Angajatorii nu sunt chiar atât de proşti pe cât îi credeţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am citit deunăzi un articol patetic şi fără conţinut, care a ajuns pe primele locuri în aprecierile cititorilor de pe blogul adevarul.ro, cu vreo 800 de like-uri, cât pe ce să-l întreacă pe Pleşu.

Articolul- un fel de reflecţie, mai precis spus - începe aşa: « Patronul a considerat că ai un salariu mult prea mare pentru cât munceşti. Te-a dat afară. În locul tău a angajat un tânăr novice cu jumătate din leafa ta. Asta se numeşte „optimizarea resurselor umane”. »

Autorul e şmecher, nu spune că asta e bine sau rău, se face că surprinde realitatea şi cugetă la cele văzute şi lasă pe cititor să înţeleagă că angajatorul e prost, masochist, ori un prost masochist, că loc pentru altă concluzie nu prea este.

Majoritatea angajaţilor nu au niciun dubiu asupra faptului că angajatorii sunt nişte idioţi notorii care nu sunt în stare să înţeleagă, printre altele, cât de avantajos ar fi pentru companie să angajeze pe cineva mai în vârstă, cu multă experienţă, şi cu salariu mai mare, pe cale de consecinţă, şi nu pe unul mai tânăr, dar cu bani mai puţini. Sau că îşi dă seama de asta, însă că aduc intenţionat un rău firmei, doar ca să le facă în ciudă celor mai bătrâni, cu sadism, din necreştinism sau din cine ştie ce alte pricini pe care poate că nu le ştiu, sau nu le înţeleg, însă despre care sunt convinşi că nu pot fi decât dezgustătoare.

Angajaţii cred că menirea companiilor pe lumea asta e să facă protecţie socială, să le asigure lor salariul, în primul rând. Dacă ar fi aşa, nu aţi primi nici jumătate din banii pe care îi primiţi acum la sfârşitul lunii. Dar ce zic eu aici, nici măcar pe sfert, să fiţi siguri! Şi v-aţi trata doar cu ceai de museţel şi cu descântece, pentru că nu ar mai exista nici spitale, şi nici multe altele. Că vă place sau nu, rolul companiilor e să facă profit, în primul rând! Profit din care statul ia impozite ca să facă protecţie socială, să-i îngrijească pe cei bicisnici şi pe cei proşti, să le dea doctorii celor deprimaţi, şi tot restul. Cu cât mai mult profit, cu atât mai mulţi bani din impozite şi cu atât mai multe tratamente pentru anxietăţi şi depresii.

Şi să fim realişti, numărul joburilor pentru care « experienţă » e atât de vitală şi de inevitabilă e mult, mult mai mic decât vă închipuiţi. Că să nu mai spunem că un job nu se face doar cu nişte cunoştinţe în ale meseriei, ci şi cu multe altele: cu energie, cu rapiditate, cu entuziasm, cu fler, cu optimism. Şi, nu în ultimul rând, cu zâmbetul pe faţă. Şi să fim realişti din nou: tuturor le place să vadă oameni frumoşi în jur, exuberanţi şi neobosiţi. Şi clienţilor, şi furnizorilor şi colegilor, şi angajatorilor şi celor de la Garda Financiară. Când unui angajat care îşi număra zilele până la pensie i se descheie cămaşa sau când vezi chiloţii unei venerabile doamne căreia i se ridică fusta fără să observe, întorci capul jenat şi îţi bagi naşul în monitor, făcându-te că citeşti cu atenţie ce scrie acolo. 

Nouă, celor de cincizeci, nu ne stă bine cu hainele descheiate şi ridicate. Asta e! Şi suntem mai obosiţi, mai pizmaşi, ne fuge mereu gândul la rezultatele de la ultimele analize, dăm mai uşor vina pe ochelari când nu am observat ceva ce trebuia, nu prea mai citim pentru că la zece seara ne cade cartea din mână, de învăţat ceva nou nici atât. Până şi mirosul ne e altfel decât la « ceilalţi », şi hainele la fel, ni se îmbibă cu « ceva » pe care cărţile de biologie îl descriu şi îl explică până în cele mai mici şi cinice detalii.

Şi angajatorii ştiu asta. Şi, când nu sunt chiar proşti, fac lucrurile în consecinţă, adică aşa cum e mai bine pentru firmă. Când ajung la concluzia că e mai rentabil să angajeze « un tânăr novice », cum zice autorul articolului lacrimogen, o fac. Fie că vi se pare moral sau nu. Şi aveţi tot dreptul să fiţi trişti că aşa merg lucrurile pe lumea asta, însă de aici şi până la « a vă cere drepturile » şi a pretinde unui angajator să facă ceva împotriva intereselor lui, e cale lungă.

Şi dacă sunteţi un recruiter mai bun decât mine, să aveţi măcar convingerea că acest articol e scris cu subiectivă bună-credinţă, adică gândind că aducerea cu picioarele pe pământ a celor care « se regăsesc » în cele de mai sus e un lucru bun.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite