâna unor investitori ruşi.

Investitori ruşi deţin toată producţia de aluminiu a României. Investitori ruşi deţin rafinării în România. Investitori ruşi deţin perimetre de exploatare a gazelor şi a ţiţeiului în Marea Neagră" [...], declara preşedintele Traian Băsescu în cel mai recent interviu acordat postului de radio Vocea Rusiei, justificându-şi deschiderea faţă de investiţiile ruseşti, în pofida apropierii sale faţă de SUA.

Este adevărat, firmele ruseşti deţin multe în România, de la producţia de aluminiu şi oţel până la benzinării şi companii agricole, însă nu este suficient. Rusia sub regimul Putin are ca ţintă preluarea unor companii strategice, într-o ţară strategică. Aşa se face că Gazprom, companie rusească de stat, îşi întinde pânzele în România tacticos, exact ca un păianjen. Potul cel mare al ruşilor ar fi Petrom, însă până acolo mai sunt câteva aspecte de pregătit. Intenţia Gazprom de a achiziţiona 51% din acţiunile OMV, care deţine la rându-i 51% din Petrom, durează de ani buni. Însă de fiecare dată când surse din cadrul celor două companii au scăpat ceva în presă, oficialii ruşi şi austrieci au dezminţit. Totuşi...

1 Wolfgang Ruttenstorfer, care a condus între 2002 şi 2011 destinele OMV, şi deci indirect şi grupul Petrom, s-a alăturat consiliului de administraţie al companiei petroliere sârbe NIS, controlată de ruşii de la Gazprom Neft, iar actualul preşedinte, Gerhard Roiss, a început să vândă ruşilor benzinării din Balcani.

2 Compania sârbă de petrol şi gaze NIS intenţionează să deţină, până la sfârşitul acestui an, 40 de benzinării în România şi 120 de unităţi până în 2014. Presa a scris că de fapt firma vrea să cumpere 139 de benzinării Petrom, însă oficialii Petrom au negat informaţia. Până la urmă, NIS a cumpărat câteva benzinării locale în vestul ţării şi... aşteaptă.

3 Gazprom Neft îşi înfige steagul rusesc şi la malul Mării Negre prin preluarea companiei de bunkeraj (activitatea de alimentare a navelor cu carburanţi) Unicom Holding, care acţionează în Portul Constanţa. Un pas mărunt, dar important din punct de vedere strategic.

4 Compania rusească Tise, controlată de Gazprom, şi-a arătat interesul pentru preluarea Oltchim, care include şi rafinăria Arpechim. Rafinăria de la Piteşti a fost vândută de statul român către Petrom, care după ce a preluat-o a închis-o. Miercuri vom afla cine este câştigătorul licitaţiei de vânzare a Oltchim, însă dacă noii patroni vor fi ruşi, ar însemna că Gazprom a mai făcut un pas spre potul cel mare. Pentru că, dacă ar deveni acţionar majoritar al OMV, prin preluarea Oltchim şi Arpechim ar avea asigurate în România rafinăria şi materia primă a acesteia. Toate aceste mutări pe tabla de șah ne arată că rușii fac pași mărunți, dar siguri în România!

Ovidiu Marincea este editor coordonator ''Adevărul''

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite