Andrei Chiliman:„Excluderea în absenţă a colegilor mei îmi întăreşte convingerea că trebuie să rămân în PNL“
0Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a comentat pe blogul său personal excluderile susţinătorilor săi din PNL.
Andrei Chiliman, care este plecat din ţară, a folosit această modalitate comunicare pentru a le mulţumi colegilor săi „ pentru modul impecabil în care şi-au făcut datoria faţă de valorile şi principiile liberale“.
„Le mulţumesc colegilor mei şi pentru buna-credinţă cu care şi-au făcut datoria şi faţă de ne-oamenii din acest partid care, în ultimii ani, s-au folosit de filiala PNL-Sector 1 ca de o trambulină menită să le conserve ori să le relanseze cariera politică. “, a comentat Chiliman cu trimitere la faptul că, în trecut, Antonescu a candidat din partea PNL sector 1.
„Şi colegii mei, ca multe alte mii de români, sunt doar victime ale minciunii, ale oportunismului şi ale politicianismului care subjugă, astăzi, Partidul Naţional Liberal“, a adăugat Chiliman.
Primarul sectorului 1 susţine că el îşi doreşte să rămână membru PNL.
„În ceea ce mă priveşte, actul ticălos de excludere în absenţă a colegilor mei îmi întăreşte convingerea că trebuie să rămân în Partidul Naţional Liberal şi să mă bat din interior, zi de zi, pentru ca partidul să se întoarcă pe drumul brătienilor, din mocirla lui Crin Antonescu“, afirmă Chiliman.