Klaus Iohannis: Nicio acuzaţie la adresa mea nu e adevărată. Privesc liniştit spre viitor, deşi mă aştept la noi poveşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul interimar al PNL, Klaus Iohannis, a vorbit vineri seară, la Realitatea TV, despre aşteptările pe care le are de la Congresul de sâmbătă al formaţiunii pe care o conduce şi a arătat că delegaţii vor stabili inclusiv numele viitorului candidat la prezidenţiale. El le-a răspuns şi detractorilor săi şi a subliniat că, deşi se aşteaptă la atacuri politice, îşi păstrează calmul.

Cu doar câteva ore înainte de a se prezenta în faţa Congresului PNL, care urmează să decidă dacă îşi va păstra funcţia în fruntea partidului, Klaus Iohannis a discutat, în această seară, la Realitatea TV, despre miza întrunirii a peste 1000 de delegaţi liberali din toată ţara, despre cele mai importante decizii luate astăzi în cadrul formaţiunii, dar şi despre importanţa acestui Congres, în perspectiva alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie.

Despre prima zi a Congresului PNL:

Am avut o zi dedicată mai degrabă problemelor tehnice. S-a stabilit care va fi direcţia statutară pentru următoarea perioadă, s-a discutat Statutul, lucrurile au fost bine pregătite. Nu au fost surprize. Mâine e o zi mai specială, o zi foarte specială pentru PNL. Mâine vom avea alegeri pentru o nouă conducere a PNL. E o zi de o importanţă deosebită, probabil se va hotărî mâine calea PNL pentru anii care urmează. Avem cel puţin  două chestiuni strategice care vor fi dezbătute şi vom avea rezoluţii ale Congresului: este vorba şi despre unificarea dreptei. Mâine discutăm despre unificarea dreptei, despre fuziunea PNL-PDL. Tot mâine vom dezbate adeziunea PNL la PPE şi aceste chestiuni vor seta direcţia PNL pentru multă vreme.

În afară de aceste teme strategice avem alegerea unei noi conduceri. Vor fi aleşi cei 31 de vicepreşedinţi, noutatea constând în faptul că nu se fac alegeri pe liste, ci alegeri libere.

Sunt 31 de poziţii pentru care aproape 60 de colegi şi colege şi-au depus candidatura. Ştim clar cine candidează pentru vicepreşedinte. Din motive practice, toţi candidaţii vor fi pe o listă, urmând ca fiecare delegat să încercuiască numele pe care doreşte să-l aleagă.

Despre candidatura la şefia partidului:

Suntem doar doi candidaţi. Fiecare dintre noi îşi va prezenta moţiunea, după care se va vota. Este o chestiune deopotrivă simplă, dar şi democratică, nu cred că vor fi probleme. Cine are mai multe voturi, câştigă.

Despre afilierea la PPE:

La rugămintea mea, aceste chestiuni au fost discutate în organizaţiile teritoriale. Nu avem de-a face cu o hotărâre care merge de sus în jos şi se transmite organizaţiilor. Toţi, aproape toţi au dat rezoluţie pentru aderarea la PPE.

E un proiect politic al PNL. Singurul organism care poate decide direcţia politică este Congresul şi se va exprima prin vot. E clar că nu toată lumea agreează acest proiect, dar de la a nu agrea un proiect până la a face o supărare personală din asta este cale lungă. Cred că e greşit să facem o problemă de război personal dintr-un proiect politic.

Despre candidatul PNL la prezidenţiale:

Avem o rezoluţie pentru stabilirea nominală a candidatului nostru pentru cursa prezidenţială, urmând ulterior să avem o negociere politică, măsurători sociologice împreună cu PDL şi să stabilim care va fi candidatul unic cu care PDL şi PNL merg în competiţia electorală. Mâine PNL va stabili cine este candidatul la prezidenţiale.

Am discutat cu domnul Antonescu şi din discuţia noastră am ajuns la concluzia că, indiferent cum continuăm, e important să continuăm împreună în PNL. Îmi permit să spun că rolul domnului Crin Antonescu va fi unul foarte important în campania în care intră PNL.

Suntem un partid liberal, nu dorim o singură opinie. Avem, iată, doi candidaţi pentru preşedinţia partidului, 60 de candidaţi pentru 31 de vicepreşedinţi, o concurenţă internă sănătoasă şi cred că aceste lucruri se pot aplica la orice altă nominalizare. Important este să avem o decizie fermă a Congresului.

Despre unificarea dreptei:

E o temă care  a revenit ciclic, a fost recunoscută ca fiind foarte importantă pentru politica românească. Nu s-a realizat până acum. E momentul cel mai favorabil şi există voinţa politică atât în PNL, cât şi în PDL. Ce vrem noi de fapt cu unificarea dreptei? Nu are ca scop principal câştigarea alegerilor prezidenţiale. Are ca scop principal crearea unui mare partid de dreapta, care se coagulează în jurul PNL şi care va deveni în foarte scurt timp partidul care decide viitorul României. Sunt convins că, prin unificarea dreptei, vom crea un partid care va fi cel care decide viitorul României. PNL, împreună cu PDL vor da un partid care în 2016 va reuşi să ajungă să guverneze România.

Mâine sigur vom avea o rezoluţie care stabileşte de principiu ce se doreşte în PNL. Ceea ce aşteaptă lumea de la noi e decizia politică. Putem avea decizia politică pe unificarea dreptei în foarte scurt timp. Până la sfârşitul lunii iulie putem avea finalizată decizia politică, asta însemnând decizii clare din partea PNL, PDL şi decizie clară într-un Congres reunit.

 Despre atacurile Noricăi Nicolai:

Oricine are dreptul la opinie şi să o exprime, dar nu oricum. Dacă avem Congres sâmbătă, nu poţi ca liberal să mergi joi la televizor şi să-ţi expui, într-un mod neobişnuit de cras, opiniile. Aceste lucruri, care vor fi discutate în cadrul Congresului, trebuie discutate numai în cadrul Congresului. Nu mi s-a părut deloc elegant că aceste opinii, unele chiar îndreptate împotriva unei persoane, să fie exprimate la televizor.

Despre candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu la prezidenţiale:

Liberalismul nu a fost niciodată sub asediu sau în pericol. Liberalismul este reprezentat în România de PNL, e reprezentat de 140 de ani şi dacă exist vreun punct asupra căruia trebuie să avem o discuţie, e foarte uşor să o purtăm în interiorul partidului.

Despre acuzaţiile de incompatibilitate:

Privesc liniştit spre viitor. Mă aştept la noi şi noi poveşti ţesute în jurul persoanei mele, dar cei care vor fi interesaţi de politicianul Klaus Iohannis vor avea ocazia să mă cunoască mai bine şi să-şi dea seama că eu mă ocup de politică. Niciuna dintre acuzaţii nu a fost adevărată.

Despre scandalul Mircea Băsescu- Bercea Mondial:

E trist că în 2014 se poate întâmpla aşa ceva. Avem o răspundere mare, oricine va deveni preşedintele României din toamna acestui an are obligaţia, nu doar constituţională, ci şi morală să facă orice este necesar pentru a întări statul de drept şi pentru a garanta independenţa justiţiei pentru ca astfel de situaţii să nu mai apară. E inadmisibil să avem astfel de clanuri interlope care şi-au creat legături până în cele mai înalte sfere ale politicii româneşti.

Este imposibil ca vreun membru al familiei mele să aibă vreo relaţie cu un clan interlop. Dacă oricine are o rudă care intră în relaţii cu un astfel de clan interlop, dacă este de bună credinţă ar face bine să roage justiţia să facă dreptate.

Am fost întrebat ce părere am, dacă eram în situaţia asta mi-aş fi dat demisia, dar trebuie văzut dacă preşedintele a ştiut de întreg scandalul şi dacă într-adevăr a fost informat. Dacă a fost implicat, acest lucru se va dovedi şi va trebui să plece. Dacă nu a fost implicat, decizia dacă e cazul să plece sau nu va trebui să fie luată de preşedinte şi vom urmări care este această decizie.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite