Vanghelie, falsul profet al stângii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de o săptămână, suntem borbandaţi mediatic de personajul Marian Vanghelie. Nu există televiziune, ziar tipărit sau online care să nu fi dat sau reluat declaraţiile acestui politician, referitoare la situaţia din PSD.

Vanghelie şi-a făcut de cap şi a aruncat cu noroi în Ponta şi gaşca lui din fruntea PSD, aşa cum era de aşteptat să se întâmple după ce a fost exclus din PSD, iar presa şi o parte a societăţii civile, au intrat în jocul lui.

Din păcate, cred că i-am acordat foarte multă atenţie unui personaj care, în mod normal, nu are ce căuta în politica unei ţări civilizate. Un absolvent de liceu, înscris la două facultăţi, care nu ştie să conjuge verbul „a fi“, este pus la colţ în orice societate. În România, în schimb, dacă înjură pe cine trebuie este transformat într-un apărător al democraţiei, demn de mediatizat. Furaţi de valul anti-pontist, unul de altfel îndreptăţit, dacă e să analizăm activitatea celui care ocupă vremelnic fotoliul de premier al României, am ajuns să-l promovăm exagerat  pe primarul „care este“. I-am oferit spaţiu şi l-am lăsat să abereze despre valorile stângii şi despre partidul pe care vrea să-l înfiinţeze. Să nu uităm, totuşi, cine este Vanghelie: iniţiatorul marilor petreceri-pomană, prietenul senatorului-penal Cătălin Voicu, politicianul care şi-a luat dubios bacalaureatul, la 33 de ani, într-un liceu uitat de lume din Ilfov, iar exemplele pot continua.

În analiza situaţiei din PSD este nevoie de moderaţie şi luciditate. Un Ponta înlocuit cu un Vanghelie nu reprezintă o soluţie pentru societatea românească. Este trist că într-o dezbatere publică în care se discută soarta celui mai important partid din România, şi a viitorului stângii româneşti, personajele care ies în faţă sunt Marian Vanghelie sau Victor Ponta. Nu sunt un simpatizant al stângii politice, dimpotrivă. Cred, însă, cu tărie că o dreaptă performantă, reformată şi necoruptă, are nevoie de un adversar pe măsură, un partid de stânga puternic, creeat pe aceleaşi valori morale. Am convingerea că un partid ca PSD, care are în rândurile sale câteva sute de mii de membrii, nu se poate reduce la personajele mai sus amintite sau la altetele, la fel de triste, precum Radu Mazăre, Liviu Dragnea sau Dan Şova.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite