Supus unor presiuni constante de către autorităţile separatiste de la Tiraspol, Ion Iovcev este un exemplu de românism deoarece prin lupta sa permanentă, şcoala cu predare în limba română încă nu a murit în Transnistria.

Domnule profesor, cum a schimbat războiul transnistrean de acum 25 de ani realităţile geopolitice din regiune?

După destrămarea URSS (25 decembrie 1991), fostele republici unionale urmau singure să-şi aleagă căile de dezvoltare. Din toate cele 14 republici (cu excepţia Federaţiei Ruse – n. n.), numai trei dintre acestea au devenit astăzi de facto independente şi suverane. Mă refer la Letonia, Lituania şi Estonia. Republica Moldova a avut posibilitatea să se reunească cu România, însă, după părerea mea, s-a făcut şi se face tot posibilul, din partea Kremlinului, ca să se împiedice realizarea acestui process. În spaţiul nostru geografic, chiar şi după 25 de ani de la desfăşurarea acelui război din 1992, observăm că Federaţia Rusă are aceleaşi interese geopolitice. Dintr-o astfel de perspectivă, putem aprecia că Republica Moldova, chiar şi după un sfert de veac, se află într-o poziţie extrem de complicată. Suntem cel mai sărac stat din Europa, iar în prezent suntem un stat nici independent (cu armată străină de ocupaţie în raioanele din stânga Nistrului şi oraşul Tighina), nici suveran (a şasea parte din teritoriu nu este controlat de către autorităţile constituţionale din Chişinău).

Cum se vede astăzi războiul transnistrean de pe cele două maluri ale Nistrului?

În 1992 a fost un război nedeclarat din partea Federaţiei Ruse tânărului stat-Republica Moldova. De pe malul drept al Nistrului, acest război se vede ca un război de eliberare naţională, un război pentru dobândirea independenţei reale, un război anticolonial faţă de Rusia. Pe când de pe malul stâng pentru autoritatile neconstituţionale din Tiraspol (care sunt marioneta Moscovei), acest razboi îl văd ca un „atac mişelesc militar din partea Chişinăului asupra „paşnicei” republici de la Tiraspol. Trebuie să recunoaştem că propaganda rusească ţi-a făcut şi îşi face efectul, astfel încât foarte multă lume de aici, din stânga Nistrului, crede cu adevărat că agresorul este Republica Moldova.

Putea fi evitat acest război în urmă cu 25 de ani?

E tare greu de spus, dacă se putea evita acest război! Ştiţi, în istorie lipseşte „dacă”…În istorie este aşa cum a fost, însă pentru a evita pe viitor astfel de conflicte, ar trebui să se analizeze ce se putea face în acel moment şi ce decizii corecte trebuiau să fie luate din partea conducerii tânărului stat Republica Moldova. Acest război a fost necesar pentru a menţine Republica Moldova în sfera de influenţă a Rusiei. Nu sunt expert, dar cred că au fost luate şi decizii greşite. Au fost şi trădări, a fost şi indiferenţă... însă un lucru pot spune: Libertatea nu se cerşeşte, libertatea se cucereste! Acest lucru se referă la bravii noştri poliţişti, voluntarii (Armata Naţională a Republicii Moldova încă nu exista – n. n.) care nu şi-au cruţat viata pentru libertatea noastră. Cred că orice conflict se poate evita, însă, până la urmă, orice război se încheie cu o pace. Ar fi trebuit să lucreze şi diplomaţii… însă, în acea perioadă, diplomaţia noastră era încă destul de firavă…

Care este astăzi situaţia românilor care locuiesc în Transnistria?

Populaţia din stânga Nistrului are o mentalitate ce se deosebeşte într-un fel de mentalitatea celor care locuiesc pe malul drept. Aceasta se referă în primul rând la băştinaşi, care sunt români, dar marea majoritate nu recunosc acest fapt. Propaganda rusească ţaristă, apoi cea sovietică şi, mai apoi, cea a Federaţiei Ruse şi-a lăsat amprenta pe parcursul scurgerii celor două secole. Aici, teritoriul a fost „eliberat” încă din 1792 de către generalul Suvorov la ordinul ţarinei Ecaterinei a II-a, cu 20 de ani înaintea „eliberării” teritoriului dintre Nistru şi Prut. La noi a lipsit şi perioada celor 22 de ani (1918-1940) când Basarabia făcea parte din România Mare. În acestă perioadă în Transnistria, oamenii mureau cu miile de muncă istovitoare şi foamete organizată!... Şi-n sfârşit, aici, din 1990 până-n prezent se duce o luptă necruţătoare din partea autorităţilor împotriva a tot ce-i românesc: Limbă, Istorie, Cultură şi Identitate. Iată de ce băştinaşii sunt moldoveni şi limba este „moldovenească” şi pentru aceştia a fi român este ceva de ocară. Situaţia materială este grea, destul de grea! Despre cultură, studii în limba maternă se poate spune că sunt în stare critică. În biserică, serviciul divin se face aproape numai în limba rusă, în slavona veche, iar în aşa zisa „rmn” (Republica Moldovenească Nistreană – n. n.) sunt declarate trei limbi oficiale: limba moldovenească (aşa i se zice limbii băştinaşilor), rusa şi ucraineana. De facto, funcţionează numai limba rusă. Acei români care îşi recunosc identitatea şi se declară români au mult de suferit.

Ce ne puteţi spune despre situaţia actuală a limbii române din Transnistria?

În raioanele din Estul Republicii Moldova şi oraşul Tighina, limba română este recunoscută oficial, studiată şi vorbită frumos şi corect la cele opt şcoli româneşti bine cunoscute nu numai în Republica Moldova ci şi România. Aceste instituţii sunt: Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Thighina, Liceul Teoretic „Evrica” din Râbniţa, Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoropol, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Dubăsari, gimaziul din satul Roghi, gimnaziul din satul Corjovo şi şcoala internat pentru copii orfani din Tighina. Opinia publică cunoaşte lupta şi dramatismul acestor şcoli româneşti pentru dreptul de a studia în limba română. Pentru noi, limba română este totul, vorba poetului: „Limba Română este Patria mea!”. Dacă s-a ajuns ca mercenarii ruşi să împuşte în faţa elevilor toate literele alfabetului latin... Vorbeşte de la sine despre cum este să studiezi în limba română aici în Tiraspol.

Care sunt raporturile dintre românii transnistreni şi minorităţile conlocuitoare din această regiune?

Aşa numita „rmn” este alcătuită din punct de vedere administrative din cinci raioane şi două municipii: Tiraspol şi Tighina (Bender) - oraş care se află pe malul drept al Nistrului. În momentul autodeclarării existenţei şi independenţei „rmn”, pe 2 septembrie 1990, în această regiune se aflau peste 750.000 de locuitori, astăzi mai locuiesc puţin peste 400.000 de oameni. Din punct de vedere etnic sunt români (moldoveni) circa 40%, urmaţi de ucraineni - ceva mai mult de 30% şi ruşii - sub 30%. În raioanele Dubăsari, Grigoropol şi Slobozia pot spune că marea majoritate sunt români, dar şi în celelalte două raioane moldovenii reprezintă un procent destul de mare. În oraşele Tiraspol şi Bender, populaţia rusofonă este predominantă (mulţi militari şi ofiţeri ruşi au venit împreună cu familiile lor din toate colţurile fostei Uniuni Sovietice). Vorba cântecului sovietic: „Moi address ne dom I ne uliţa, moi dom Sovetkii Soiuz!” (Adresa mea nu este casă şi nici stradă, adresa mea este Uniunea Sovietică – n. n.). Actualmente, numărul românilor băştinaşi a scăzut mult din cauza politicii naţionale şi a presiunilor pe care le exercită autoriţăţile nerecunoscutei republici separatiste transnistrene.

Problema şcolilor cu predare în limba română poate fi un nod gordian între stabilirea unui dialog între Tiraspol şi Chişinău?

Nu cred că şcolile româneşti pot fi nodul gordian. Aş spune mai corect că şcolile româneşti din această regiune sunt mai degrabă „Cuiul lui Pepelea”. Cu toate că Pepelea şi-a vândut casa, s-a gândit totuşi cum să aibă acces la ea şi atunci când nu-i mai aparţinea, pe când Republica Moldova şi-a pierdut odăile din colţul din stânga al casei, după războiul din 1992. Cuiul lui Pepelea - cele opt şcoli româneşti - nu a fost bătut de către conducerea de la Chişinău, ci cuiul s-a încăpăţânat şi s-a înfipt în peretele din estul casei. De aceea, mă tem foarte mult ca „nodul gordian” să nu reprezinte smulgerea „cuiului” din perete. Şcolile româneşti trebuie să existe, indiferent de viitorul acestei regiuni deoarece de existenţa acestora depinde soarta locuitorilor băştinaşi. Dispar şcolile, limba română va fi vorbită numai la bucătărie, aşa cum se vorbeşte în Transnistria ucraineană!

Credeţi că sunt premise favorabile de a se rezolva problemele românilor din Transnistria?

Eu nu prea cred în premise favorabile în rezolvarea problemelor românilor băştinaşi. De câţi ani încearcă comunitatea internaţională să rezolve problema şcolilor româneşti?! Nu este rezolvată nici problema ţăranilor din satul Dorotcaia care nu au acces la terenurile agricole care le aparţin. Nici nu ştiu care premise favorabile ar rezolva problemele băştinaşilor deoarece problemele nu se rezolvă la Tiraspol. Tiraspolul este dirijat de Moscova care nu crede lacrimilor. Şi totuşi, doar Comunitatea Internaţională ar putea să ceară Federaţiei Ruse să rezolve aceste chestiuni; cred că şi implicarea Ucrainei ar accelera o îmbunătăţire, cât de cât, a situaţiei românilor transnistreni.

Credeţi că afirmarea sprijinului României în cadrul unei strategii de politică externă pe spaţiul răsăritean ar fi de bun augur sau ar crea complicaţii majore în regiunea transnistreană?

Permanent, România a fost alături de problemele şcolilor româneşti din Transnistria. Aşa a fost pe parcursul a unui sfert de veac de când eu activez aici, în Liceul Teoretic Lucian Blaga” din Tiraspol. În momente cruciale pentru noi, România a fost alături, precum în vara anului 2004 sau în 2014 când am fost reţinut, având asupra mea salariile angajaţilor liceului, sub acuzaţia de contrabandă. Atât autorităţile statului român, cât şi organizaţiile nonguvernamentale, ne-au susţinut şi ne susţin în continuare. Sprijinul pe care l-am primit din partea preşedintelui Traian Băsescu, al Guvernului, al MAE de la Bucureşti, al Departamentului Românilor de Pretutindeni ne-a adus un aport în păstrarea acestor şcoli cu predare în limba română. Implicarea personală a europarlamentarului Monica Macovei în cazul meu, când am fost reţinut împreună cu contabilul liceului şi cu şoferul, i-a trezit la realitate pe cei din Tiraspol. Socot că sprijinul României în cadru unei strategii de politică externă pe spaţiul răsăritean este binevenit cu atât mai mult că sunt, nu puţini, transnistreni care au cetăţenie română. Statul român trebuie să îşi apere cetăţenii săi, aşa cum face orice ţară, aşa cum îşi apără Federaţia Rusă cetăţenii săi.

În ce măsură războiul din Estul Ucrainei afectează speranţele la un viitor mai bun ale locuitorilor Transnistriei?

În timpul copilăriei şi tinereţii mele, atunci când am fost elev, apoi student, în timpul Uniunii Sovietice ni se vorbea că în această ţară (pe care preşedintele SUA a numit-o Imperiul Răului) s-a format o noua comunitate de oameni - poporul sovetic. Analogic, se încearcă să se vorbească şi să implementeze acest deziderat. În „statul rmn” se formează o comunitate nouă de oameni: „poporul nistrean”. Iar acum, întocmai cum era creat chipul duşmanului extern, adică imperialismul american, aşa este creat chipul duşmanului extern: Republica Moldova, România. Iar după anexarea Crimeii şi a războiului declanşat de Rusia în Donbas şi Lugansk, chipul duşmanului a devenit şi Ucraina. Poporul nistrean stă de veghe: „Duşmanul nu va trece!”- aşa arată manipularea populaţiei prin intermediul mass-mediei ruseşti. Paradoxal se întâmplă, aşa cum băştinaşilor moldoveni li se creează chipul duşmanului - românul, tot aşa şi ucraineanului din Transnistria i se crează chipul duşmanului: ucraineanul-banderist. Şi să recunoaştem, propaganda rusească îşi atinge scopul: ura a tot cei românesc şi ucrainean îşi ia avântul!

Cum comentaţi intenţiile preşedintelui Igor Dodon de a federaliza statul moldovean?

Îmi vine greu să comentez! Socot că este o aberaţie! Ce înseamnă „Republică Federativă Moldovenească” ori „Statele Unite ale Moldovei”? Şi câte subiecte ale federaţiei vom avea? Vor cere autonomie şi bulgarii şi tiganii, apoi vor trece cei de la Bălţi să-şi ceară dreptul de separare. Vor trece să-şi ceară independenţa chiar şi unele sate... Dar fie, este îndeajuns şi trei subiecte ale acestei federaţii, ca Transnistria, Găgăguzia (socot că ei au dreptul doar la autonomie culturală) să blocheze orice hotărâre a Parlamentului, prin dreptul de veto. Am mai spus în public de nenumărate ori, că cei care gândesc că federalizarea va integra Republica Moldova, greşesc amarnic. De fapt, federalizarea va duce la pierderea completă a independenţei şi suveranităţii statului Republica Moldova (vorbesc pentru„statalişti”) şi transformarea formaţiunii statale într-o gubernie rusească, de data aceasta spre deosebire de gubernia ţaristă Basarabia, ce cuprindea teritoriul dintre Nistru şi Prut până la mare, într-o gubernie federativă, unde va fi doar o singură limbă de stat: limba rusă şi numai rusă. Aşa cum este astăzi în Transnistria.

Guvernul Republicii Moldova vă sprijină îndeajuns încât să rezistaţi presiunilor exercitate de către liderii transnistreni?

A fi manager într-o instituţie de tipul unde eu îmi desfăşor activitatea nu este uşor. Îmi cer scuze, cu riscul să par lipsit de modestie, dar pe lângă particularităţile pe care trebuie să le aibă un manager ce activează într-un mediu normal, am în vedere într-o localitate unde legile statului activează, aici mai trebuie să mai fii cumva altfel în luarea unor decizii, uneori foarte riscante pentru colectivul profesoral, pentru instituţie, pentru tine personal. Trebuie să ai o poziţie civică, să fii diplomat şi să poţi negocia. Pe lângă faptul că cei din Tiraspol au o atitudine duşmănoasă faţă de managerul instituţiei, se întâmplă, nu de puţine ori, că nu te înţeleg şi cei de la Chişinău. Multe au fost. Acum, nu voi vorbi despre aceasta. Spun, doar că Guvernul Republicii, în prezent prin Biroul de Reintegrare, în persoana domnului Gheorghe Bălan ne susţine şi tot timpul se interesează de problemele celor opt şcoli cu predare în limba română. Avem toată susţinerea Ministerului Educaţiei din Republica Moldova. Din parte Guvernului, se putea însă să se facă mai mult şi-n primul rând asigurarea unor condiţii normale de activitate fiecărei instituţii în parte: săli de sport, laboratoare, cantine şcolare etc. Vă spun că meritam! Viitorul este şcoala, viitorul nostru sunt copiii de azi!

Domnule profesor, simtiţi în vreun fel sprijinul autorităţilor de la Bucureşti?

Spuneam mai sus că din partea Guvernului României am avut susţinere permanentă indiferent de partidele care au fost la guvernare. Toate şcolile au beneficiat de ajutoare materiale, odihna copiilor la mare, la munte, cărţi de literatură şi metodică. Liceul meu a primit în dar, din partea Guvernului de la Bucureşti, două microbuze pe care le folosim în transportul elevilor. Am mai primit, de asemenea, donaţii: calculatoare, literatură, vacanţe oferite elevilor noştri în România etc. Statul român a apreciat munca noastră şi a oferit decoraţii cu menţiuni de stat mai multor persoane, printre care mă număr şi eu. Cred că vom fi susţinuţi şi în continuare.

Noul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, pare deschis la dialog cu românii transnistreni?

În urmă cu câţiva ani, când au avut loc alegeri pentru aşa numitul „preşedinte”, mulţi moldoveni (români) din regiune au votat pentru Evghenii Şevciuk, crezând că tot răul vine de la Igor Smirnov. S-au înşelat amarnic. Am simţit pe pielea noastră că venea de la ambii. În vara anului 2004 a fost devastată, distrusă clădirea liceului, cărţile de literatură arse şi distruse de şobolani. Elevii şi profesorii, mai bine de jumătate de an, au fost pe drumuri. Anul şcolar a început pe 17 ianuarie 2005. Lupta am câştigat-o şi datorită sprijinului din partea României. În anul 2014, Evghenii Şevciuk închide conturile bancare ale liceului, trimite procurori, miliţieni şi KGB-işti în incinta liceului. Organizează reţinerea directorului liceului, arestează salariile, confiscă automobilul, telefoanele, aparatele foto şi ştampila instituţiei. Am fost amendaţi cu sume colosale (în raport cu salariile noastre). Preşedintele României,Traian Băsescu, alături de europarlamentarul Monica Macovei au intervenit şi autorităţile din Tiraspol au cedat. Liceul îşi continuă activitatea. La sfârşitul anului este ales un nou lider, Vadim Krasnoselski. La ce să ne aşteptăm? Nu cred că se va îmbunătăţi cu mult situaţia şcolilor româneşti de aici. Chiar zilele acestea s-a pus în discuţie închiderea micului bufet din liceu, deoarece, vedeţi Dumnevoastră: Nu este rentabil, nu aduce venit! Uită să se spună ce venit are Tiraspolul de la arenda clădirilor acestor instituţii, astfel: pentru arenda clădirii cu o suprafaţă de 935 metri pătraţi, liceul plăteşte anual aproape 600.000 de lei moldoveneşti. Liceul „Alexandru cel Bun” achită pe an 2.000.000 de lei.

În 2018, România va sărbători centenarul Marii Uniri de la 1918 şi aş dori să transmiteţi un mesaj către ţară.

La 1 decembrie 2018, se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire. Tare aş vrea ca numărătoarea inversă să înceapă şi să se repete Marele Eveniment! Decidenţii noştrii au fost mai înţelepţi ca noi, au fost la înălţime! Au înţeles că numai prin Unire, Ţara poate să fie puternică şi prosperă. Să le luăm exemplul! Doar şi-n Biblie se spune că Mântuire va avea fiecare prin Neamul lui. „Suntem români şi puctum!”, scria Mihai Eminescu. Şi Ţara România se numeşte!