Dilemă: au sau nu dreptul poliţiştii locali să amendeze şoferii. Avocatul Poporului i-a cerut Curţii Supreme să decidă

Dilemă: au sau nu dreptul poliţiştii locali să amendeze
şoferii. Avocatul Poporului i-a cerut Curţii Supreme să decidă

Nu toate instanţele consideră că poliţiştii locali pot sancţiona şoferii care încalcă regulile de circulaţie

Poliţiştii locali au sau nu competenţa să taie amenzi şoferilor care încalcă normele rutiere. Este dilema pe care trebuie să o tranşeze Curtea Supremă, la solicitarea Avocatului Poporului. Sesizarea a fost făcută după ce unele instanţe au considerat că procesele-verbale încheiate de agenţii locali sunt ilegale, iar alţii dimpotrivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Agenţii de la Poliţia Locală vor afla în curând dacă au dreptul sau nu să îi amendeze pe şoferi în trafic, aşa cum procedează în prezent ca să-i ajute pe cei de la Brigada Rutieră. 
 
Avocatul Poporului a făcut la începutul săptămânii trecute, la Curtea Supremă, un recurs în interesul legii pentru interpretarea şi aplicarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Concret, instanţa trebuie să stabilească dacă Poliţia Locală îşi depăşeşte sau nu competenţele atunci când aplică sancţiuni la legea rutieră. 
 
Solicitarea Avocatului Poporului vine după ce mai mulţi judecători au considerat că amenzile rutiere aplicate de poliţiştii locali sunt ilegale pe motiv că aceştia nu au competenţa de a da amenzi. Curtea Supremă urmează să tranşeze această dispută pe 19 mai 2016, când va analiza recursul în interesul legii făcut de Avocatul Poporului. 
 
„Din examenul jurisprudenţial actual s-a relevat că instanţele de judecată nu au un punct de vedere unitar în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 raportate la art. 102 şi 105 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în sensul stabilirii competenţei funcţionale a agenţilor constatatori (din cadrul Poliţiei Locale sau Poliţiei Rutiere), cu incidenţa art. 7 din Legea 155/2010 a Poliţiei Locale“, precizează Avocatul Poporului. 
 
Confuzia creată de legi 
 
Confuzia pleacă de la interpretarea legilor. Pe de o parte, OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice spune că numai poliţistul rutier poate opri, legitima şi sancţiona un şofer. 
 
Pe de altă parte, Legea 155/2010 stabileşte că Poliţia Locală are anumite atribuţii limitate în privinţa circulaţiei rutiere, fără să menţioneze însă că agenţii locali au dreptul să legitimeze şoferul şi să ceară actele vehiculului.
 
Concret, Poliţia Locală are următoarele atribuţii în domeniul circulaţiei pe drumurile publice: „constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar“. 
 
Fiecare instanţă a interpretat cum a vrut aceste prevederi. Astfel, precizează Avocatul Poporului, unele instanţe au respins plângerile contravenţionale formulate în temeiul OUG 195/2002, apreciind că procesele-verbale întocmite de Poliţia Locală respectă dispoziţiile legale cu recunoaşterea competenţei poliţiştilor locali de a constata contravenţiile şi de a aplica sancţiuni. 
 
Cum au ajuns poliţiştii locali la circulaţie
 
În 2011, mai-marii de la Interne au hotărât ca Poliţia Locală să-i ajute de agenţii de la Poliţia Rutieră pe motiv că aici nu erau suficienţi angajaţi. Aşa se face că Poliţia Locală a primit dreptul de a dirija traficul şi de a sancţiona şoferii care staţionează sau opresc neregulamentar sau pe cei care circulă pe o stradă cu acces interzis.
 
Colaborarea nu este tocmai fericită, pentru că între cele două structuri nu există relaţii de subordonare. „Poliţiştii locali au atribuţii limitate în circulaţia pe drumurile publice. Ei pot sancţiona doar opririle şi staţionările ilegale, precum şi mersul pe contrasens. Relaţia Poliţiei Rutiere cu Poliţia Locală nu este una de subordonare, aşa că sunt colaborări punctuale, la anumite acţiuni în trafic. De pildă, dirijarea unor intersecţii mai aglomerate sau în zone unde se fac anumite lucrări şi traficul este restricţionat. Poliţia Rutieră nu poate să le impună unde să acţioneze, dacă vor răspund solicitărilor noastre, dacă nu vor, nu răspund, pe tot felul de motive – că nu au oameni, că nu pot... Nu se poate spune cât ajută agenţii locali Poliţia Rutieră“, au explicat, pentru „Adevărul“, oficiali din Poliţia Rutieră. ;
 
Cum se pregătesc poliţiştii locali să devină agenţi 
 
Pentru a urma un curs de pregătire a agenţilor rutieri, poliţiştii locali trebuie să facă o cerere avizată de şeful structurii la care lucrează, să nu aibă probleme medicale, să nu aibă cazier şi să fi terminat liceul cu diplomă de bacalaureat. Stagiile de pregătire a agenţilor locali se fac în cadrul instituţiilor de formare ale Ministerului Afacerilor Interne, care stabileşte repartizarea numărului de locuri pentru fiecare instituţie de formare, precum şi cuantumul cheltuielilor de şcolarizare/cursant/program de formare iniţială.
 
La finalul cursurilor, poliţiştii locali trebuie să susţină un examen. Dacă pică examenul, cursantul are posibilitatea de a solicita reexaminarea, o singură dată, în termen de 6 luni de la finalizarea programului de formare iniţială.
 
citeste totul despre: