Papa şi Patriarhul! Vatican şi Bucureşti! Două lumi, două personaje...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
O ceremonie privată pentru un titlu onorific acordat de Universitatea Politehnică FOTO basilica.ro
O ceremonie privată pentru un titlu onorific acordat de Universitatea Politehnică FOTO basilica.ro

Preocupările Papei Francisc sunt de reală importanţă şi cu impact pe plan internaţional, fie că vorbim de influenţa pe plan ecleziastic, social, cultural sau politic. Zilele acestea a efectuat o vizită în insula Lesbos a Greciei cunoscută ca locul unde, încă din 2015, milioane de migranţi au ajuns.

Nu ştiu ce l-a apucat pe Papă, dar în septembrie 2015 a lansat un CD de rock progresiv. Ei, în România episocopii şi creştinii s-au agitat şi au trecut la blesteme şi ameninţări când o simplă formaţie şi câţiva artişti aminteau în refren de bisericile de lemn. Nimic antiBOR, nimic vulgar, anticreştin sau satanic, dar se pare că în România BOR încă funcţionează precum statul comunist cu cenzură şi atacuri nedemocratice.

Papa, la 79 de ani, e activ, limpede şi energic. Simplu, modest, sincer, după cum ne-a învăţat, dă lecţii de moralitate şi slujire a aproapelui, nu prin predici, ci prin exemplul comportamentului său. Din prima zi îl vedeam refuzând limuzina oficială şi slujind săracilor, bătrânilor, copiilor, celor din spitale, din azile sau locuri de detenţie.

La Lesbos, în timpul discursului său, amintea celor prezenţi şi lumii întregi că:

„Aici, în Grecia, trebuie să nu uităm că migranţii, înainte de a fi statistică, sunt persoane care au chipuri, nume şi istorii individuale. Europa este patria drepturilor omului şi oricine ajunge aici trebuie să beneficieze de aceste drepturi.”

După ce a decolat de la Vatican, în avion, Papa le-a declarat jurnaliştilor că aceasta este cea mai tristă călătorie pe care o face vreodată. De fapt, va avea să vadă cea mai mare tragedie umanitară după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Primit de prim-ministrul grec, de la aeroport nu s-a dus în palatul guvernamental, ori într-un hotel de lux să se odihnească, ci a mers direct într-o tabără pentru refugiaţi unde erau adăpostiţi peste 2.500 de copii, tineri şi vârstnici. Mulţi veniţi din Pakistan, Afganistan, Iran, Irak şi mai ales Siria, musulmani sau creştini. Nu contează. Din imagini şi comentarii aflăm că Papa a vorbit cu un tânăr care încă prezenta rănile războiului, a vazut un copil născut în urmă cu 15 zile acolo şi o fetiţă cu cancer de piele care necesita intervenţie medicală de urgenţă. L-am ascultat cum le-a zis: „spuneţi-mi ce pot să fac şi voi încerca să fac pentru voi“. O femeie i-a căzut la picioare şi se ruga să primească consolare. Scene de reală emoţie. M-am întrebat de ce a trebuit să vină un Papă catolic pentru ca şi patriarhul grec să ajungă acolo pentru prima oară. Ce l-ar fi oprit pe ortodox?

Înainte de pleca din tabără, Papa, Patriarhul Ecumenic şi arhiepiscopul Atenei au fost invitaţi să mănânce masa de prânz în aceeaşi cantină cu refugiaţii şi, desigur, nu puteau să refuze invitaţia. Nu am aflat ce conţinea prânzul. Pesemne nu ceva extrem de rafinat precum la curţile oficiale.

Dar la plecare, în avionul său spre Roma, Papa a luat în Italia trei familii de refugiaţi – fiecare cu câte doi copii. Vaticanul şi Sant'Egidio vor avea grijă de cele 12 persoane de religie musulmană, un gest de umanitate, un gest mai mult decat simbolic. A arătat că îi pasă de refugiaţi şi chiar de cei de o altă religie. Se spune că aceştia au fost aleşi prin tragere la sorţi. Cu siguranţă vor avea alt destin la Roma.

În schimb, ceva îmi scapă. Nu ştiu ca Papa Francisc să fi acceptat vreun titlu de Honoris Causa, cel puţin nu de când este papă. Ori, în acelaşi timp, în România, la nici 1.500 km de Grecia, patriarhul Dănuţ tocmai primea al 15-lea titlul de Honoris Causa. Bucurie mare la Politehnică şi la Patriarhie.

În România. Precum conducătorul, aşa şi oamenii... 

În prag de campanie politică, scuze, reformulez, în plină perioadă a Postului Mare, Patriarhul, plin de smerenie şi umilinţă, acceptă titluri de Honoris Causa (care nu ştiu la ce îl ajută) din partea liderilor PSD, adică de la fostul ministru al Educaţiei, Cati Andronescu, şi fostul ministru, fără doctorat, lectorul, rectorul Mihnea Costoiu.

Gestul lor a fost de o imoralitate gravă, căci au transformat Universitatea într-o firmă personală de distribuit titluri, prin faptul că s-au deplasat personal pentru a-i oferi doctoratul la Patriarh acasă. Semn că inclusiv Universitatea i se supune Patriarhiei. Dar acest gest nicio altă Universitate din lume nu l-a făcut, nici chiar în cazul unor personalităţi aflate pe patul de moarte. Gest inacceptabil şi batjocoritor. Păi, dacă iniţial era vorba de o ceremonie la Politehnică, aceasta s-a anulat din motivele personale ale Patriarhului, nefăcute public, cu doar o oră înainte. Gest iarăşi ruşinos pentru Fericirea Sa. Să anulezi o ceremonie după cum ai pofti – când lumea academică te aşteaptă. Totuşi, Patriarhul pare sănătos şi zămbitor în pozele făcute câteva ore mai tărziu. La ceremonie, pe lângă cei doi rectori şi Patriarh, a participat şi un episcopaş vicar Varlaam şi binecunoscutul secretar de stat Adrian Lemeni. O ceremonie în cinci. Şi un fotograf, bănuiesc. E suficient!

Ca ceremonia să aibă o aparenţă de originalitate, ni se transmite tot via siteul de ştiri Basilica prelegerea Patriarhului, pe care ar fi rostit-o cu ocazia decernării. Mă îndoiesc că cei patru au ascultat cuminte un discurs sec.  

Prelegerea este intitulată Actualitatea şi relevanţa dialogului dintre teologie, filosofie şi ştiinţă. Din care desigur că nu aflăm nimic.

Din păcate, Biserica nu face un dialog în adevăratul sens al cuvântului. Nici măcar precum alte biserici creştine. Ce legătură a fost între tema acestei prelegeri şi Politehnică, nu-mi dau seama. Că la Politehnică nu avem filosofie. Oricum, după o simplă privire, dai de o prelegere extrem de confuză şi fără coerenţă, unde se îmbină discursul de tip predică de biserică de sat cu citate din doi autori străini şi se încheie cu scurte amintiri ale colaborărilor dintre universitate şi patriarhie. Atât. Un discurs cu fix cinci note de subsol unde Iisus apare ca un om de ştiinţă şi de unde deducem că inclusiv ştiinţa i se supune Bisericii, că ştiinţa nu e ştiinţă dacă nu e făcută în numele lui Iisus. În fine, un fel de referat al unui elev de clasa a 8-a.

Dacă tot ar fi ţinut să dea o notă de minimă seriozitate discursului Domniei sale, ar fi putut alcătui o prelegere bazată pe argumentele şi viziunea unui real om de ştiinţă, fizician şi filosof, academicianul Basarab Nicolescu, părintele transdisciplinarităţii. Domnia sa, deloc întămplator, în exact aceeaşi zi de 14 aprilie, primeşte titlul deHhonoris Causa de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, „o recunoaştere sinceră a contribuţiilor sale în domeniul fizicii, al  transdisciplinarităţii, al filosofiei şi al literaturii“. 

basarab nicolescu interviu adevarul 1

Da, pe drept vorbind, domnul academician Nicolescu chiar ar fi putut discuta despre relevanţa dialogului dintre teologie, filosofie şi ştiinţă pentru că asta propovăduieşte de zeci de ani. Om de ştiinţă, fizician, cu peste 50 de ani de activitate de cercetare în Franţa, peste 150 de conferinţe pe teme de transdisciplinaritate şi peste 400 de studii şi articole în reviste de specialitate, ar fi fost îndreptăţit, nu-i aşa?

Universităţi de prestigiu refuză acordarea unor titluri onorifice

Totuşi, acordarea unui titlu universitar, chiar onorific, dar înalt precum Honoris Causa, nu se face într-un birou şi nu la primitor acasă, nu este o acţiune privată, iar Universitatea nu este o instituţie supusă oricărui Rector care face orice îi pofteşte inima. Mi-am amintit de seriozitatea altor universităţi de top care nu oferă deloc doctorate onorifice, precum MIT sau Stanford. Mi-am amintit că unii profesori şi studenţi au protestat faţă de deciziile politice de acordare a titlurilor onorifice.

În 2001, George Bush a fost criticat când Yale University a decis acordarea unui titlu onorific, Universitatea din Oxford a refuzat să îi ofere, conform tradiţiei, prim-ministrului Margaret Thatcher doar pentru că a tăiat fondurile pentru educaţie. Inclusiv lui Jacques Derrida i s-au opus trei dintre profesorii de la Cambridge. În fine, Universitatea de Stat din Arizona a refuzat să-i ofere preşedintelui Obama titlul academic onoric. Da, acolo este altă lume, altă civilizaţie, alte drepturi şi alt respect al universitarilor faţă de universitate. Aceia pot da veto, la noi?

PF Dănuţ – personalitate extrem de smerită: 15 titluri de Doctor Honoris Causa

În România, titlurile universitare onorifice, dar şi cele de doctorat se oferă cu prea multă uşurinţă, de fapt, într-o totală bătaie de joc. Fiecare om politic şmecher, fiecare baron local are şi aşa ceva în CV.

În 2008, Patriarhul a bătut recordul mondial, fiind prima persoană din lume care a primit într-o săptămână consecutiv fix patru titluri de Doctor Honoris Causa de la Universităţile din Sibiu, Alba Iulia şi Arad. Într-un singur tur. La Arad, ambele: Universitatea Aurel Vlaicu şi Universitatea Vasile Goldiş au acordat Honoris Causa, dar şi primăria a insistat cu titlul de cetăţean de onoare. Între timp, nici Universităţile din Reşiţa, Galaţi, Cluj, Iaşi, sau Oradea nu s-au lăsat mai prejos, inclusiv Titu Maiorescu şi Dimitrie Cantemir din Bucureşti. În total 15 titluri de Honoris Causa. Şi vor urma.

În încheiere, vreau doar să vă reamintesc câteva afirmaţii cuprinse în discursul profund academic, extrem de riguros, al omului de ştiintă, Dănuţ, susţinut la Arad. Citez:

Despre misiunea radioului de a aduce aproape de sufletul creştinilor din ziua de astăzi mesajul Evangheliei. Cu această ocazie, Preafericirea Sa a anunţat intenţia ca Radio Trinitas să emită şi în cele două judeţe, Arad şi Timişoara.

Ce să zic! Savant de renume mondial. Sunt convins că tovarăşa Elena Ceauşescu ar fi fost extrem de invidioasă. Ea primind doar un simplu titlul onorific de la Universitatea din Filipine.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite