Medicii care duc campanii antivaccin riscă să fie excluşi din profesie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul proiect de lege al vaccinării aduce pe tapet noi sancţiuni, în afară de cele prevăzute pentru părinţi. De această dată, vizaţi sunt medicii şi asistenţii medicali care duc o politică anti-imunizare: ei riscă să-şi piardă dreptul de liberă practică.

Medicii şi asistenţii medicali care duc o politică anti-vaccinare riscă să fie excluşi din profesie. Sancţiunea supremă este prevăzută în proiectul de lege al vaccinării, aflat pe masa Ministerului Sănătăţii, document ce urmează să fie finalizat în cel mult o săptămână. 

Propunerea de a sancţiona nu doar părinţii care refuză vaccinarea, ci şi cadrele medicale ce duc o politică antivaccin a venit chiar din partea doctorilor. Suprinşi de propunere, pe care au introdus-o deja în documentul aflat în lucru, oficialii din Sănătate speră să îmbunătăţească rata acoperirii vaccinale în ţara noastră, aflată mult sub pragul indicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. 

„În mod normal, orice medic care depune jurământul lui Hipocrate se angajează nu doar să trateze bolnavi, ci şi să prevină apariţia unor boli. În momentul în care există vaccin disponibil, el nu are voie să vorbească împotriva serului respectiv. Ideea de a-l sancţiona pe medic este întâlnită şi în alte state europene”, a explicat, pentru „Adevărul”, medicul Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor. 

Cine sunt antivacciniştii 

Potrivit acestuia, medicii care refuză să vaccineze nu fac parte din categoria medicilor de familie. Antivacciniştii sunt, de regulă, medici care apelează la tratamente naturiste sau specialişti care au competenţe în homeopatie. 

„Este normal să existe o astfel de măsură. Sunt şi medici de familie care refuză să vaccineze, dar ei sunt destul de puţini. În 90% din cazuri, cei care se opun sunt homeopaţii. Trebuie să vedem şi cum îi depistăm pe aceşti medici. Sancţiunile pentru medici sunt date de Colegiul Medicilor, iar cele pentru părinţi vor intra la rele tratamente aplicate minorului şi sunt plasate către partea de asistenţă socială”, a precizat un medic care a lucrat la proiectul de lege. 

Medicii care fac politică antivaccin, anchetaţi disciplinar 

Pe de altă parte, medicii care vor ajunge în atenţia Colegiului Medicilor din România (CMR) nu riscă să rămână fără drept de a profesa din prima. Procedura va fi statuată în proiect, spune şi doctorul Gheorghe Borcean, şeful medicilor. 

„Am fost de acord ca medicii care vor avea o părere contrară vaccinării să fie, în primă instanţă, anchetaţi disciplinar. Ei vor fi deferiţi comisiilor de specialitate, care vor stabili care au fost efectele negative. Trebuie să vedem de ce au refuzat să vaccineze şi dacă se demonstrează ca a adus atingere sănătăţii copilului, atunci vor fi excluşi din profesie”, a explicat, pentru „Adevărul”, preşedintele CMR.

La rândul său, profesorul Marin Burlea, preşedintele Societăţii Române de Pediatrie (SRPO), e de părere că sancţiunile pentru medici sunt obligatorii, în cazul în care se duc campanii anti-imunizare. 

„Sunt excepţii, dar sunt medici care din rea voinşă contraindică vaccinarea. Medicii, indiferent de specialitatea lor, cunosc beneficiile vaccinării şi trebuie să susţină aceste campanii. În primul rând, rata acoperirii vaccinale a scăzut din cauza lipsei de educaţie, a opţiunii părinţilor şi abia în ultimul rând, din cauza medicilor”, a subliniat pediatrul. 

Ce pedepse aplică alte state europene

Sancţiuni pentru părinţi sunt prevăzute şi de legile din alte ţări europene, spune doctorul Victor Olsavszky, reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România. Pedepse pentru medici se regăsesc strict în legile bulgarilor, completează specialistul în sănătate publică. 

„Nici aici nu se merge pe ideea de ridicare a dreptului de liberă practică. La noi, politica antivaccin va fi cumva încadrată în categoria malpraxisului. Este important să fie definite situaţiile în care li se ridică acest drept. E, practic, sancţiunea supremă”, a conchis Olsavszky. 

Dacă va fi pusă în dezbatere publică în această săptămână, legea care îi obligă pe părinţi să îşi vaccineze copiii va intra în vigoare cel târziu în luna decembrie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite