„Bomba“ Sevil Shhaideh detonează războiul penali-justiţie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Greu de supraestimat lovitură dată de DNA plasând-o pe mâna dreaptă a lui Dragnea în calitate de suspect. Nu cred că procurorii s-ar fi hazardat într-o astfel de acţiune fără dovezi ultra sigure. Altfel, bomba li s-ar fi întors în cap exact acum, când Inspecţia Judiciară se pregăteşte să lovească în activitatea DNA.

UPDATE. Comunicat DNA

„Din ordonanţa întocmită de procurori au rezultat aspecte ce conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia:
În anul 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din Insula Belina şi Braţul Pavel (cu suprafaţă de 278,78 ha, respectiv 45 ha), situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, pentru ca, doar la câteva zile, să fie închiriate tot ilegal unei firme private.”

În acelaşi dosar, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de PLUMB ROVANA, deputat în Parlamentul României, fost ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, în legătură cu săvârşirea complicităţii la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în exercitarea funcţiei ministeriale.”

Interesant de urmărit şi contribuţia lui Victor Ponta la această adevărată lovitură dată de DNA în tabăra lui Dragnea. Ca premier, ştie foarte multe lucruri şi a fost suficient să informeze procurorii unde să caute şi ce să urmărească, încât urmărirea penală să fie declanşată. Că şi-a negociat astfel propria imunitate, este greu de afirmat, dar evoluţia ulterioară va demonstra dacă ipoteza aceasta stă în picioare.

Sevil Shhaideh este o persoană aşa de intim legată de afacerile lui Liviu Dragnea, încât acesta a şi propus-o premier, şi doar opoziţia preşedintelui Iohannis a împiedicat-o să conducă acum guvernul.

Informaţiile pe care le deţine, în cazul în care decide că-i mai aproape „cămaşa“ decât Dragnea, multele acte pe care le-a semnat şi prin care a dirijat bani către baronii locali, o face extrem de „interesantă“ pentru DNA, dar şi foarte vulnerabilă pentru Dragnea.

Liviu Dragnea, lăsat în ofsaid

Toată peroraţia lui Dragnea împotriva justiţiei, a „statului paralel“, poate fi privită acum ca mijloc de a-şi salva protejata de braţul justiţiei. Şi de faptul că drumul deschis prin această anchetă va duce direct spre el. Adică o pledoarie „pro domo“, nu că ar fi interesele poporului la mijloc. Şi de altfel, poporul n-a votat pentru oprirea luptei împotriva corupţiei, indiferent de aberaţiile emanate de cei care se simt cu musca pe căciulă.

Ce va urma?

Preşedintele Iohannis are ocazia de a reintra în scenă şi a bate cu pumnul în masa guvernului. Nu se poate ca ministrul Dezvoltării, care are pe mână sume impresionante de distribuit, vicepremier al guvernului, să continue să funcţioneze într-un post de asemenea anvergură. Iohannis îl poate convoca pe premierul Tudose şi să-i ceară, pur şi simplu, s-o remanieze pe Sevil Shhaideh, sub ameninţarea că dacă nu o face încetează colaborarea cu instituţia prezidenţială. Preşedintele este dator cu acest gest şi susţinătorilor domniei sale din UE şi America, demonstrând că merită încrederea acordată.

Şi PSD pierde dacă o susţine până în pânzele albe pe Sevil Shhaideh

Nu e clar ce probe au procurorii în dosarul deschis, şi cât de repede pot ajunge la Liviu Dragnea. Dacă aşa vor sta lucrurile, PSD va pierde enorm la capitolul credibilitate, odată cu „execuţia“ pentru corupţie a principalilor săi lideri. Cum Victor Ponta şi Daniel Constantin au ales să ofere o altă variantă de stânga alegătorilor, este posibil ca mulţi parlamentari şi şefi PSD, cărora nu le tremură lenjeria de frica DNA, vor alege să i se alăture lui Victor Ponta.

În concluzie. Rapiditatea cu care se va desfăşura ancheta în cazul Shhaideh, posibila inculpare şi a lui Liviu Dragnea în anchetă, combinată cu o decizie fermă, ultimativă a preşedintelui Iohannis, ar putea duce la o zdruncinare severă a actualei guvernări. De văzut şi atitudinea premierului Tudose, decisivă în cererea de remaniere a ministrului Shhaideh, dar şi stadiul implementării programului de guvernare, care program riscă să arunce economia ţării în haos.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite