VIDEO Cel mai mare proiect de mediu integrat din România a fost semnat luni: 416 milioane de euro, pentru staţia Glina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Staţia de epurare de la Glina urmează să fie finalizată cu fonduri europene devenind astfel cel mai mare proiect de mediu integrat din România FOTO Adevărul
Staţia de epurare de la Glina urmează să fie finalizată cu fonduri europene devenind astfel cel mai mare proiect de mediu integrat din România FOTO Adevărul

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, împreună cu ministrul Mediului, Rovana Plumb, au semnat luni contractul de finanţare pentru finalizarea staţiei de epurare Glina. Din valoarea totală de 416,5 milioane de euro, contribuţia din fonduri europene nerambursabile este de 62.63%, fără TVA. Proiectul devine astfel cel mai mare de acest fel din România.

Practic, este vorba de cea de-a doua fază din proiectul ecologic de epurare a apelor uzate din Bucureşti pentru care s-a aprobat acordarea fondurilor din partea Statului Român. A doua fază vizează reabilitarea Casetei de apă uzată – Dâmboviţa, extinderea Staţiei de epurare la un debit de 12 metri cubi pe secundă, epurare completă, dar şi construirea unui incinerator pentru arderea nămolului rezultat în urma procesului tehnologic (aproximativ 400de tone pe zi). Toate acestea, în condiuţiile în care, în acest moment, se epurează doar circa jumătate din apele uzate ale Bucureştiului.

„Datorita existenţei acestei staţii de epurare, Bucureştiul şi bucurestenii nu mai poluează Dâmboviţa, Dunărea şi Marea Neagră. Concret, se reduce impactul negativ al poluării râurilor şi al infiltraţiilor de ape uzate în pânza freatică din zona bazinului hidrografic al Dâmboviţei, Argeşului şi Dunării”, a declarat primarul Sorin Oprescu.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a spus că proiectul dovedeşte respect pentru cetăţeni şi respect pentru mediu şi că prin realizarea lui este pentru prima dată în România când se implemenează una dintre cele mai noi tehnologii verzi, cea de tratare a nămolurilor.

Filmare realizată la conferinţa de presă de luni SURSĂ VIDEO ecologic.rec.ro

„Sper că cei peste două milioane de locuitori ai Capitalei şi ai celor 11 localităţi din imprejurimile Bucureştiului să beneficieze de un sistem de canalizare care corespunde celor mai înalte standarde europene”, a declarat ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb.

Peste 416 milioane de euro pentru staţia de epurare

Valoarea totală pentru faza a II-a a staţiei de epurare de la Glina este de 416,5 milioane de euro, etapă care la rândul ei se împarte în două părţi de finanţare. Prima este în valoare de 258.352.050 de euro, iar cea doua, de 158.167.557 de euro.

Potrivit Primăriei Capitalei, sursele de finanţare sunt prin POS mediu, Fondul de Coeziune este de 62,63%. Restul sumei este acoprit atât din Bugetul de Stat (7,70%), cât şi din Bugetul Local (0,71% în afară de TVA proiect), dar şi din alte surse legal constituite - împrumuturi rambursabile - (28,96% un împrumut extern ce urmează  a fi contractat – a fost aprobat cu valoare de co-finanţare prin HCGMB nr. 113/30.08.2012).

Banii investiţi, scoşi din taxele pentru ape uzate. Plata, valabilă de la 1 ianuarie 2016

În ceea ce priveşte rambursarea împrumuturilor, ea se va face prin colectarea Taxei Municipale de Apă Uzată, (aprobată printr-o Hotărâre de Consiliu din 30.08.2012). Această taxă va fi în valoare de 0.248 lei pe metrul cub de apă uzată. Această taxă se va aplica începând cu 1 ianuarie 2016, în acest fel respectându-se principiul European prin care se stabileşte că poluatorul plăteşte.

Staţia de Epurare a Apelor Uzate Glina a început să funcţioneze acum doi ani, în octombrie 2011, odată cu finalizarea fazei I. La acest moment, până la finalizarea celei de-a doua faze, staţia epurează complet aproximativ 50% din apele uzate. Prima fază a proiectului a costat 108,3 milioane de euro (din care, contribuţia UE a fost de 65 %).

Avem staţie cu autosusţinere enrgetică, dar plătim mai mult la factură

Trebuie amintit însă că, deşi reprezentanţii Apa Nova spuneau, în 2011, că o bună parte din energia consumată de staţie de epurare de la Glina este rezultată chiar din biogazul ce se formează prin procesarea nămolurilor scoase din apa epurată, preţurile apei pe care bucureştenii le plătesc pentru apă au continuat să crească. După ce a majorat tariful de două ori într-o lună, Apa Nova încasează în plus de la bucureşteni peste 17 milioane de euro pe an. Firma motivează creşterea preţului prin costurile de operare ale staţiei de epurare

Pe aceeaşi temă:

Apă mai curată, preţ mai piperat: Apa Nova scumpeşte, iar bucureşteanul plăteşte!

Proiecte importante, printre care cel de mediu finanţat de UE, vor primi bani la rectificarea de buget

Pe mâna cui vrea să dea Primăria Capitalei contractul pentru linia II a staţiei de epurare de la Glina

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite