UPDATE Ce informaţii vor conţine cardurile de sănătate şi când va începe distribuţia lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii vor fi primii beneficiari ai cardurilor de sănătate. Mai precis, cele 200.000 de documente electronice, pe care vor fi înscrise grupa de sânge, RH-ul şi boala majoră de care suferă asiguratul, vor ajunge în Arad la sfârşitul acestei luni. Anunţul a fost făcut de Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), care a adăugat că se doreşte ca distribuţia cardurilor să se facă prin medicii de familie.

UPDATE Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate, Lucian Duţă, salută decizia de implementare a proiectului cardurilor de sănătate pentru pacienţii români, mai ales că, susţine acesta, implementarea se face după proiectul convenit în timpul mandatului său. Duţă a anunţat însă că îl va acţiona în instanţă pe premier pentru declaraţiile sale defăimătoare la adresa lui şi a muncii depuse la CNAS.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de Corpul de Control al Premierului, Duţă consideră că acestea sunt atacuri pur politice, care nu au nicio legătură cu situaţia de fapt şi cu proiectul de implementare a cardurilor de sănătate.

Cardul este important pentru transparenţa cheltuielilor

„Nu e obligatoriu, dar vrem să-i convingem că este foarte important pentru transparenţă şi pentru a vedea corect utilizarea banilor. Este important pentru instituţii, dar şi pentru pacienţi”, a spus Cristian Buşoi, potrivit căruia introducerea cardului de sănătate reprezintă o prioritate.

Cristian Buşoi a anunţat că miercurea trecută premierul a primit primul card de sănătate.

În opinia şefului CNAS, cardul de sănătate va fi un instrument extrem de important pentru transparenţa cheltuielilor din sistem, informează Agerpres.

În ceea ce priveşte cititoarele de card, preşedintele CNAS a spus că acestea urmează a fi achiziţionate, iar costul maxim ar putea ajunge la 50 de euro/cititor. Cititoarele ar putea fi cumpărate de către medicii de familie, însă potrivit preşedintelui CNAS, Ministerul Sănătăţii, primăriile şi autorităţile locale ar putea găsi bani pentru achiziţia lor.

Cristian Buşoi a completat că iniţializarea cardurilor ar trebui făcută de medicii de familie, astfel că dialogul cu aceştia este în continuare o necesitate.

2,2 euro plus TVA, costul cardului naţional de sănătate

Costul unui card naţional de sănătate este de 2,2 euro plus TVA, iar al cititoarelor, de cel mult 50 de euro, a precizat preşedintele CNAS. Cristian Buşoi a mai spus că ar putea fi nevoie de zeci de cititoare la un spital, dar numai unul la medicul de familie.

Întrebat de ce nu ia bani de la servicii pentru a da medicilor de familie să-şi cumpere cititoare şi pentru munca pe care o vor face cu inscripţionarea cardului, Buşoi a spus că ar însemna să ia de la spitale sau de la programul de oncologie.

„Când vorbim de servicii, vorbim de banii spitalelor, care şi aşa, în acest an, sunt la limita minimă a contractului. De unde să luăm, de la programul de oncologie? Nu cred că un medic de familie nu ar putea să-şi cumpere un cititor, dar dacă nu va putea, vom analiza situaţia”, a spus Buşoi.

Medicii de familie refuză să distribuie cardul

Pe de altă parte, contactată de adevarul.ro, Rodica Tănănescu, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine că medicii de familie nu sunt de acord să distribuie cardul de sănătate, dar că sunt de acord să îl folosească.

„Este o lipsă de respect faţă de pacienţii noştri. Părerea mea este că a fost o deficienţă în construirea proiectului. Nu s-au prevăzut soluţii concrete pentru citirea datelor de pe card şi nici pentru mentenanţă. Cardul de sănătate nu aduce beneficii nici medicului, nici pacientului. Am discutat cu actualul preşedinte al CNAS, dar punctul nostru de vedere a rămas acelaşi: suntem de acord să-l folosim, nu să-l distribuim”, a spus medicul de familie.

Stabilirea specificaţiilor pentru cititoarele de card şi garantarea compatibilităţilor acestora cu sistemul informatic al cardului electronic constituie preocuparea CNAS.

Preşedintele CNAS a adăugat că din 2014 cipul de pe cardul de sănătate ar putea fi integrat în buletinele sau cărţile de identitate noi.

„Adică pe măsură ce oamenii vor schimba cărţile de identitate, noile documente vor avea implantat şi cipul de pe cardul naţional de sănătate, care cuprinde datele de identificare, grupa sanguină, Rh, boli cronice şi acceptul privind donarea de organe", a mai spus Buşoi.

Pe aceeaşi temă:

Fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, îl va da în judecată pe Ponta: acţiunile lui sunt demne de un procuror stalinist

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Sănătate, Lucian Duţă, salută decizia de implementare a proiectului cardurilor de sănătate pentru pacienţii români, mai ales că, susţine acesta, implementarea se face după proiectul convenit în timpul mandatului său. Duţă a anunţat însă că îl va acţiona în instanţă pe premier pentru declaraţiile sale defăimătoare la adresa lui şi a muncii depuse la CNAS.

Acordul CNAS-Imprimeria Naţională a fost semnat de succesorul lui Duţă

Scandalul legat de cardul de sănătate continuă. Dacă duminică fostul preşedinte al CNAS, Lucian Duţă, declara că nu a semnat niciun contract cu Imprimeria Naţională în perioada în care a ocupat funcţia de şef al Casei, luni, reprezentanţii Imprimeriei Naţionale au confirmat că nu a fost încheiat vreun acord cu CNAS pentru producerea cardurilor de sănătate, documentul fiind semnat abia în septembrie 2012, de succesorul lui Duţă, Doru Bădescu.

Lucian Duţă, fostul preşedinte CNAS: „Acuzaţiile care mi se aduc sunt absolut aberante!”

Fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţine că nu a primit niciun document în privinţa sesizării de către Guvern a DNA în cazul său, adăugând că acuzaţiile care i se aduc sunt „absolut aberante”. Medicul a completat că, cel mai probabil, va fi chemat la DNA pentru a da explicaţii privind cardul de sănătate.

Gâlceavă politică pe cardul de sănătate

Un raport elaborat de Corpul de Control al primului ministru Victor Ponta, referitor la întârzierile implementării cardului naţional de sănătate, a pus pe jar lumea politică.
 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite