Stimate academician Leon Dănăilă, cu respect, sunteţi un naiv!
0E limpede pentru toată lumea că asistăm, odată cu anunţarea candidaturilor pentru Parlament, la o glumă proastă din partea PNL. Dacă promisa reformă a clasei politice, trâmbiţată de doamna Alina Gorghiu, înseamnă să-i pui la un loc pe marele neurochirurg Leon Dănăilă, pe mama lui Cătălin Cherecheş şi pe susţinătorul plagiatorilor Teodor Atanasiu, mă întreb câte broaşte cred liberalii că sunt dispuşi să înghită alegătorii lor.
În cazul reputatului academician Leon Dănăilă, PNL dă dovadă de multă ipocrizie. În loc să-i fi creat condiţiile necesare să activeze într-un sistem de sănătate corect şi performant, sistem pe care l-au condus în diferite guverne, liberalii îl aruncă pe reputatul medic Leon Dănăilă, în mocirloasa lume politică. Din nefericire, academicianul, un om de mare caracter, admirat de o ţară întreagă pentru dăruirea şi profesionalismul său, nu simte momeala şi cade în plasă. Realitatea este că nu va reuşi să schimbe nimic în calitate de senator într-un sistem corupt la al cărui dezastru au fost părtaşi şi mulţi dintre viitori colegi de partid şi Parlament, cum ar fi Eugen Nicolăescu şi Cristian Buşoi. Leon Dănăilă nu va conta în luarea deciziilor din Parlament. Nu va fi luat în seamă nici măcar de liberali, care îl folosesc şi îl vor folosi ca pe un paravan.
Din păcate, postura de senator a domnului Dănăilă îi va aduce doar deservicii de imagine, va dilua postura lui de reper moral într-o societate cu puţine personalităţi care mai pot fi un exemplu demn de urmat. Cu tot respectul pentru academicianul şi omul Leon Dănăilă, n-am să-l votez. Se dovedeşte a fi un naiv în politică. Ar fi trebuit, în calitatea domniei sale de academician, să nu se alăture unui partid ai cărui parlamentari i-au susţinut, recent, pe plagiatorii Ponta, Oprea şi Onţanu.
Adevărul este că PNL nu l-a pus pe Leon Dănăilă pe listele electorale pentru a rezolva problemele din sănătate, ci pentru a încasa procente electorale în Bucureşti, oraş unde au fost puşi la colţ de alegători în vară, când mare parte dintre ei au preferat să-l voteze pe Nicuşor Dan şi USB. Liderii PNL, în frunte cu Alina Gorghiu, continuă să jignească inteligenţa românilor, cel puţin a celor care nu depind de pomenile electorale ale statului. Incapabili să explice public de ce n-au luat măsuri împotriva unor parlamentari care au votat de nenumărate ori alături de PSD în chestiuni care afectează grav viitorul României, reamintesc încă o dată de votul celor 12 aleşi PNL care au sărit în ajutorul plagiatorilor Ponta, Oprea şi Onţanu, liberalii scot din mânecă strategii de imagine, ieftine şi ineficiente. Efectul nu va fi, însă, cel scontat. Prin astfel de trucuri au reuşit să-şi îndepărteze tot mai mulţi votanţi. La Bucureşti, în iunie, li s-a dat o lecţie, urmează să o primească şi în decembrie, în toată ţara.