Clasa politică. Dicţionar de sinonime

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Evident, clasa noastră politică e alcătuită din tot soiul de oameni. Nu e cazul să generalizăm. Unii sînt de un fel, alţii de alt fel. (Dacă mă întrebaţi, la noi predomină cei de un... anumit fel). Că lucrurile nu merg grozav în ţărişoară – şi asta nu de azi de ieri – e de acord toată lumea.

Ar fi, desigur, excesiv să spunem că toţi politicienii sînt de vină. De vină sînt numai aceia care pot fi desemnaţi printr-unul sau mai multe dintre cvasi-sinonimele următoare, oferite generos (şi pe bază de îndelungă experienţă) de minunata limbă română: derbedei, haimanale, golani, lichele, lepre, puşlamale, secături, mitocani, lepădături, netrebnici, scîrnăvii, javre, jigodii, ţoape, caraghioşi, pezevenghi, cutre, pungaşi, pramatii, otrepe, escroci, netoţi, nătîngi, neghiobi, nătărări, nerozi, gură-cască, fluieră-vînt, tîrîie-brîu, prostălăi, tonţi, tăntălăi, găinari, nemernici, ticăloşi, hoţomani, potlogari, canalii, şarlatani, ciorditori, manglitori, borfaşi, pişicheri, tîmpi, şmecheri etc. etc. etc. Multe dintre cuvintele de mai sus sînt de origine turcă. Dar nu turcii sînt vinovaţi de larga lor răspîndire pe scena noastră politică. E vorba, mai curînd, de înclinaţia masochistă a unui electorat „blînd, ospitalier, plin de dor şi jale”. „Asta-i situaţia!”. „N-o fi dracul chiar atît de negru!” „N-ai ce-i face!” – iată lozincile tradiţionale ale moralei politice de pe la noi.

În (altă?) ordine de idei, e sublim modul în care aleşii noştri ajung să se identifice cu faimoase modele ale literaturii autohtone. Nae Girimea devine şef de partid, dar, fire complexă, împrumută şi cîte ceva din vorbăria incultă a lui Farfuridi sau din ipocrizia lui Tipătescu. Coana Joiţica ajunge şefă la liberali. Îndărătul şefilor, e plin de slugi fidele, de consanguini ai lui Ghiţă Pristanda şi ai lui Brînzovenescu.

Agamiţă Dandanache conduce Senatul, Jupîn Dumitrache ia Internele, Ipingescu se face analist politic. Trahanache e „bun organizator” de campanii electorale, Caţavencu ia la rînd, sincer şi devotat, toate partidele, ofiţerii de „itindenţă” şi „tiştii de vardişti” ajung lideri de încredere şi salvează patria de duşmani. Din umbră, controlează lucrurile şi stîrneşte panică cîte un „nenea Iancu” (de la Ploieşti sau de aiurea). Mai toată lumea îşi ia doctoratul (după modelul „doftorului de bătături” din Italia, invocat de „Catindatul” specialist în „magnetism” şi „tachinărie”).

Printre „comentatorii politici”, avem şi modelul Crăcănel („cu dinţii, cu dinţii-am să-l rup!”), dar şi pe acela al Efimiţei („Cum le spui dumneata bobocule, mai rar cineva!”). Conu`Leonida e hermeneutul expert al tuturor intrigilor, „maestrul” suveran al presei române. Nu lipsesc o sumedenie de şarmante şi gălăgioase „dame”: Miţa Baston, Didina Mazu, Veta, Ziţa, toate cu „naturelul simţitor”, dar gata de luptă. Asistăm şi la „trădări” catastrofale, şi la cîte un primar „încurcat în trataţie de amor” şi la crize de furie à la Pampon.

Meseria de politician e mai primejdioasă - cum a observat de curînd un fost ministru, fost liberal, fost intelectual fin - decît aceea a unui războinic din linia întîi! „Viaţa, onorul nesigure. Nu mai putem merge cafiné!” Unde mai pui că mai tot timpul „procoror lipseşte oraş”, iar cînd vine persecută numai oameni cinstiţi, gata să se sacrifice pentru ţară. Unii preferă costumele turceşti, de carnaval. Alţii aspiră la „haine nemţeşti”. Europa? „Să-şi vadă de treburile ei!” „Avem şi noi faliţii noştri!” „Pe-aici nu se trece!” Nici nu se prea vine! Mai mult se pleacă! În rest, avem femei-bărbate, bărbaţi imberbi, beizadele, naşi, fini, lume, lume, lume… Spectacolul oferit zi de zi publicului ambetat seamănă grozav cu divertismentele de la „Iunion” („comediile lui Ionescu”). Uneori, totuşi, atmosfera generală aduce mai curînd a „Năpasta”…

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite