PSD cântă prohodul votului prin corespondenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce premierul Victor Ponta a spus foarte clar că PSD nu susţine urgentarea proiectului privind votul prin corepondenţă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a reunoscut faptul că proiectul dedicat românilor din Diaspora nu are nicio şansă să fie adoptat până în noiembrie, data limită până la care trebuie adoptat pentru a putea fi aplicat la alegerile parlamentare din 2016.

Întrebat, joi, la RFI, când ar putea fi adoptată legea votului prin corespondenţă, Valeriu Zgonea a avansat ca termen luna februarie, ceea ce echivalează cu începutul unei noi sesiuni parlamentare. „Din punctul meu de vedere, cu experienţa pe care o am, scenariul cel mai lung pe care-l văd este undeva la început de sesiune viitoare, undeva în februarie, dar este un lucru foarte bun. Trebuie să înţelegem cu toţii, clasa politică, faptul că această lege este necesară în procesul nostru de consolidare a democraţiei. Toate statele au avut o experienţă. Acest vot contează foarte mult la prezidenţiale, la parlamentare cetăţenii din diasporă votează pentru cele patru mandate de deputat şi două de senator, dar oamenii trebuie să simtă că statul român le asigură toate condiţiile“, a spus, cu nonşalanţă, Zgonea.

Prin afirmaţia sa, şeful deputaţilor şi viitorul preşedinte executiv al PSD, Valeriu Zgonea, a recunoscut, implicit, că niciun român, indiferent dacă se află în ţară sau în străinătate, nu va putea vota prin corespondenţă la alegerile parlamentare de anul viitor, în condiţiile în care Parlamentul trebuie să adopte o astfel de lege până cel târziu la finalul acestei luni pentru a fi aplicabilă la alegerile de anul viitor.

Mai mult, Valeriu Zgonea ori minte, ori nu cunoaşte legea. Zgonea spune că votul prin corespondenţă poate fi aplicat la alegerile din 2016 chiar şi în cazul în care proiectul ajunge la promulgare în februarie.

„Din punctul meu de vedere, cu siguranţă, da. Dacă nu vor fi articole neconstituţionale, bineînţeles“, spune, cu fermitate, preşedintele Camerei Deputaţilor. Cureta Constituţională (CCR) a hotărât că legislaţia electorală nu poate fi modificată cu mai puţin de un an înainte de alegeri, iar scrutinul parlamentar va avea loc la sfârşitul lui noiembrie – începutul lui decembrie. Practic, parlamentarii mai au la dispoziţie aproximativ o lună de zile pentru a adopta proiectul în Parlament şi, astfel, să ofere românilor din Diaspora şansa de a opta pentru votul prin corespondenţă.

PSD dă vina pe AEP

După ce liberalul Mihai Voicu a demisionat de la şefia Comisiei de Cod Electoral şi conducerea a fost asumată de PSD, social-democraţii aveau două opţiuni: ori îşi asumă promovarea unui astfel de proiect, ori îl resping definitiv. PSD a ales însă o a treia variantă, aceea de a da vina pe Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).

Vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, arată că, dacă s-ar amâna termenul de adoptare a legii votului prin corespondenţă până în februarie, aşa cum a afirmat Valeriu Zgonea, legea nu s-ar putea aplica la alegerile din 2016, deoarece România ar încălca recomandările Comisiei de le Veneţia.

„Domnule Zgonea, dacă veţi amâna termenul de adoptare a Legii votului prin corespondenţă până în luna februarie, aşa cum aţi declarat, România va încălca recomandările Comisiei de la Veneţia – prin care se precizează că modificarea legilor electorale se face cu minim un an înaintea alegerilor. Altfel, 20% dintre cetăţenii cu drept de vot vor fi umiliţi, din nou, la cozile de la consulate şi ambasade din cauza neaplicării votului prin corespondenţă! PNL militează pentru votarea acestei legi în următoarele trei săptămâni, deoarece votul prin corespondenţă trebuie să devină lege până în luna noiembrie!“, a spus Turcan.

Deşi nu este membru al Comisiei de Cod Electoral, Valeriu Zgonea a venit în persoană  la ultima şedinţă a Comisiei şi a şters pe jos cu reprezentanţii AEP, care nu au ripostat în niciun fel. „Eu nu am înţeles de ce AEP nu a putut face proiectul de lege până pe 2 octombrie, aşa cum a promis, şi vin cu acest set de întrebări. A venit şi când era domnul preşedinte Mihai Voicu şi mi se pare lipsă de respect la adresa parlamentarismului. La aceste întrebări trebuia să le prezentanţi parlamentarilor care sunt variantele“, a spus Zgonea, arătând că AEP are experţi care ar trebui să ştie cum arată legislaţia asemănătoare din alte state membre şi să ajute Parlamentul la elaborarea proiectului.

Contactat de „Adevărul“, Marian Muhuleţ, unul din reprezentanţii AEP prezenţi la lucrările Comisiei, a refuzat să comenteze acuzaţiile lansate de Zgonea. „Este problema domnului Zgonea“, a spus Muhuleţ.

Social-democraţii au la dispoziţie patru proiecte gata făcute care se referă la votul prin corespondenţă: două iniţiate de PNL, unul care aparţine deputatului PMP Eugen Tomac şi unul semnat chiar de un parlamentar PSD. Oricare din cele patru proiecte poate fi îmbunătăţit în Comisia de Cod Electoral, însă PSD, care are majoritate în Parlament, preferă să găsească tot felul de scuze pentru a bloca proiectul.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite