Crin Antonescu: „Propun modificarea Regulamentului Senatului: premierul să vină în plen o oră pe lună“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu FOTO Mediafax
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu FOTO Mediafax

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, luni, că propune modificarea Regulamentului Senatului, prin adăugarea unei prevederi care să îi impună premierului să discute cu parlamentarii o dată pe lună.

Am un proiect pe care doresc să-l iniţiez şi eu la Senat, de modificare a Regulamentului Senatului tot în acest sens. Ca să vă dau câteva exemple, cu mai multă dezbatere în Parlament, cu un dialog Guvern-Parlament, în cazul nostru Senat, mai intens şi formalizat, de pildă cu o oră a prim-ministrului, în Senat, în fiecare lună. Cu formula care este prezentă în multe alte parlamente din UE cu raportori pe proiectele de lege la comisii şi cu alte astfel de lucruri“, a explicat Antonescu.

El a precizat că măsura vizează întărirea activităţii parlamentare, dar şi deschiderea dialogului cu partidele din opoziţie.

„Cel mai important mi se pare că, deşi avem o majoritate de 70%, noi facem ceea ce am cerut fostei puteri, fostei majorităţi, şi anume avem un dialog politic, încercăm să reaşezăm un dialog politic normal“, a afirmat liderul PNL.

Un proiect similar a iniţiat şi Mircea Geoană în anul 2011, când era preşedinte al Senatului. Şi Geoană propunea introducerea unei „ore a Guvernului“ în Senat. La acea vreme, premier era Emil Boc.

Pe de altă parte, Victor Ponta a anunţat luni că a transmis sub semnătura sa şi a preşedintelui Senatului o scrisoare către PDL şi UDMR pentru discuţii pe marginea noului acord cu instituţiile financiare internaţionale, a construirii bugetului de stat pe anul viitor, existând posibilitatea extinderii discuţiilor asupra proiectului regionalizării.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite