Trei veşti proaste

România este invadată de poveşti proaste. A devenit ca oina, un sport naţional. Desigur, este mai uşor să atragi atenţia cu un pericol, pagubă, pricină. Vestea proastă e simplă, uşor de înţeles. Cel mai tare, are urmări posibile, aproape sigure pentru viitor. Mai există totuşi un motiv. Prea multe merg prost, tot mai prost, fără oprire, fără alternative. Într-un context extern din cele mai neclare, inerte şi cu accent rusesc.

Ca să nu mai pierdem vremea cu subiecte marginale am ales (de fapt am acceptat) o temă tot mai neliniştitoare pentru realitatea românească. Avem Preşedinte ?! Are Johannis vocaţia, determinarea şi capacitatea de a onora funcţia pentru care a fost ales, ca Preşedinte al României ?

• Vocaţie.

Parvenirea la Cotroceni ar putea fi doar una din cele mai tragi-comice întâmplări din lunga istorie de fantaslâcuri din istoria postdecembristă a României.

Momentul critic al votului din turul II, ca produs al unei reacţii colective pe cât de complexe, pe atât de efemere, exprimă de fapt un pachet deosebit de complex şi contradictoriu de stări, eşecuri, trădări, neputinţe, amânări şi acceptări ipocrite în societatea românească, mai exact în lumea în care bântuim pe acest teritoriu, încă numit România.

Da. Avem azi o “societate” în România ?! Puţin probabil. Poate doar o lume haotică şi contradictorie, păguboasă şi încărcată de păcate ordinare, sterile, fără cale de ispăşire.

De unde atâta “vocaţie” la cetăţeanul, primarul din Sibiu să intre la Cotroceni altfel decât simplu invitat din provincie, ales local, cu palmares notabil în reconstrucţia unei localităţi cu valoare istorică, desigur culturală, situare strategică şi deschidere către modernizare?! Nu e puţin. Ba chiar ar părea enorm în comparaţie cu sutele de oraşe mari, mici şi neobservate care mişună în marasmul curent. Despre Capitală (Bucureşti) să păstrăm un moment de tăcere…

Johannis Werner Klaus s-a dovedit şi rămâne un model de success la nivel de ales local, primar într-o zonă cu semnificaţii multiple şi capabil să urnească (de ce nu ? ) lucrurile din localitate. Nu e puţin. E chiar mult, foarte mult, disperat de mult, pentru alte locuri simbolice. De exemplu: Iaşi sau Craiova sau Constanţa sau, sau, sau…

De aici, până la rolul, misiunea şi mai ales vocaţia de a stăpâni, gestiona, impulsiona un ansamblu deosebit de complex (mai ales complicat, încâlcit), pervertit şi într-un declin structural grav, cum este Romania-2015, e cale lungă !

Nu ajung, nu 100 de zile! Nu ajunge un mandat. Nu ajung ani. Întrebare ! De când a ajuns (formal) preşedenţia României un simplu “internship” dedicat unor provinciali onorabili şi de success pentru a deveni şefi de stat ?! Mă rog, am avut provocări şi la  funcţia de Prim Ministru… Altă scamatorie, alt spanac…

Subliniez ! Oricât de capabil, de harnic şi onorabil (deci “neamţ”) ar fi, ca să joci la Preşedenţie, trebuie, musai, vocaţie !

Aici se află prima capcană.

Înalt, elegant, solemn, oarecum temeinic, ferit de scandaluri (în comparaţie cu liderii naţionali ai scandalurilor), Johannis trece mai departe. Departe de ce?! Abia după alegeri pricepem şi noi ca treaba e mai complicată…

• Determinare

Un adevărat mister.

Desigur, nu-l putem bănui pe Klaus Johannis de lene. De indulgenţă. Nici de indiferenţă, superficialitate. Dimpotrivă. Nu doar pentru că e neamţ, terminaţi cu şmecheria asta…

Omul are deja o carieră împlinită, începând cu cea de “teacher” în ştiinţe exacte, de inspector în învăţământ, reprezentant al unei minorităţi pe cât de mică, pe atât de pretenţioasă, măcar şi pentru conexiunile celor deja plecaţi (în Germania) şi desigur prin proiectul Sibiu.

Un caz aparte în colecţia contradictorie a dezvoltării (sau involuţiei) locale în România “care este”…(N.B. V-aţi gândit să-l întrebaţi pe Vanghelie ce părere are despre Primarul Johannis?) Un capitol consistent în următoare carte din "biblioteca" penitenciară.

Atunci?! De unde această întârziere în asumarea cu determinare a rolului, prestaţiei şi desigur a raportării depline la sistem, la lumea înconjurătoare ?! ( Şi T.B. era înainte primar…)

Dincolo de poveste cu “100 de zile”, funcţionarea Cotrocenilor nu poate fi confundată cu Băile Herculane, Căciulata sau de ce nu, Sovata ! Cotrocenii ca Preşedenţie, funcţionează din prim azi! Sau nu există.

Johannis tace de nu poţi să-l mai opreşti. În teme cheie, în momente critice, în raport cu haimanalele lumii politice dâmboviţene, dar şi în raport cu cei îndreptăţiţi să ceară şi şă primească răspunsuri clare, oficiale, soluţii la nivel instituţional. Dacă poate aţi uitat, Preşedenţia este o instituţie de top a sistemului. Preşedintele este doar o persoană, un salariat… Totuşi, dacă probează, o persoană-instituţională. Fară egal, fără echivalent, fără scăpare…Este sau nu…

Are Klaus Johannis determinare?! Nu prea…Nu prea pare..De ce?! Pare un simplu pieton disciplinat, aşteptând la stop în drum spre slujbă. La slujbă este aşteptat ca şofer de raliuri în plin campionat !

Deci !

• Capacitate

Abia aici lucrurile apar mai complicate.

Preşedintele statului, onorat în funcţie, charismatic pe măsură, popular şi ambiţios există şi funcţionează prin instituţie. Un mecanism legal, complex, bine finanţat, informat, servit, susţinut, recunoscut, urmat, ş.a.m.d.

Depinde cât este, cât cere şi desigur ce face în ansamblul, în dinamica vieţii publice curente. Şi chiar mai mult. De exemplu, dacă România ar avea, ar pretinde, ar susţine o temă strategică în plan extern toţi ochii ar fi pe Preşedinte.

Sună complicat. Sună complicat dacă rămânem centraţi pe o persoană. De fapt Preşedenţia înseamnă un lider naţional şi o echipă. Echipa prezidenţială este secretul succesului. De la consilierul pe securitate naţională, la cel de pe agenda economică şi socială, la purtătorul de cuvânt, împreună şi în profunzime, zi de zi, reprezinta secretul succesului.

Iată de ce, capacitate Preşedintelui, nou ales, de a selecta, nominaliza şi mai ales de a pune în rol, în misiune, 10-20 de români competenţi, ambiţioşi, dedicaţi proiectului prezidenţial reprezintă condiţii de neînlocuit ale intrării în rol. Asta nu se  rezolvă după alegeri. Nu o rezolvă alţii. Nu poate fi separat (atenţie!) de vocaţia şi capacitatea efectivă a titularului ales şi instalat la Cotroceni. O problemă pe atât de acută, pe atât de fuşerită prin aranjamente şi ataşamente de moment, de gaşcă, de partid sau …de ce nu? De altceva…Altceva?!

Altădată…

Capacitatea instalată, poziţionată şi recunoscută de a juca rolul de Preşedinte al României, reprezintă, nu întâmplător, o temă critică, o temă acută a istoriei României postdecembriste. Cei patru Preşedinţi aleşi, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, şi Klaus Werner Johannis au înfruntat şi urmează să o facă, în diverse moduri această sfidare.

Ajunşi la Cotroceni, în contexte, ipostaze, cu susţineri şi mijloace din cele mai diferite, au avut pe durata mandatului aceeaşi temă obsesivă: capacitata de a exercita rolul, atribuţii, misiuni care decurg din funcţia de şef al statului.

Vocaţie, determinare ?! Capacitate ? De a fi ajuns Preşedinte al României ?1

Sinistră-bucurie…

     Cum rămâne cu Johannis?!

P.S. Sugereaz d-lui Victor Ponta să nu rânjească de bucurie citind acest text.