Cine mai poate da doi bani pe ce spune Cristoiu?

Ion Cristoiu este un fel de moaşte ale presei româneşti. A devenit celebru în anii 90, când a introdus în peisajul media românesc tabloidul. Ulterior, a schimbat brandurile şi genurile de media, ca şi opiniile şi convingerile, mai ceva decât au schimbat traseiştii din Parlament partidele.

A înjurat şi criticat, după care a adulat şi apoi iar a desfiinţat orice personaj care evolua pe scena interesului public. Fără vreo jenă etică, în numele intereselor de moment ale celor care-l plătesc. Un crochiu fidel al tipologiei de persoană de succes din societatea românească – Amoralii. Că a fost Iliescu sau Băsescu, Voiculescu sau Udrea, Năstase sau Boc, maestrul de la Găgeşti n-a avut greţuri la conştiinţă. Un discipol străveziu al mistificărilor mascate în spatele unor jumătăţi de adevăr şi pseudoargumente.

Mărturisesc că, în anii 90, îl citeam aproape zilnic, „admirând”, alături de alţi colegi din presă, tehnica editorialelor lui Cristoiu. Enunţurile false din introducere, pe care le desfiinţa apoi în text. Erau vremuri bune, când presa era profitabilă. Uşor-uşor, banii s-au împuţinat şi cota maestrului a scăzut, ceea ce l-a obligat să treacă la texte sofiste, închinate intereselor vremelnicilor săi angajatori. La vedere, sau mascaţi.

Deunăzi, veşnic Noul Cristoiu, revenit acum la prima dragoste (Evenimentul Zilei), a găsit prilejul să împuşte doi iepuri dintr-un foc cu un editorial în care-l desfiinţa pe un fost jurnalist la EVZ (Ionel Stoica, pe care am ajuns să-l cunosc întâmplător întrucât a ajuns la Adevărul, unde suntem colegi), care a avut îndrăzneala să-l contrazică în perioada când lucrau în aceeaşi redacţie.

articolul semnat de Ionel Stoica sunt menite să abată atenţia de la adevăratele dovezi. Scenariul, atât al teoriei conspiraţiei în sine, cât şi al diabolicului plan al cărei unealtă a fost Ionel Stoica, este atât de alambicat încât mi se pare inutil să-l reproduc.

Ceea ce nu pot să pricep, sincer, este cum mai poate cineva să ia în serios un text scris de Ion Cristoiu. Un gen de om care, ca şi toţi milionarii penali nevinovaţi din puşcării, nu şi-a recunoscut greşeala nici când justiţia l-a condamnat pentru calomnie în procesele pe care i le-au intentat scriitoarea Gabriela Adameşteanu sau jurnalistul BBC Christian Mititelu. Ca să nu mai vorbim de toate poziţiile contradictorii, dar principiale nevoie mare, pe care le-a susţinut de-a lungul vremii.

Un cameleon ridicol.