ONG-urile vor protesta faţă de eutansierea maidanezilor, în Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestatarii nu susţin eutanasierea câinilor comunitari FOTO Mediafax
Protestatarii nu susţin eutanasierea câinilor comunitari FOTO Mediafax

De la tragicul accident de săptămâna trecută, atunci când Ionuţ (4 ani) a fost ucis de o haită de maidanezi, bucureştenii au decis să protesteze vizavi de numărul foarte mare de câini fără stăpân din oraş. De cealaltă parte, ONG-urile au anunţat că vor organiza mai multe proteste faţă de eutanasierea animalelor.

După ce duminică, cântăreaţa Nadine a organizat un protest vizavi de problema câinilor comunitari din Capitală, la care au participat câteva sute de oameni printre care şi familia micuţului omorât de maidanezi, luni, preşedintele Asociţiei Cuţu Cuţu, Marcela Pîslă, a anunţat că a primit aprobare pentru organizarea a două proteste în Capitală.

„Am primit aprobare de la Primăria Capitalei pentru două proteste. Primul va avea loc marţi, de la ora 12.00 la ora 14.00, iar cel de-al doilea va fi miercuri, de la ora 9.00 la ora 14.00“, a spus Marcela Pîslă, pentru adevarul.ro, precizând că ambele manifestaţii vor avea loc lângă Parcul Izvor.

Totodată, Marcela Pîslă a spus că manifestaţia va fi împotriva eutanasierii câinilor maidanezi, dar, în acelaşi timp, pentru suţinerea „formelor legale care vizează sterilizarea animalelor“. Reprezentanţii ONG-urilor susţin că eutanasierea nu va rezolva problema câinilor vagabonzi, iar cea mai bună soluţie pentru controlul animalelor este sterilizarea şi microciparea acestora.

Pe aceeaşi temă:

Protest faţă de maidanezii din Capitală. Manifestant: „Să adunăm câinii şi să-i aruncăm peste gardul Parlamentului“

2.500 de lei, noua amendă pentru bucureştenii din Sectorul 1 care abandonează câini adoptaţi

Grupul de consilieri PDL cere demisia lui Sorin Oprescu: „Vom strânge semnături“

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite