Iohannis: Aştept ca Poliţia să explice cum l-a pierdut pe Ghiţă şi de ce nu-l găseşte. E responsabilitatea Poliţiei, nu a SRI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, referitor la dispariţia fostului deputat Sebastian Ghiţă, că aşteaptă ca Poliţia să explice „cum l-a pierdut“ şi că e responsabilitatea acestei instituţii să-l găsească şi nu a Serviciului Român de Informaţii. Afirmaţiile şefului statului au fost făcute în cadrul unei discuţii purtate în avion cu jurnaliştii care-l însoţesc la Strasbourg, pentru lucrările Consiliului Europei.

„Aştept ca poliţia să explice cum l-a pierdut pe Sebastian Ghiţă şi de ce nu-l găseşte. Dacă-l găseşte, bravo lor! Dacă nu, să iasă şi să spună de ce nu-l găseşte. Dacă nici asta nu o pot face, atunci cu ce se mai ocupă?“, le-a spus preşedintele Klaus Iohannis jurnaliştilor aflaţi cu el în deplasarea pentru lucrările Consiliului Europei, desfăşurate marţi şi miercuri la Strasbourg. 

Şeful statului a precizat că nu e problema SRI să-l găsească pe Sebastian Ghiţă. „E bine să nu împărţim responsabilitatea. Poliţia e responsabilă. SRI se ocupă de terorism şi de securitatea naţională“, a mai spus şeful statului, care a stat de vorbă cu jurnaliştii un sfert de oră în drumul spre Strasbourg.  

Preşedintele l-a numit pe Sebastian Ghiţă „infractor fugar“ şi l-a catalogat drept „logoreic” după seria de înregistrări prezentate de România TV.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite