O româncă a câştigat 400.000 de euro la Loteria de Crăciun din Spania

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu puţin timp în urmă a fost extras premiul cel mare, în valoare de patru milioane de euro, al Loteriei de Crăciun din Spania. Conform organizatorilor, seria biletelor câştigătoare s-a vândut în oraşul Roquetas de Mar, din provincia Almeria. Premiul cel mare va fi împărţit de 160 de persoane care au cumpărat bilete cu seria 79140, printre care şi o româncă, Irina Dobraş, originară din Satu Mare, transmite Digi24.

Românca va încasa 400.000 de euro, 20% din această sumă urmând să fie reţinută pentru impozit. Ea a câştigat graţie unui bilet cumpărat la zecime, pentru că un tichet standard costă 20 de euro. În mod tradiţional, cei care îşi încearcă norocul la extragerea de Crăciun a Loteriei Spaniole îşi unesc eforturile pentru a cumpăra mai multe bilete de câte 200 de euro fiecare, care le pot aduce mai multe şanse de câştig.

Zeci de premii s-au extras până acum, iar printre câştigători se numără şi un deputat socialist şi ministrul Culturii din Spania, informează Digi24.

Potrivit cotidianului spaniol „El Mundo“,  citat de DPA, aproximativ 75% din populaţia Spaniei joacă la loteria tradiţională de Crăciun, denumită popular „El Gordo“ („grasul“, n. red.), spaniolii cheltuind în total 0,3% din produsul intern brut al ţării.

Extragerea, care are loc în fiecare an pe data de 22 decembrie, are o durată de până la trei ore şi este transmisă de televiziunea naţională.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite