Iată că, în spatele convulsiilor din PSD, stă un lucru mult mai important, situaţia legii salarizării unitare şi amânarea promisiunilor de campanie privind majorările substanţiale de venituri în sectorul bugetar. Ceea ce s-a tot spus de către economiştii lucizi, s-a adeverit. 

Nu există bani pentru majorările promise!

Legea salarizării unitare a avut de la început potenţial să devină periculoasă pentru premier. Să ne amintim că proiectul nu a fost asumat de guvern, fiind preferată varianta iniţiativei parlamentare a deputaţilor şi senatorilor coaliţiei proguvernamentale.

Majorările anunţate erau imposibil de cuprins în buget. Guvernul Grindeanu a tăiat cât a putut cheltuielile bugetare pentru investiţii, ca ultimă rezervă pentru a păstra deficitele în limita asumată de România în faţa Uniunii Europene. Şi aşa pericolul derapajului a fost semnalat cât se poate de clar de Comisie, care a cerut măsuri concrete pentru întoarcerea în marjele de deficit convenite. Răspunsul arogant al sefilor PSD nu are cum să rezolve situaţia.

Pe de altă parte, fondurile europene, resursă vitală pentru buget, sunt departe de ţinta de absorbţie angajată prin bugetul de stat. Aici este reversul medaliei tăierilor de investiţii. Fără investiţii nu ai cum să aduci fonduri europene, fără fondurile europene nu ai cum să respecţi deficitul bugetar.

Ştiind care este situaţia reală, era normal pentru Grindeanu să se arate rezervat în faţa avalanşei de majorări pe care propriul partid a provocat-o pe parcursul dezbaterii legii.

Pentru Grindeanu este clar, trebuie să-şi bage minţile în cap sau să se aştepte la ce e mai rău.

Acum partidul trebuie să iasă din situaţia în care singur s-a băgat şi să găsească un ţap ispăşitor. Grindeanu este perfect pentru un asemenea rol. Nu are anvergură în partid, nu va plânge nimeni dacă pleacă acasă. Ca să deturneze atenţia de la eşecul legii salarizării, Dragnea poate crea o criză politică de cafenea, în care să se prefacă sau chiar să-l oblige pe Grindeanu să demisioneze.

Asta nu înseamnă că nu există şi alte motive de nemulţumire faţă de Grindeanu. Poate că premierul a devenit mai puţin ascultător. Poate că şi-a dat seama că o marionetă nu are decât un sigur viitor: să fie sacrificată atunci când interesele partidului o cer. Sau poate că, supărarea vine de la Ordonanţa 13, prea spun toţi pesediştii că a fost bună şi nu trebuia să fie retrasă de guvern. Poate că au aşteptat alte ordonanţe care nu au mai venit. Una peste alta, se apropie vacanţa parlamentară şi purtătorii de mesaj ai PSD sunt din ce în ce mai nerăbdători. Mai ales că, marile comisii de anchetă pe care le-au înfiinţat în Parlament bat pasul pe loc, dacă nu se scufundă cu totul în ridicol.

Pentru Grindeanu este clar, trebuie să-şi bage minţile în cap sau să se aştepte la ce e mai rău. Pe de altă parte, nici Grindeanu nu are ce pierde. Dacă joacă tare, pune partidul în situaţia de a-şi da jos propriul premier şi de a merge cu propunerea pentru viitorul şef de guvern la preşedintele Iohannis. Îşi permite PSD o criză politică din senin, pe care nu ştie cât de greu o va gestiona?