
Lista membrilor PSD, cu funcţii de conducere numite sau alese, care se dezic de Dragnea. Actualizată zilnic
0Articolul se vrea un seismograf al contestării lui Dragnea în rândul membrilor importanţi ai PSD. Să ştie şi dumnealui cum stă! Şi întregul „popor” PSD-ist, cum le place să spună. Nu de alta, dar se apropie un nou CEx al PSD. Voi adăuga zilnic la lista persoanele importante care fac declaraţii cerând plecarea lui Dragnea din fruntea PSD. În articol se vor regăsi şi principalele declaraţii ale celor menţionaţi.
Lista opozanţilor lui Dragnea
- Ecaterina Andronescu, senator PSD, fost ministru al Educaţiei, fost vicepreşedinte al PSD. Este primul „greu” al PSD care-i cere retragerea lui Dragnea, într-o scrisoare deschisă. Iată un fragment din scrisoare:
"Pentru binele României şi pentru binele PSD-ului, preşedintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate şi să facă un act de mare curaj şi demnitate politică şi să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le ştim cu toţii şi nu le voi expune acum. Dacă lucrurile acestea nu se vor întâmpla acum, urgent, vom pierde guvernarea, iar noi ca partid vom ajunge la dezastru, iar în locul unui guvern PSD de profesionişti, pe care am putea să îl avem, ne vom trezi iar cu un guvern de amatori”.
- Gabriela Firea, Primar General al Capitalei, vicepreşedinte PSD
„Am ajuns într-un punct în care, spun eu, nu se mai poate aşa. O gândesc, cu siguranţă, şi alţii, dar nu au considerat poate oportun să se exprime. Dar modul în care conducerea partidului s-a concentrat în mâinile unui singur om, care ia toate deciziile doar într-un grup restrâns de apropiaţi, unii nici măcar membri ai PSD, ignorând forurile statutare, nu ne poate duce decât într-o fundătură”. „Întotdeauna voi respecta decizia colegilor din partid şi dacă eu voi avea de suferit politic de pe urma declaraţiilor mele, de asemenea voi avea curajul să spun în comitetul exectiv, în comitetul executiv, prin reacţii publice, nu lucrări subterane, nu-mi plac şobolănismele. Am avut suficient parte de ele până acum din partea celorlalţi care pe faţă spun că totul e bine şi pe dedesubt... şobolăneală. Nu vreau că e să mă alătur acestui stil de management politic”
- Mihaela Huncă, deputat PSD de Botoşani, a demisionat din PSD
„Nu pot accepta sintagma «două Românii», nu pot accepta scindarea societăţii, sunt împotriva oricărei bătălii fratricide şi cred cu tărie că rolul celor aflaţi la guvernare este să fie în slujba tuturor românilor. Din păcate, unicul demers politic al conducerii partidului este acum o luptă absurdă, fără argumente şi fără folos pentru cetăţeni, cu toată lumea care i se opune. Nu pot merge mai departe alături de această viziune.“
- Răzvan Rotaru, deputat PSD de Botoşani
„Nu am fost niciodată consultaţi. Nu am fost niciodată luaţi în seamă. S-a trecut peste noi ca şi parlamentari. Eu am mai tras un semnal de alarmă mai demult. Nu a vrut nimeni să mă bage în seamă”. „Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei”. „"Susţin şi demersul doamnei Gabriela Firea, pentru că nu se mai poate cu atâtea lucruri care se întâmplă în interiorul partidului şi, dacă nu vom aplica rapid o strategie să schimbăm anumite lucruri, vom avea de pierdut cu toţii".
- Mihai Tudose, deputat PSD de Brăila
„Eu nu aveam cum să-mi exprim punctul de vedere în interiorul CEx, nefiind membru în CEx. Am făcut acest lucru prin declaraţii publice, la presa prezentă la CEx-ul de la Neptun. Şi nu este vorba de poziţionarea de partea cuiva, ci de poziţionarea în favoarea aflării adevărului. În acest caz, eu cred că dna Firea are dreptate, că spune adevărul”.
- Corina Bogdan, deputat PSD de Ilfov
„Deci eu susţin absolut întreg demersul doamnei Firea. Mi se pare un demers democratic. Alte declaraţii nu doresc să fac”.
- Emanuel Botnariu, deputat PSD de Ilfov
„Eu o susţin pe doamna Gabriela Firea o mie la sută, pentru că PSD este cel mai pare partid social-democrat din Europa şi noi nu vrem să fim conduşi dictatorial”
- Cătălin Zamfira, deputat PSD de Ilfov
„Da, o susţin 100% pe doamna Firea, inclusiv în chestiunea demisiei domnului Dragnea. Absolut că o susţin pe doamna Firea”.
- Organizaţia PSD Brăila. Aurel Simionescu (preşedinte executiv PSD Brăila):
„Categoric este nevoie de o dezbatere. S-a adunat o serie întreagă de evenimente, unele mai plăcute, altele mai puţin plăcute. Şi atunci, mi se pare firesc ca lucrurile să poată fi discutate în interiorul partidului, în forurile lui de conducere – că e Comitet Executiv, că e Birou. Dar ar trebui ca lucrurile astea să pornească şi de jos în sus. Adică să avem o serie întreagă de dezbateri în comitetele executive judeţene, colegii noştri care ne reprezintă la Bucureşti să se ducă acolo cu punctul de vedere al organizaţiei. Că nu e vorba de punctul de vedere al unei persoane“. „Susţin 100% declaraţiile domnului Mihai Tudose. Sunt de acord. Chiar consider că dezbaterile pe aceste teme trebuia să le avem mai demult, pentru ca anumite situaţii care s-au întâmplat în ultima perioadă să fi fost astfel evitate“, a afirmat şi primarul Brăilei, Marian Dragomir.
- Organizaţia PSD Ilfov
„Organizaţia PSD Ilfov îşi exprimă susţinerea pentru preşedintele său ales statutar, doamna Gabriela Firea! Spunem NU conducerii discreţionare a unui singur om, spunem NU politicii pumnului în gură adus argumentelor susţinute de cei care nu se află în cercul apropiaţilor domnului Dragnea, spunem NU dezinformării şi manipulării în scopuri personale!”, a scris PSD Ilfov într-o postare pe pagina proprie de Facebook.
- 24 de Consilieri Generali PSD, din Primăria Municipiului Bucureşti
„Înţelegem, în acest context, demersul politic al Dnei Firea şi, având convingerea că nu există o altă agendă ascunsă, o asigurăm de sprijinul nostru deplin. Noi nu suntem masă politică de manevră, ci suntem aici pentru a ne face datoria faţă de bucureşteni. Prin urmare, Dnă Primar General se poate baza pe voturile noastre, ca şi până acum, pentru toate proiectele benefice pentru oraşul nostru şi pentru locuitorii săi.”
- Mihăiţă Vîrză, deputatul PSD de Bucureşti
„Îmi exprim deplină solidaritate cu Primarul General Gabriela Firea”. "Susţin unitatea partidului, dar avem nevoie în acest moment că fiecare dintre membrii PSD să se gândească cu sinceritate ce e bine pentru România şi pentru partid”.
- Niculae Bădălău, senator PSD
„Dragnea a şubrezit democraţia internă în PSD: a monopolizat decizia, excluzând forurile alese în congres, precum Biroul Permanent Naţional. Dragnea a distrus comunicarea între conducerea centrală şi organizaţiile partidului. Dragnea se răzbună pe cei care care îl critică în interiorul partidului (nu este garantată ”libertatea de exprimare şi libertatea de după exprimare”). Sursa: www.g4media.ro
- Robert Negoiţă, primarul sectorului 3
„Oamenii care ies să se vadă în Piaţa Victoriei, din punctul meu de vedere, sunt aceia care au rămas fără speranţă, iar treaba asta se întâmplă din cauza unor ticăloşi care nu-şi fac treaba sau şi-o fac prost”.
Presa a aflat că 15-20 de parlamentari PSD o susţin pe Gabriela Firea şi cer plecarea lui Dragnea de la conducerea PSD.
Este o listă valabilă în momentul publicării articolului şi care va fi actualizată de câte ori va fi cazul. Îi rog pe cititorii mei să menţioneze la comentarii dacă află şi alte nume „grele” din PSD care se opun lui Dragnea.