Votul popular i-a  adus pe Dragnea şi camarila la putere. Preşedintele Iohannis este făcut ţap ispăşitor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se discută încă aprins despre rolul şi puterea preşedintelui în actuala criză politică şi economică. Inclusiv specialiştii îşi exprimă opinii pe acest subiect. Să reanalizăm posibilităţile pe care Constituţia le dă preşedintelui pentru a interveni în viaţa politică şi economică a României. De la început trebuie menţionat că într-o democraţie majoritatea parlamentară decide guverne,  politici, legi.

Şi Hitler a venit la putere tot pe vot popular. Şi Traian Băsescu l-a desemnat pe Ponta premier de două ori. Pentru că Ponta a avut majoritatea parlamentară de partea lui. Când s-a putut, cu soluţii imorale sau nu, Traian Băsescu a desemnat şi alt premier, pe Tăriceanu. Nu înseamnă că a fost o alegere  de succes. Şi pe care, în ciuda conflictelor aproape săptămânale, nu l-a mai putut da jos.

Opinia specialistului

Profesorul de drept constituţional, Ioan Stanomir,  consideră că: „Cu siguranţă preşedintele republicii a greşit când a acceptat atât de repede nominalizarea doamnei Viorica Dăncilă pentru poziţia de prim ministru. Aşa cum se vede în fiecare zi, doamna Viorica Dăncilă nu este calificată să exercite acest oficiu, iar prezenţa domniei sale nu face decât să ducă România într-o stare de incertitudine şi de ridicol intern şi internaţional”.

Aşa este în privinţa dnei Dăncilă. Dar care erau variantele lui Iohannis? În pasul doi era propusă ca premier Carmen Dan, apoi Olguţa Vasilescu. Erau mai capabile cele două doamne? Putea preşedintele să respingă orice propunere, încălcând astfel grav Constituţia? Abia atunci existau motive temeinice de suspendare, şi nu mă îndoiesc că s-ar fi ajuns imediat la această soluţie. Era mai bine pentru România cu Tăriceanu la Cotroceni? Să-şi răspundă fiecare cititor la această întrebare.

În opinia mea, Dragnea spera într-un prim refuz din partea lui Iohannis, pentru a veni cu cineva mai serios la a doua propunere. Preşedintele Iohannis a ales să lase PSD-ul în offside, pentru a se face mai repede de râsul întregii ţări. E clar că după prestaţia dnei Dăncilă, de care râde o ţară întreagă, PSD-ul actual şi-a pierdut orice speranţă de a mai câştiga alegerile viitoare. Cât despre nefastul program de guvernare, ar fi fost aplicat de orice premier, propus de Dragnea. Nu înseamnă că dacă aveam un alt premier de la PSD, evoluţia economică şi politică ar fi fost alta. A se vedea ce au făcut Grindeanu şi Tudose. Aşa cum a procedat până în prezent preşedintele Iohannis,  nu există motive temeinice pentru suspendare. Le-ar sări în cap populaţia României şi partenerii străini.  Dacă aveau un motiv, cât de cât serios, Iohannis era suspendat de mult.

Preşedintele era obligat de Constituţie să-l propună pe cel propus de PSD

Mai spune profesorul Stanomir: "Ceea ce preşedintele era obligat să facă în momente de coabitare era să îşi reafirme poziţia: Politica externă şi de Apărare reprezintă prerogative ale şefului de stat. Preşedintele ar fi putut specifica limpede că dacă nu sunt întrunite cerinţele domniei sale, nu va nominaliza pe cel propus de PSD. Este vorba de o negociere".

Preşedintele a specificat în numeroase declaraţii aceste prerogative. Şi nimeni nu le-a negat, până la scandalul cu mutarea ambasadei României la Ierusalim. Mai mult, guvernul a fost de acord să prindă în buget 2% pentru armată, deşi îi frigea buza după bani. Şi cum să nu-l nominalizeze pe cel propus de PSD dacă aşa spune Constituţia? Pe cine altcineva să nominalizeze, fără susţinere parlamentară? Ne amintim episoadele Liviu Negoita şi Lucian Croitoru, propuneri pentru premier din partea lui Traian Băsescu. Au negociat un timp, apoi s-au retras, negăsind o majoritate parlamentară care să-i susţină. Trebuia să repetăm povestea? Cu ce câştig?

Am văzut teorii conform cărora preşedintele putea provoca alegeri anticipate. În primul rând, cu ce folos? Avem o opoziţie suficient de puternică să câştige aceste alegeri anticipate? Pe urmă, nu preşedintele poate convoca alegeri anticipate. A doua propunere a preşedintelui pentru funcţia de premier era votată în parlament, iar în prima săptămână era dat jos guvernul prin moţiune de cenzură. Cui prodest?

În opinia mea preşedintele a acţionat cu maximă precauţie, pentru a obţine pierderi minime pentru România, şi pentru că altfel risca suspendarea pe motive temeinice şi legale. În plus, instabilitatea politică ar fi costat enorm economia, inclusiv cea privată.

Plângerea penală împotriva premierului Dăncilă

Mai spune profesorul Stanomir: "În opinia mea, plângerea penală îndreptată împotriva domnului Dragnea şi a doamnei prim-ministru nu rezolvă lucrurile. Rezolvarea poate fi doar politică. Iar rezolvarea politică înseamnă înlăturarea acestei administraţii care nu doar că dezonorează România, dar îi şi pune în pericol stabilitatea”. „Singura formă constituţională prin care Viorica Dăncilă poate fi înlăturată din poziţia de prim ministru este moţiunea de cenzură. Vă las, pe dvs şi pe cititorii Ziare.com, să vedeţi dacă poate exista o moţiune de cenzură cu şanse de succes împotriva doamnei Dăncilă".

E clar că nu poate exista o moţiune de cenzură cu şanse de succes împotriva dnei Dăncilă. Şi atunci? Mai există o altă cale? Democratică, nu altfel. Eu nu ştiu.

A înţeles şi Dragnea că nu are motive de suspendare a preşedintelui. La schimb, va aduce la Bucureşti manifestanţi care să facă scandal la Cotroceni. Ca în stalinism şi ceausism.

Nu cred că procurorii vor da curs plângerii penale înaintată de Orban. În plângere există mai degrabă argumente privind un conflict juridic de natură constituţională, nu privind fapte penale. Ca atare, tot scandalul provocat de PSD denotă isteria de care a fost cuprins, în faţa eşecului tot mai vizibil în aplicarea programului de guvernare şi izolarea externă.

Iohannis nu face altceva decât să lase  coaliţia PSD-ALDE să fiarbă în propriul  „suc” toxic pe care şi l-au creat. Pentru că altceva nu are ce să facă, dacă doreşte respectarea Constituţiei. Iar între timp, se apropie termenele la care vom afla  condamnări, inclusiv împotriva lui Liviu Dragnea. Şi decizia CCR în cazul revocării dnei Kovesi. Cred că este mai sigur acest parcurs pentru România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite