Cine are dreptate, CCR sau DNA?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mare scandal, mare, între CCR şi DNA, pe tema amestecului DNA în elaborarea şi adoptarea de acte normative de către guvern. Societatea este divizată, unii dau dreptate DNA, alţii guvernului şi CCR. Poziţia CCR este clară:

Curtea Constituţională a constatat că aprecierea oportunităţii adoptării unei ordonanţe de urgenţă, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condiţiile prevăzute expres de Constituţie, respectiv doar pe calea controlului parlamentar, exercitat potrivit art.115 alin.(5) din Constituţie”

Pe de altă parte, sub aspectul controlului asupra legalităţii/constituţionalităţii ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului (atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât şi al conţinutului normativ), singura autoritate abilitată să efectueze această verificare este Curtea Constituţională, nicio altă instituţie publică neavând competenţa materială în acest domeniu.”

Pare corectă poziţia CCR. Şi totuşi are aspect neclare.

Şi dacă pe parcursul elaborării unui act normativ, apar elemente de încălcare a legii penale, cine le detectează şi le anchetează? CCR nu are atribuţii şi resurse pentru anchete penale. Rămân neanchetate şi nesancţionate astfel de aspecte?

Mai grav. Cum, de regulă, guvernul şi parlamentul au aceeaşi culoare politică, nu este de aşteptat ca parlamentul să sancţioneze guvernul pentru acte normative cu evidentă tentă penală, de genul favorizarea făptuitorului.

Şi dacă guvernul sau parlamentul emit acte normative care riscă să dea foc la ţară, ce facem, aşteptăm pasivi patru ani, după care ne plângem soarta pentru halul în care am ajuns? (Sunt multe exemple de ţări care au eşuat pe mâna conducerii lor. Grecia şi Venezuela sunt doar două exemple).

Nu. Răspunsul este guvernarea participativă. Strada. Care a şi câştigat prima bătălie, cu ocazia OUG 13.

Totuşi, trebuie găsite şi alte instrumente de cenzurare a actelor normative. Nu poţi aştepta ca demonstraţiile să regleze situaţiile de derapaj ale puterii. Mai ales când există riscul să se asmută unele segmente ale populaţiei împotriva altora.

Şi DNA a greşit

Ultimul comunicat al DNA demonstrează că s-a ocupat de aspecte care nu intră în competenţa sa. Şi-a depăşit atribuţiile, dând ocazie detractorilor s-o atace, şi pe bună dreptate.

Iată câteva exemple.

În toată această perioadă, personalul de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei a întocmit 6 (şase) note prin care exprimau critici la adresa proiectelor amintite.

Cea mai consistentă notă este cea întocmită la data de 27.01.2017, ce conţine peste 30 de pagini şi în care se face o analiză a proiectului de modificare a CP şi CPP prin prisma opiniilor exprimate de reprezentanţii sistemului judiciar. Prin această notă, specialiştii Ministerului Justiţiei opinează că nu este oportună promovarea prin OUG.”

Ce treabă are DNA cu bucătăria internă de elaborare a actelor normative? Cu opiniile exprimate de specialişti? Critice sau necritice? Niciuna.

Altă „analiză” a DNA.

În data de 31.01.2017, în jurul orei 17.00, Ministerul Justiţiei a solicitat emiterea de avize în vederea promovării unui proiect de OUG pentru modificarea CP şi CPP, de la cele 5 (cinci) ministere avizatoare: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Interne, Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, Consiliul Legislativ şi Consiliul Superior al Magistraturii.”

Urmează o analiză a obţinerii, sau nu, a acestor avize, cu schimbarea unora în ultima clipă.

Nici aici nu văd o chestiune penală, de competenţa DNA. Cel mult abateri de la legea de elaborare a actelor normative, dar nu cu caracter penal. Aici are dreptate CCR. Dacă nu sunt elemente penale, doar CCR poate cenzura respectarea legilor nepenale.

Singurul aspect cu posibil caracter penal rămâne distrugerea unui document şi înlocuirea lui cu altul, cu acelaşi număr de înregistrare. Dar e prea puţin, şi nu de competenţa DNA ci a parchetelor. Ceea ce s-a şi întâmplat.

„Infracţiunile” constatate de procurorii DNA şi declinate către Parchetul General sunt şi ele discutabile.

- Favorizare a făptuitorului
- Prezentare cu rea-credinţă de date inexacte, Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului (prevăzută şi sancţionată de Legea 115/1999)
- Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri
- Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
- Fals intelectual

Făptuitorul este unul prezumtiv, imprecis, fără nume şi prenume.

Prezentarea de date inexacte, cu rea sau cu bună credinţă, nu este de competenţa parchetelor, pentru că nu este faptă evident penală. Instituţiile n-au decât să sancţioneze administrativ sau în civil astfel de abateri de la regulamente.

Înlocuirea unor avize cu altele, răzgândirea unei instituţii avizatoare, iarăşi nu este o faptă penală.

În concluzie

Sunt încă multe de lămurit în fragila noastră democraţie. Trebuie găsite răspunsuri cel puţin la următoarele întrebări:

  • Pot emite guvernul sau parlamentul, orice fel de acte normative, fără nicio sancţiune în cazul unor decizii greşite şi care afectează segmente mari ale populaţiei?
  • Până unde se poate întinde ancheta DNA sau a procuraturii în activitatea de concepere a actelor normative şi în metodologia de elaborare a acestora?
  • Ce înseamnă exact guvernare participativă şi când au dreptul cei afectaţi, populaţia, să intervină şi să blocheze acţiunile nocive ale legiuitorului?

Noi cu toţii, societatea, trebuie să găsim, prin dezbateri, răspunsul la aceste întrebări.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite