Prima încercare de unificare a dreptei. MRU a discutat cu Antonescu. PNL discută mâine cu PDL. Blaga a ignorat PMP: Elena Udrea o fi frustrată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a mers la sediul PNL, unde a discutat cu preşedintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la alegerile europarlamentare. PNL va negocia mâine, la Parlament, cu PDL o alianţă. Liderul PDL, Vasile Blaga, a ignorat PMP, iar despre criticile Elenei Udrea a spus astfel: „Poate o fi frustrată, nu ştiu“.

Ungureanu a ajuns la sediul PNL în jurul prânzului. Discuţiile vizează variantele de asociere ale FC cu PNL, pornind de la scorul obţinut de partidul lui Ungureanu la alegerile europarlamentare, 2,6%, conform surselor Mediafax.

Înainte de a ajunge la sediul PNL, Mihai Răzvan Ungureanu a postat un mesaj pe facebook în care încuraja la dialog între forţele de dreapta. „Ne aflăm în faţa unui dezastru. Este un dezastru politic la apariţia căruia am contribuit noi toţi, politicienii de dreapta. E momentul să admitem că am fost lipsiţi de viziune şi înţelepciune şi să facem un pas în spate. E nevoie ca, după ce am primit această lecţie din partea electoratului, să demonstrăm că putem fi echilibraţi şi înţelepţi, deşi facem acest lucru în al doisprezecelea ceas, şi să ne debarasăm fiecare de orgolii, astfel încât coagularea dreptei să nu se mai împiedice de lipsa noastră de viziune“, a scis MRU.

„Vremea orgoliilor a trecut şi a devenit irelevant cine şi în jurul cui se va uni dreapta. România are nevoie de o formaţiune politică de dreapta puternică, nesubminata de interesele unuia sau altuia. Mai important decât persoana celui care va candida în toamnă este programul pe care dreapta îl va prezenta poporului român. Suntem datori să punem deoparte tot ce ne desparte. Cine nu va face acest lucru va fi vinovat pentru eşecul de la prezidenţiale şi pentru capitularea dreptei în următorii zece ani“, a continuat fostul premier.

La fin alul discuţiilor cu Crin Antonescu, MRU a declarat: „Suntem într-o fază incipientă, apelul meu către colegii noştri din partidele de opoziţie este de a nu pronunţa nume, de a nu mai livra atacuri dintr-o parte în alta, de a fi decenţi, respectând votul de duminică. Ceea ce ne trebuie în acest moment este un proiect pentru România, nu facem propuneri, nu ne autopropunem, nu vorbim despre nume de persoane, interesul nostru este în primul rând interesul naţional", a spus Ungureanu.

Întrebat despre o fuziune a FC cu PNL, Ungureanu a răspuns: "Nu, nu discutăm despre fuziuni", a răspuns Ungureanu. 

Astăzi, un alt lider cu greutate al PNL, Romeo Stavarache, a confirmat discuţiile dintre Forţa Civică şi PNL. „Ştiţi vorba: ce nu este oprit, este permis. Orice colaborare a partidelor de dreapta este permisă“, a spus Stavarache.

Udrea, neîncrezătoare

Un alt lider al dreptei, Elena Udrea, deputat PMP, nu crede că partidele de dreapta se vor uni, dar speră într-o alianţă pentru alegerile prezidenţiale. „Eu cred că partidele de centru dreapta nu se vor uni. Nu până la alegerile din toamnă. Sunt prea mari resentimentele personale ale liderilor şi prea slabe caracterele pentru a le depăşi, fie şi în ideea măreaţă de a învinge PSD-ul la prezidenţiale“, a scris Udrea pe facebook. După ce discuţiile dintre liderii de dreapta au transpirat în presă, Elena Udrea a revenit cu un alt mesaj pe facebook.

„Mişcarea Populară este gata să facă parte din orice proiect al dreptei unite. Mai mult, acceptă orice iniţiativă de unificare indiferent din partea cui vine. Va susţine chiar orice candidat care poate să învingă candidatul PSD, fără să importe din ce partid face parte”, a scris Udrea pe Facebook la începutul textului iniţial, în care susţine că partidele de centru-dreapta nu se vor uni.

PDL ignoră PMP

PDL s-a întâlnit astăzi în şedinţă d emurgenţă pentru a discuta o viitoarea ealianţă cu PNL. Democrat-liberalii, prin vocea lui Vasile Blaga, au anunţat că se vor întâlni mâine, la Parlament, cu Crin Antonescu, pentru a discuta viitorul dreptei. „Am avut o discuţie informală cu PNL. Au fost foarte mulţi colegi din BPN şi am evaluat situaţia politică la zi şi am vorbit despre posibilitatea de coagulare a dreptei. Am ajuns la concluzia că vom purta discuţii cu PNL şi o să avem o primă discuţie în acest sens mâine la ora 17.00, la Parlament. Voi fi însoţit de Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur şi de câţiva primari“, a spus Blaga. Întrebat despre o posibilă fuziune, „Buldogul“ a răspuns: „Noi am negociat cu PNL. Hai să discutăm deocamdată cum facem opoziţie acestui mamut numit  PSD. Dar mai e până atunci“.

Preşedintele PDL a evitat să spună dacă în noua alianţă este loc şi pentru PMP.

„Hai să discutăm între principalel formaţiuni politice, iar cei care vor să vină lângă noi, să vină. Prima dată facem ceea ce trebuie. Într-o construcţie, prima dată, participă principalele forţe. Va fi envoie de un singur mare partid de centru-dreapta, dar lucrurile trebuie făcute aşa cum trebuie. Mai întâti, să ajungem la o alianţă“, a mai spus Blaga, care a lansat o săgeată către partidul girat de Traian Băsescu.„Unii au crezut că au partidele în buzunar şi fac ce vor cu ele. Această fază este depăşită“.

Cât despre declaraţiile Elenei Udrea privind orgoliile liderilor de dreapta, Blaga  a spus: „Poate o fi frustrată, nu ştiu“.

Liberalul Ludovic Orban, care şi-a anunţat ieri candidatura pentru şefia PNL, spunea, în urmă cu câteva zile, la Adevărul Live că o alianţă între PNL şi PDL nu se va realiza „numai dacă îşi bagă dracul coada“.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/rezultate-alegeri-europarlamentare" target="_blank">View the story "Rezultate alegeri europarlamentare " on Storify</a>]

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite