Ode la adresa lui Crin Antonescu, într-o publicaţie de cultură din Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PNL, Crin Antonescu, a avut parte recent de un adevărat elogiu, desprins parcă din vremurile demult apuse, realizat de publicaţia culturală clujeană „Tribuna”, al cărei director este Mircea Arman, fost coleg de şcoală cu şeful liberalilor, informează Evenimentul Zilei.

În publicaţia de cultură fondată de Ioan Slavici, în ediţia 16-30 aprilie, a apărut, pe o pagină întreagă, discursul lui Crin Antonescu rostit cu ocazia lansării candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare.

Directorul revistei bilunare, Mircea Arman, susţine că a fost coleg de şcoală cu liderul PNL, Crin Antonescu. De asemenea, sursa citată notează că şeful liberalilor l-ar fi salutat în mod special pe Arman în timpul discursului de la Cluj. Nu mai puţin important ar fi faptul că revista este patronată în prezent de Consiliul Judeţean Cluj, condus de liberalul Horea Uioreanu.

În urma câştigării alegerilor la Cluj de către Uniunea Social-Liberală (USL), postul de director al publicaţiei „Tribuna” a fost obţinut de către Mircea Arman, în detrimentul lui Ovidiu Pecican, un profesor universitar de la Universitatea Babeş Bolyai, mai scrie sursa citată.

Anul trecut, Mircea Avram a fost cercetat pentru conducerea unui autoturism în stare de ebrietate. Pe lângă acest lucru, numele lui Mircea Avram apare în numeroase scandaluri cu diverşi colegi din cadrul publicaţiei „Tribuna” sau cu diverşi oameni de cultură din România.

Academicianul şi criticul literar Nicolae Manolescu s-a arătat contrariat de numirea lui Mircea Arman în fruntea conducerii publicaţiei „Tribuna” caracterizându-l pe acesta ca fiind „un diletant, veleitar fără operă, băiat de mingi într-un partid politic". 

image

Citeşte şi:

Crin Antonescu şi Klaus Iohannis vin în Baia Mare pentru lansarea candidaţilor la europarlamentare

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, va fi prezent joi, 24 aprilie, în municipiul Baia Mare. Liderul liberalilor va participa la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare. La evenimentul politic va fi prezent şi prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis.

De ce nu a mers Antonescu în satele inundate care l-au făcut senator

Preşedintele PNL Crin Antonescu nu s-a deplasat în satele inundate din Teleorman, pe care le reprezintă în Parlament, pentru că a convenit cu preşedintele PNL al judeţului, Marin Almăjanu, că nu este oportun să vină în aceeaşi zi cu premierul Victor Ponta şi vicepremierul Liviu Dragnea.

„Fraţii“ Crin şi Ponta şi-au găsit fiecare favoriţi în partidul celuilalt

Dacă înainte nu aveau nicio legătură sau se războiau în public, în prezent, Crin Antonescu îi apreciază calităţile social-democratului Marian Vanghelie, iar Victor Ponta a decis să-l reconsidere pe liberalul Victor Ciorbea.

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite