FOTO VIDEO Incendiu în clubul Bamboo din Capitală. 44 de persoane au fost duse la spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineaţă la clubul Bamboo din Capitală. 44 de persoane au fost rănite, iar clădirea a fost distrusă în totalitate. Până în acest moment, nu se cunosc cauzele incendiului, nici dacă în interior au rămas persoane blocate. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis dosar penal pentru distrugere. Reprezentanţii ISU spun că clubul nu avea autorizaţie de securitate la incendiu.

UPDATE Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) precizează că obţinerea unei autorizaţii de securitate la incendiu nu elimină posibilitatea izbucnirii sau propagării unui incendiu. „Obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu nu elimină total posibilitatea iniţierii şi propagării unui incendiu. Un astfel de eveniment se poate iniţia din diverse cauze şi în împrejurări care ţin de particularităţile exploatării unui spaţiu sau a unei construcţii.  Astfel de evenimente pot fi cauzate sau favorizate de situaţii care ţin de acţiuni premeditate, de crearea unor stări de pericol de moment în exploatarea construcţiilor, de neglijenţa sau exploatarea necorespunzătoare a unor instalaţii, de intervenţii neautorizate asupra unor elemente ale construcţiilor sau asupra instalaţiilor care le dotează”, precizează IGSU, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Inspectoratul mai susţine că lipsa acestei autorizaţii de securitate la incendiu nu poate fi asociată cu existenţa unor elemente de pericol, atât timp cât măsurile de securitate la incendiu au fost implementate şi sunt respectate.Prin urmare, IGSU face apelul de a nu se emite supoziţii şi a se indica vinovăţii până când anchetele iniţiate nu vor fi încheiate.

UPDATE 20.15 Dumitru Bădrăgan, avocatul administratorului clubului Bamboo, a declarat sâmbătă seara, pentru News.ro, că l-a vizitat pe clientul său la Spitalul Floreasca, iar, cel mai probabil, acesta va fi audiat în cursul zilei de duminică la Poliţia Capitalei în dosarul de distrugere din culpă.

”Eu am fost la Spitalul Floreasca unde era administratorul, se luau declaraţii de la câţiva martori pe un dosar privind distrugere. De asemenea, ştiu că urmau să îl invite pe administratorul societăţii la Poliţia Capitalei, urmau să ne înştiinţeze, am lăsat şi numărul de telefon. Cred că vor fi audiate toate persoanele cu atribuţii, de la administrator până la responsabilul cu PSI. Bănuiesc că va fi audiat în cursul zilei de mâine. Era cu branula, era în spital, ieşind printre ultimii a inhalat“, a spus avocatul.

Întrebat care este în prezent starea administratorului, avocatul a spus că „era bună, îşi revenea. Nu a fost o situaţie foarte gravă. Din fericire, aici nu au avut probleme de aer fierbinte, de inhalarea de substanţe toxice. Aici a fost mai mult fumul care i-a  ameţit. Asta e din ce ştiu eu. 

UPDATE 20.11 Specialiştii de la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) din Petroşani, judeţul Hunedoara, au anunţat, pentru News.ro, că au fost solicitaţi să facă o expertiză la clubul Bamboo. ”Suntem solicitaţi pe săptămâna viitoare, după ce se stabilizează situaţia. Nu ştim exact în ce zi vom merge să facem verificările, o să fim anunţaţi. Deocamdată, este prematur să discutăm alte detalii despre acest incendiu”, a declarat George Găman, pentru News.ro. INSEMEX este instituţia care a făcut o expertiză şi în cazul incendiului de la clubul Colectiv din Bucureşti.

UPDATE 19.35 Douăzeci de persoane au fost audiate, sâmbătă, la Poliţia Capitalei, în dosarul penal deschis în urma incendiului din Clubul Bamboo, audierile urmând să fie reluate duminică, potrivit unor surse judiciare. Pentru ziua de sâmbătă.

UPDATE 17.40 Peste 100 de apeluri au fost înregistrate la linia telefonică specială pusă la dispoziţie de Ministerul Afacerilor Interne pentru prietenii şi rudele victimelor din incendiul de la clubul Bamboo din Capitală, a spus purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Din cele peste 100 de apeluri înregistrate, 15 au fost de la ambasade, 65 de apeluri au fost primite de la persoane care cereau informaţii despre prieteni sau rude care s-au aflat în club în momentul izbucnirii incendiului, dar care nu puteau fi contactaţi, şapte dintre cei care au sunat au solicitat informaţii cu privire la persoanele aflate la spital, iar trei persoane au dorit să ofere informaţii despre incendiu. De asemenea, 32 de persoane au solicitat informaţii care nu aveau legătură cu incendiul, a spus purtătorul de cuvânt potrivit News.ro.

Dajbog a adăugat că la 90% din apelurile care semnalau persoane care nu pot fi contactate s-au oferit informaţiile necesare celor care le cereau.

UPDATE 17.15 Ministrul de Interne, Carmen Dan, a dispus să se intensifice controalele la toate imobilele în care se desfăşoară evenimente cu public numeros, potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog.

UPDATE 14.30 Doar şase autospeciale, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare au mai rămas la Club Bamboo, pentru a supraveghea zona, potrivit purtătrului de cuvânt al ISU, Daniel Vasile.

UPDATE 13.50 Doar cinci persoane au mai rămas internate, în urma incendiului din Club Bamboo, dintre care 4 la Spitalul de Urgenţă Bucureşti (2 la Terapie Intensivă şi 2 la Ortopedie) şi 1 la Spitalul de Urgenţă Pantelimon (Chirurgie), potrivit unui comunicat al Ministerului Efacerilor Interne.

Potrivit datelor oficiale transmise de MAI, urmare a incendiului produs la Clubul Bamboo au fost transportate / au ajuns individual la spital, un numar de 44 persoane, astfel:

- 24 la Spitalul de Urgenţă Bucureşti;

- 6 la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti;

- 5 la Spitalul Clinic de Urgenţă Pantelimon;

- 3 la Spitalul Clinic de Urgenţă Colentina;

- 6 la Spitalul de Urgenta Elias.

Printre cele 44 de persoane ajunse la spital, în dimineaţa zilei de 21 ianuarie, au fost 27 cetăţeni români, 15 cetăţeni israelieni, un cetăţean italian şi un cetăţean bulgar.

Reprezentanţii Ambasadei Israelului la Bucureşti au spus că cetăţenii israelieni sunt în afara oricărui pericol.

Incendiu în Clubul Bamboo. Pompierii încă sunt la faţa locului

Peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste şase ore, pentru stingerea incendiului izbucnit la un club din sectorul 2 al Capitalei. Echipajele ISU Bucureşti-Ilfov încă acţionează pentru stingerea tuturor focarelor rămase. 

În urma apelului de la 03.32, prin care era anunţat incendiul, au fost mobilizate 29 de autospeciale de stingere a incendiilor, 4 autospeciale de intervenţie la înălţime, 28 echipaje SMURD de prim ajutor şi terapie intensivă mobilă, 26 ambulanţe ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, un punct de comandă mobil, 4 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, un echipaj de scafandri cu barcă, 2 spitale mobile, trei autospeciale de descarcerare, un echipaj CBRN, maşina medicului de urgenţă. 

Incendiu la Clubul Bamboo din Bucureşti

UPDATE 13.10 Temenul de obţinere a autorizaţiei de securitate la incendiu de către localurile care funcţionează fără acest document a fost amânat din cauză că fizic ar fi fost imposibil să se treacă prin toate controalele până la sfârşitul lui 2016, motivează fostul ministru de Interne, Dragoş Tudorache.

UPDATE 12.30 La Spitalul Floreasca mai sunt internaţi doar opt pacienţi, potrivit lui Bogdan Opriţa, şeful UPU. „Un cetăţean străin a cerut externarea pe proprie răspundere”, a confirmat medicul pentru „Adevărul“.

Astfel, numărul total al persoanelor internate s-a redus la 9, având în vedere că, pe lângă cele opt victime aflate în grija medicilor de la Floreasca, mai este internat la Spitalul Pantelimon.

UPDATE 12.20 130 de medici, asistenţi medicali, ambulanţieri şi dispeceri s-au prezentat de îndată ce s-a declanşat codul roşu de intervenţie la sediul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, unde a fost o foarte mare desfăşurare de forţe. „Spre comparaţie cu tragedia Colectiv, nu au existat leziuni prin arsuri, ci am preluat leziuni minore, prin cădere. Nu ne-am confruntat cu pacienţi critici”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Alis Grasu, şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov. 

Aceasta a precizat că, deşi spitalele sunt supraaglomerate, de îndată ce s-a declanşat planul alb la nivelul tuturor unităţilor sanitare, s-au făcut toate demersurile necesare pentru a putea fi primit un număr mare de victime. „Nici nu suferă comparaţie cu tragedia Colectiv. În mod cert a fost o mai bună organizare. De îndată ce au aflat, oamenii au venit de acasă, şefa Direcţiei de Sănătate Publică din Bucureşti a venit în dispecerat pentru a vedea care sunt locurile disponibile din spitale, în caz că era nevoie de un număr mare de internări. A fost o colaborare bună nu doar între serviciile de prim-ajutor din prespital, ci şi între unităţile medicale, inclusiv cele care nu sunt de urgenţă fiind în aşteptare, pregătite pentru pacienţi”, a completat Alis Grasu, arătând că trei tineri cu atac de panică au fost duşi la Spitalul Colentina, unde au fost văzuţi de medici.

image

UPDATE 12.15 În aceste momente, sunt audiaţi de procurori mai  mulţi angajati ai clubului, dar şi clienţi care au fost prezenţi noaptea trecută în Bamboo.

UPDATE 12.10 Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a scris pe pagina sa de Facebook că, dacă un club nu are autorizaţie de funcţionare, acesta trebuie închis. „Incendiu la un club din Capitală! Nu sunt victime, Slavă Domnului! Am alertat toate autorităţile responsabile. Din punctul meu de vedere, în cazul în care un club nu are autorizaţie de funcţionare de la sectorul pe raza căruia se află, aşa cum prevede legea, trebuie închis. Numai aşa va întelege toată lumea că legile trebuie respectate de toţi şi că nu se joacă nimeni cu vieţile oamenilor”, a scris Firea pe Facebook.

UPDATE 11.55 Medicul Fiorella Mitoiu, şefa Unităţii de Primiri Urgenţe de la Spitalul Pantelimon din Capitală, a explicat că, din cei cinci pacienţi care au fost aduşi la unitatea medicală, unul singur a rămas internat, pe Secţia de Chirurgie, prezentând un traumatism abdominal. Cei cinci tineri aduşi în unitatea medicală au între 20 şi 30 de ani. „Cei cinci pacienţi nu au prezentat probleme deosebite, ci expunere la fum, traumatisme minore. Două dintre victime erau din Israel, o alta a semnat că nu vrea să rămână internată în spital, iar un tânăr a fost transferat la Spitalul Clinic de Oftalomologie”, a declarat, pentru „Adevărul“, medicul Fiorella Mitoiu. 

Doctorul a precizat că, faţă de tragedia Colectiv, autorităţile au fost foarte bine organizate. „Am fost înştiinţaţi imediat de Ministerul Sănătăţii şi de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă că vom avea victime multiple, s-a declanşat planul, au venit medici de acasă. La Colectiv nu ne-a anunţat nimeni de nimic, e o mare diferenţă”, a completat Mitoiu.

Artificii şi râuri de alcool - Revelion în clubul Bamboo

Incendiu în clubul Bamboo. Carmen Dan: Până acum, nu s-a găsit nicio persoană decedată

UPDATE 11.50

image

Până în acest moment nu s-a găsit nicio persoană decedată, urmând să fie stabilită cauza exactă a incendiului, a anunţat ministrul de Interne, Carmen Dan. Potrivit acesteia, legislaţia privind autorizaţiile de funcţionare ar trebui modificată. „În mod sigur va trebui să ne aplecăm cu seriozitate asupra acestui aspect. Din verificările pe care le-am efectuat până la acest moment, avem o HG care instituie un termen de 30 iunie 2017 până la care există obligaţia să-şi obţină acele autorizaţii“, a explicat Carmen Dan.

UPDATE 11.45 Corina Anghel, martor al incendiului din clubul Bamboo, a povestit că acoperişul a fost primul care a luat foc, în club fumându-se toată noaptea, în timp ce sticlele de băutură scumpă erau însoţite de artificii.

UPDATE 11.40 „Din fericire, pacienţii nu au probleme de sănătate la fel de mari ca cei de la Colectiv, dar vom şti mai multe după ce vor fi stabilizaţi de medici. În prezent, avem nouă pacienţi la Spitalul Floreasca, aceştia prezintă intoxicaţie cu fum, şapte sunt la Unitatea de Primiri Urgenţe, consultaţi de medici, unul pe Ortopedie şi un altul e în stare mai gravă. Rănitul de la Pantelimon are o stare mai bună. Toţi pacienţii sunt conştienţi”, au declarat, pentru „Adevărul“, surse din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Incendiu în clubul Bamboo. Cercetări pentru distrugere din culpă

UPDATE 11.25 Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti anunţă că în dosarul penal deschis în urma incendiului din Clubul Bamboo se fac cercetări pentru distrugere din culpă, având în vedere vătămarea mai multor persoane, informează Parchetul Tribunalului Bucureşti. 

În acest moment se efectuează audieri în vederea stabilirii circumstanţelor producerii incendiului. 

„Cercetările sunt efectuate de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri.

În cauză, a fost asigurat perimetrul de interes şi a fost iniţiată cercetarea la faţa locului. Continuarea acestei activităţi este influenţată de faptul că incendiul nu a fost stins în totalitate până în prezent, precum şi de faptul că pericolul de prăbuşire a structurii nu a fost înlăturat.

De asemenea, sunt solicitate de la instituţiile abilitate relaţii privind societatea comercială care deţine clubul în cauză (autorizaţii de funcţionare, avize, rapoarte de control)”, informează Parchetul.

UPDATE 11.10 Doar 10 persoane mai sunt internate în spital, în urma incendiului din Clubul Bamboo, după ce, iniţial, 41 de persoane s-au prezentat la urgenţe.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, 9 persoane sunt internate la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi una la Pantelimon. Pacientul de la Pantelimon este un bărbat în vârstă de 28 de ani, care s-a aruncat de la etaj în momentul în care a izbucnit incendiul. Acesta a suferit o contuzie lombară, iar cel mai probabil în seara aceasta sau duminică dimineaţa va fi externat. 

UPDATE 10.30 Clubul Bamboo nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, avea doar un aviz de securitate la incendiu, eliberat în anul 2009. 

Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu a fost amendată de mai multe ori, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Daniel Vasile. 

Potrivit acestuia, în momentul în care patronii s-au apucat de construcţie au cerut avizul de securitate la incendiu, au depus documentele, au primit avizul, în 2009, iar după aceea ar fi trebuit să obţină autorizaţia de securitate la incendiu, ceea ce nu s-a întâmplat, iar ISU a dat mai multe amenzi.

„Până la acest moment, instituţiei noastre nu i s-a înaintat solicitarea în vederea eliberării autorizaţiei de securitate la incendiu, act administrativ pentru care prevederile legale dispun obţinerea acestuia până la finalul lunii iunie 2017”, arată ISU.

Incendiu în Bamboo. Lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu, amendată de trei ori

- 25 mai 2015 –  au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 5.500  pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;

- 13-20 noiembrie 2015 - au fost aplicare 2 amenzi în cuantum de 15.000 pentru exploatarea necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;

- Noiembrie 2016 - a fost aplicată o amendă în cuantum de 2.500 lei pentru blocarea căilor de evacuare.

Potrivit legii, funcţionarea unui obiectiv fără deţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se realizează cu răspunderea exclusivă a beneficiarului, acesta având obligaţia de a-şi  obţine   acest document până la finalul lunii iunie 2017.

image

Deficienţele constatate nu puteau determina suspendarea activităţii

ISU mai lămureşte că deficienţele constatate nu puteau determina suspendarea activităţii, conform HG 915.

Aspecte pentru care inspectorii de prevenire pot dispune măsura complementară de oprirea funcţionării:

1.   Depăşirea numărului de niveluri supraterane faţă de valoarea de referinţă admisă pentru clădirile cu nivelul V de stabilitate la incendiu/gradul de rezistenţă la foc;

2.   Neasigurarea numărului minim de căi pentru evacuare, faţă de valoarea de referinţă;

3.   Reducerea prin elemente de construcţie, cu mai mult de 25% din valoarea de referinţă a înălţimii/lăţimii căilor de evacuare, în condiţiile în care deficienţa nu poate fi înlăturată pe timpul controlului;

4.   Neechiparea cu instalaţii de stingere a incendiilor ori de detectare, semnalizare şi avertizare a incendiului, în concordanţă cu valoarea de referinţă;

5.   Neechiparea cu instalaţii/sisteme de desfumare ori instalaţii de iluminat de securitate pentru evacuare, în concordanţă cu valoarea de referinţă;

6.   Categorii de construcţii sau amenajări la care nu au fost identificate data realizării documentaţiei tehnice de autorizare a lucrărilor de construcţii sau momentul punerii în funcţiune

UPDATE 10.20 Preşedintele Klaus Iohannis a reacţionat după incendiul din clubul Bamboo declarând că societatea va fi mereu în pericol atâta timp cât regulile şi legile nu sunt respectate.

UPDATE 10.10 Clubul Bamboo avea termen de obţinere a autorizaţiei de funcţionare până la 30 iunie 2017, potrivit ministrului de Interne, Carmen Dan. „Am făcut primele verificări privind autorizaţia clubului şi vom emite un punct de vedere”, a precizat Carmen Dan, într-o intervenţie telefonică la Digi 24.

Incendiu în clubul Bamboo. Buldozer pentru ridicarea pereţilor

UPDATE 10.05 Pompierii vor interveni cu ajutorul unui buldozer pentru a ridica pereţii care s-au dărâmat, pentru a verifica dacă nu sunt prinse sub dărâmături.

UPDATE 9.55 Avocatul administratorilor Clubului,  Dumitru Bădrăgan, a declarat, într-o intervenţie la Digi24, că, din primele cercetări, incendiul ar fi izbucnit într-o zonă în care nu erau clienţi: „Din primele informaţii pe care le avem, acest incendiu ar fi izbucnit într-o zonă în care nu erau clienţi. Încercăm să identificăm concret zona în care a izbucnit incendiul şi cauza. Aşteptăm de la pompieri un răspuns”.

UPDATE 9.50 Fondatorul şi cel care controlează firma care deţine clubul Bamboo, italianul Joshua Castellano, apare într-o fotografie în care ţine în mână un trabuc în interiorul localului, imaginea fiind publicată pe Facebook după intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spaţii închise.

UPDATE 9.40 O femeie a cărei fiică a fost rănită în incendiul din Clubul Bamboo a venit la locul tragediei, sâmbătă dimineaţă, pentru a-i caută fetei geanta cu actele, pentru că aceasta nu poate fi spitalizată pe motiv că nu are documente, potrivit News.ro.

UPDATE 9.20 La această oră, mai multe persoane sunt audiate în acest caz.

Incendiu în Bamboo. Acuzaţii grave ale viceprimarului Popescu de la Sectorul 2

UPDATE 8.45 Viceprimarul Sectorului 2 al Capitalei, Dan Cristian Popescu, a declarat în cadrul unei interveţii la Digi 24 că clubul Bamboo „nu avea autorizaţie de funcţionare. Managerii clubului au fost amendaţi şi anul trecut şi urmau să fie amendaţi şi în ianuarie“. De asemenea viceprimarul Popescu a precizat că, din cauza neregulilor, urma să fie suspendată activitatea clubului. El a precizat însă că planul de acţiune la incendiu al clubului era avizat de ISU.

„Clubul nu avea autorizaţie de funcţionare şi autorizaţie de construcţie receptionată. Acesta este şi motivul pentru care nu avea autorizaţie de funcţionare“, a declarat viceprimarul pentru Digi 24. El a spus că nu ştia aceste lucruri, dar că s-a interesat sâmbătă dimineaţă. Viceprimarul a subliniat că ISU a avizat planul de acţiune în caz de incendiu al clubului Bamboo.

image

Potrivit lui Popescu, clubul avea documentaţia pentru funcţionare, dar era incompletă: „Avea documentaţia depusă la noi, dar nu era completă. În luna ianuarie ar fi fost amendaţi, nu au ajuns la ei cei de la control“. „Clubul a funcţionat cumva şi cu bunăvoinţa autorităţilor din trecut. Nu cred că au avut vreodată toate actele în regulă”, a adăugat Dan Cristian Popescu.

UPDATE 8.40 Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a declarat că la Spitalul de Urgenţă Floreasca au ajuns 19 persoane de la clubul Bamboo, din care şapte sunt internate, iar două persoane sunt încă în evaluare la UPU. Persoana rănită grav nu mai este intubată, însă starea sa se menţine severă, a spus Opriţa. „Aici au sosit 19 victime, din care 9 au fost aduse de echipaje SMURD şi ale Ambulanţei, iar zece sau prezentat cu mijloace proprii”, a declarat Opriţa, citat de News.ro. El a precizat că, dintre acestea, două persoane au fost internate, însă două au cerut externarea pe propie răspundere şi au părăsit spitalul.

Două femei şi un bărbat sunt internaţi în Secţia Ortopedie a spitalului, cu traumatisme lombare şi o fractură de gleznă, în urma căderii de la înălţime, existând informaţii că, fiind panicaţi, au sărit de la etaj. Celelalte victime sunt internate la Toxicologie, dintre care o persoană este în stare gravă. Aceasta nu mai este intubată, însă starea sa este severă, a precizat Opriţa. El a spus că, de asemenea, în acest moment sunt două persoane în evaluare la UPU.

Opriţa a spus că au fost şi persoane care au primit asistenţă medicală la faţa locului, unele prezentând hipotermie din cauza frigului de afară, însă nu au fost persoane care să fi ajuns în lacul de lângă club, care este îngheţat, iar zona a fost verificată de scafandri.

Incendiu în Bamboo. Martor: „În club s-a fumat toată noaptea!“

UPDATE 7.50 Mai multe persoane care se aflau în club în momentul izbucnirii incendiului au declarat, pentru Digi24, că în interior s-a fumat toată noaptea.

UPDATE 7.45 Raed Arafat a declarat că la faţa locului rămân 26 de echipaje de pompieri. „Numărul echipelor medicale s-a redus, rămân doar trei echipaje şi o maşină de terapie intensivă. Avem şi o veste bună: persoana care a fost intubată şi ventilată se simte mai bine, e conştientă, e o persoană de sex feminin“, a completat Arafat. Potrivit acestuia, ultima actualizare arată că în total 38 de persoane au ajuns la spital pentru investigaţii (21 au fost transportate cu ambulanţe SMURD şi SABIF, 17 au ajuns la spitale cu mijloace proprii). 

image

UPDATE 7.35 „Vrem să le mulţumim echipelor de intervenţie, celor care azi au dat dovadă de o exercitare promptă a activităţii. La ora actuală nu avem victime în stare foarte gravă“, a declarat avocatul Dumitru Bădrăgan, din partea managerilor clubului. Acesta a explicat că, în cursul anului trecut, au fost efectuate lucrări care au fost efectuate in cursul anului trecut. „Clubul a fost redeschis anul trecut. Lucrările au fost făcute cu firme specializate. Aşteptăm un raport al pompierilor, să vedem modul în care a apărut şi s-a propagat incendiul. Acest club a respectat toate obligaţiile, până au sosit pompierii, clienţii au fost evacuaţi, au fost respectate planurile de evacuare. Nu avem situaţii în care persoane să nu fi putut părăsi clubul. Existau extinctoare, toate au funcţionat. Toate documentele sunt în ordine, nu există suspiciuni că ar lipsi vreun document“, a mai spus Bădrăgan, care a precizat că până în acest moment nu au fost date declaraţii, dar că administratorii companiei vor merge la poliţie şi vor fi date declaraţii în acest caz.

Incendiu în clubul Bamboo. Linie telefonică specială pentru rudele celor care se aflau în club

UPDATE 7.30 Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au preluat acest caz. Potrivit ultimelor informaţii, a fost deschis un dosar penal pentru distrugere. La clubul Bamboo se află, la această oră, şi procurori care anchetează împrejurările în care a izbucnit incendiul. Cercetările sunt efectuate de doi procurori criminalişti din cadrul Secţiei de urmărire penală şi de ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri.

Potrivit ISU, 36 de persoane au fost transportate la spitale cu ambulanţe SMURD/SABIF sau cu mijloace proprii, 11 au rămas în unităţile spitaliceşti pentru investigaţii. Pentru detalii referitoare la situaţia victimelor a fost pusă la dispoziţie o linie telefonică specială: 021-206.40.50. De asemenea, oricine deţine informaţii relevante despre alte posibile victime sau legate de izbucnirea incendiului poate suna la numărul respectiv de telefon.

UPDATE 7.15 Şeful UPU a Spitalului Pantelimon, Fiorella Mitroi, a precizat că la această unitate au ajuns cinci persoane de la clubul Bamboo. O persoană a plecat deja, una a fost trimisă la Spitalul de Oftalmologie, iar celelalte trei au intoxicaţie cu fum, hipotermie şi atac de panică. Doi dintre aceştia sunt cetăţeni israelieni, transmite News.ro.

UPDATE 06.52 Raed Arafat a declarat că situaţia este sub control. Mai există focare de incendiu, însă ele pot fi controlate. Pompierii lucrează la lichidarea ultimelor focare.

Arafat a spus că nu se poate preciza dacă în interior nu au fost prinse victime şi că acest lucru se va putea verifica după lichidarea incendiului şi cercetarea zonei. „Posibilitatea să mai existe persoane în club este încă favorabilă“, a declarat Raed Arafat. 

Potrivit pompierilor, au mai rămas elemente de construcţie, dar care nu prezintă siguranţă pentru intrarea echipelor de salvare, astfel că se acţionează din exterior.

Coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, a spus că în urma incendiului medicii au acordat primul ajutor în cazul a aproape 50 de persoane care fie erau intoxicate cu fum, fie suferiseră hipotermie. De asemenea, două dintre victimele care au fost transportate la Spitalul Floreasca au fracturi după ce au sărit de la etaj pentru a se salva. Bogdan Opriţa a mai spus că nu există victime cu arsuri. La acest moment, mai sunt spitalizate opt persoane.

UPDATE 06.20 Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a spus că nu există încă informaţii despre persoane care ar fi rămas în club, însă în cazul unei astfel de situaţii ele vor fi probabil găsite carbonizate.

UPDATE 06.15 Potrivit informaţiilor actualizate despre victime transmise de ISU, au existat 27 de persoane care au fost duse la spital.

Dintre toate persoanele transportate la spitale, 20 au fost transportate de ambulanţele SMURD şi SABIF

» La Floreasca s-au prezentat 16 persoane (transportate de ambulanţe sau care s-au deplasat cu mijloace proprii) şi au rămas 3 internate, dintre care unul intubat;

» La Universitar au fost 5 persoane şi au plecat toate;

» La Pantelimon s-au prezentat 2 persoane, ambele au rămas internate;

» La Colentina s-au prezentat 3 persoane şi a rămas una singură internată;

» La Elias - o persoană transportată a fost internată.

» La Spitalul de Arşi nu sunt persoane internate

Incendiu în Bamboo. Oamenii au sărit în lac

UPDATE 06.13 Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, 20 de persoane au fost transportate către spitale cu ambulanţe, iar alte persoane s-au deplasat către spitale cu maşini proprii.

La Spitalul de Arşi nu sunt persoane internate, pentru că nu au existat arsuri la nivelul corpului, potrivit lui Daniel Vasile. 

Persoanele transportate către spitale au suferit în mare parte arsuri ale căilor respiratorii şi intoxicare cu fum. Unele persoane au suferit hipotermie, deoarece au sărit în lacul Tei, din apropierea clubului. 

Potrivit lui Daniel Vasile, ipoteza fumatului în club nu poate fi verificată momentan. Încă nu este cunoscută cauza izbucnirii focului, a mai spus oficialul ISU.

UPDATE 06.04  Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, nu exclude posibilitatea să mai fi rămas oameni în club, dar din cauză că acesta s-a prăbuşit nu poate fi încă verificată această ipoteză.

UPDATE 05.57 

Victime internate la spitale:

13 Floreasca (unul intubat)

5 Universitar

2 Pantelimon

2 Colentina (au părăsit spitalul)

Se intervine cu 30 autospeciale stingere, 2 autoscări, 4 descarcerări, 20 ambulanţe Smurd, 4 ambulanţe Smurd cu medic, 4 autospeciale pentru transport victime multiple, 2 Spitale Mobile, 1 CBRN, Scafandrii, Detaşamentul Special de Salvatori.

Arderea se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 2.500-3.000 de metri pătraţi.

Incendiu în Bamboo. S-a fumat în club?

UPDATE 05.53 Un martor de la faţa locului a declarat la Digi24 că toată noaptea s-a fumat în club. Nu au existat însă artificii.

Potrivit martorului, au existat persoane cu arsuri. 

UPDATE 05.50 Secretarul de stat în MAI Raed Arafat susţine că nu mai există persoane rănite la faţa locului.

O singură persoană este în stare gravă şi este intubată din cauza intoxicării cu monoxid de carbon.

UPDATE 05.45 Se intervine cu 30 autospeciale stingere, 2 autoscări, 4 descarcerări, 20 ambulanţe Smurd, 4 ambulanţe Smurd cu medic, 4 autospeciale pentru transport victime multiple, 2 Spitale Mobile, 1 CBRN, Scafandrii, Detaşamentul Special de Salvatori

Incendiu în clubul Bamboo. Clădirea s-a prăbuşit

UPDATE 05.40 ISU Bucureşti transmite că pompierii încă acţionează pentru stingerea incendiului.

Arderea se manifestă la întreaga clădire. În cea mai mare proporţie clădirea este prabuşită.

Potrivit ISU, a fost constituit un punct de triaj al victimelor, iar toţi pompierii din turele libere au fost chemaţi la serviciu 

Informaţii preliminare victime:

10 victime la Floreasca

2 victime la Sf Ioan

Acestea au expunere la fum şi posibil stare de hipotermie.

Acţiunile se concentreaza pentru limitarea propagării incendiului către vecinatăţi şi localizare către strada Tuzla.

Scafandrii au verificat zona adiacentă clubului, pe lac. Nu au fost găsite persoane.

UPDATE 05.35 Purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat pentru News.ro că 12 persoane au fost duse la spital, cu intoxicaţie cu fum şi cu hipotermie. Zece dintre ele au fost transportate la Spitalul Floreasca, iar două la Spitalul Sf. Ioan.

Conform sursei citate, în urma incendiului clubul s-a părbuşit în totalitate.

La momentul la care au ajuns pompierii, toate persoanele din club fuseseră evacuate, a mai spus Daniel Vasile.

În acest moment, la faţa locului sunt peste 24 de autospeciale de stingere, 27 de echipaje medicale SMURD, patru autospeciale pentru victime multiple, maşini de descarcerare şi un spital mobil.

***

Nouă persoane sunt sub îngrijire SMURD în urma incendiului de la clubul Bamboo din Capitală şi a fost constituit un punct de triaj al victimelor, anunţă ISU Bucureşti. De asemenea, potrivit sursei citate, există posibilitatea de existenţă a altor persoane surprinse în interior. Intervenţia la faţa locului este îngreunată de riscul iminent de prăbuşire în totalitate a clădirii, scrie Agerpres

Pompierii au activat Planul Roşu de intervenţie. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite