Cum explică Ponta modificarea legii traseismului politic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta FOTO Mediafax
Victor Ponta FOTO Mediafax

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că se opune în continuare traseismului politic, dar că modificarea adusă legii care interzice migraţia de la un partid la altul este necesară, pentru deblocarea activităţii din consiliile judeţene.

„Este necesar să deblocăm activitatea autorităţilor locale. De exemplu, în Consiliul general al Capitalei de trei luni nu se mai ia nicio decizie. Avem foarte multe programe cu finanţare europeană şi cu finanţare de la buget care nu se pot implementa pentru că în Consiliile judeţene s-a bulversat tot şi nu se mai pot forma majorităţi“, a explicat premierul.

El a arătat că toţi preşedinţii de CJ, primarii, consilierii judeţeni şi locali, cel puţin cei ai USL, au candidat în 2012 cu Crin Antonescu şi Victor Ponta lângă ei, iar acum s-au trezit peste noapte cu Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, fapt care nu le este, probabil, foarte confortabil.

”Este vina domnului Blaga şi a domnului Iohannis care au şterpelit, aşa, voturile obţinute de USL şi au blocat practic activitatea consiliilor judeţene şi locale. Cred că ar trebui renunţat la ipocrizia asta, că oamenii care au fost aleşi pentru că erau cu Antonescu şi cu Ponta acum trebuie să lucreze cu Blaga şi Iohannis”, a mai spus Ponta.

Ponta s-a întrebat retoric de ce este posibil ca Iohannis să treacă de la o formaţiune la alta şi să nu îşi piardă mandatul, iar acest lucru să nu se poată aplica şi în cazul celorlalţi primari.

Şi mai e un lucru – acum o să spuneţi că nu puteam rata acest subiect, dar chiar nu voiam să-l ratez: dacă poate un primar care a candidat la un partid să treacă la alt partid fără să-şi piardă mandatul - mă refer la domnul Iohannis - ceilalţi de ce nu pot? Totdeauna unu e mai presus decât toţi ceilalţi? Atunci nici domnul Iohannis nu poate să fie la PNL, rămâne la Forumul Democratic German”, a subliniat Ponta.

Vicepremierul Liviu Dragnea va propune o lege prin care aleşii locali, timp de câteva zile, vor putea trece în alt partid fără să-şi piardă mandatul.

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a susţinut că adoptarea unui astfel de proiect ar fi o eroare, pentru că ar aproba migraţia politică.

”Ar fi o eroare mare de tot dacă Guvernul Ponta ar da ordonanţa prin care s-ar aproba migraţia politică a primarilor, la fel ca şi legea amnistiei şi a graţierii pe care şi-o doresc foarte mulţi din PSD. Eu sunt total împotriva unei astfel de înlesniri. Trebuie să terminăm odată cu migraţia politică, trebuie să facem politică pentru România, pentru români, pentru economie, şi nu de dragul grupurilor de interese oculte din interiorul partidelor”, a scris Iohannis pe pagina sa de Facebook.
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite