FOTO Patru vârste ale olimpicilor: elevul care ar vrea să plece, studentul şi cele două lupte ale sale, cercetătorul de succes din ţară şi matematicianul activist
0
Elevii excepţionali, care câştigă medalii la cele mai importante concursuri internaţionale, au fost mereu, în România, un subiect constant, poate unul dintre cele mai constante, şi, fără îndoială, unul dintre cele cu care ne mândrim cel mai mult. An de an, numele elevilor români apar în fruntea clasamentelor competiţiilor de prestigiu din lume.
Despre ce se întâmplă după, aflăm prea puţine. În general, povestea olimpicilor noştri se termină cu ultimul lor an de liceu, iar continuării îi ţine loc o explicaţie vagă şi generalizatoare: ştim că ei pleacă din ţară în locuri unde potenţialul le este valorificat, iar performanţele – răsplătite. „Adevărul” vă prezintă poveştile a patru olimpici şi foşti olimpici ai României, care sunt, în momentul de faţă, în Bucureşti. Patru oameni diferiţi, de vârste diferite, dar care păstrează toţi, acasă, mai la vedere sau în vreun cotlon prăfuit, câteva medalii.
Ştefan Spătaru este elev în clasa a XI-a şi a câştigat şase medalii la concursurile internaţionale de matematică, Silviu Popescu este student în anul I la o facultate din Bucureşti, după ce a obţinut trei premii internaţionale la informatică, Sergiu Moroianu este fost olimpic, actual cercetător valoros care a rămas în România, la Institutul de Matematică din Bucureşti, iar Nicuşor Dan este şi el fost olimpic, actual cercetător în matematică şi activist.
Olimpicul-elev. Ştefan Spătaru, pasiunea pentru matematică şi cele şase medalii
Ştefan Spătaru are 17 ani şi şase medalii câştigate până acum. Pe ultimele două le-a obţinut anul acesta: un argint la Olimpiada Internaţională de Matematică şi unul la Balcaniadă. Pe lângă ele, mai are două medalii de aur şi una de argint la Balcaniade şi una de bronz la Olimpiadă. Floare la ureche, s-ar zice, fiindcă, pentru Ştefan, matematica este o pasiune, şi nimeni, niciodată, nu i-am impus să lucreze. A făcut-o pentru că a vrut şi pentru că îi place.
Originar din Alexandria, Ştefan Spătaru spune că matematica i s-a „infiltrat“ treptat în viaţă, mai ales prin rezultatele bune pe care a început să le obţină şi care îl stimulau. Încă din clasa I, când a participat la primul concurs „Cangurul”, şi-a dat seama că este mult mai bun decât colegii lui. Atât de bun încât, în clasa a VII-a, deja participa la prima Balcaniadă.
Când îl întrebi cum a reuşit asemenea performanţe, Ştefan vorbeşte despre muncă, pasiune şi talent. Cel mai important în studiul matematicii, consideră el, este programul de pregătire constant, pentru că nu este suficient să te pregăteşti doar în perioada concursurilor. Aşa că, la Ştefan, doar în cazuri excepţionale există zile fără matematică. De asemenea, el crede că şi materialul genetic are un rol în a face performanţă, însă, oricum ar fi, „orice se poate face cu suficientă muncă”, spune olimpicul.
Dar pe lângă muncă, Ştefan Spătaru se şi plimbă. Concursurile de matematică l-au purtat prin ţări precum Columbia, Cipru sau Argentina. În călătoriile pe care le presupun competiţiile, cel mai mult îi place să-şi cunoască „adversarii“, care sunt foarte buni, şi de la care a învăţat că nu este bine să fii unidirecţionat, ci este sănătos să ai şi alte pasiuni în afară de matematică. De aceea, Ştefan practică tenisul, iese cu prietenii, iar iarna îi place să meargă în staţiunile de pe Valea Prahovei să schieze.
Ştefan Spătaru nu s-a hotărât încă ce va face după terminarea liceului. Îl tentează ofertele universităţilor din Statele Unite, dar nu vede nimic rău nici în a rămâne în ţară. „A pleca în străinătate implică şi dezavantaje; eu cred că te poţi dezvolta foarte bine şi aici, important este să faci ce îţi place”, spune el.
Olimpicul-student. Cele două lupte ale lui Silviu Popescu: cea pentru medalie şi cea cu sine însuşi
Silviu Popescu spune, glumeţ şi nonşalant, că a avut noroc să se califice în loturile naţionale de informatică. Însă nu toată lumea are „norocul” lui: tânărul a câştigat anul acesta argintul la Balcaniada de Informatică, bronzul la Olimpiada Central-Europeană, iar în 2011 a mai câştigat o medalie de bronz la Olimpiada Internaţională „Tuymaada”.
Silviu este acum în primul an la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Bucureşti. El a fost unul din cei doi elevi care, la festivitatea de premiere a Olimpiadei Naţionale de la Timişoara, au spus că vor să rămână în România. Crede că informatica se poate face bine oriunde, de aceea a rămas. Şi nu-i displace nici că, acum, este cunoscut în facultate drept „olimpicul“.
Îi plac romanele psihologice, ascultă Dream Theater, formaţia de metal progresiv descoperită la un profesor de informatică, şi a practicat aikido timp de şapte ani. Însă, pe lângă informatică, şi poate chiar mai asiduu decât acest domeniu, îl preocupă psihologia. Şi-a devenit propriul pacient în clasa a X-a, când a început să citească psihologie pentru a-şi înţelege şi rezolva problemele pe care le avea în stabilirea relaţiile sociale.
De timiditate, Silviu s-a vindecat demult. Singurele reminiscenţe ale acelei perioade de închidere în sine, pe care o consideră acum nocivă şi contraproductivă, apar în perioada concursurilor. În zilele de dinainte şi din timpul competiţiei, Silviu are nevoie de concentrare maximă. Efortul intelectual pe care îl depune în timpul rezolvării problemelor îl consumă foarte tare şi, de aceea, încearcă să nu-şi risipească energia în nici un alt fel, nici măcar socializând. Doar în timpul Olimpiadei Naţionale de anul acesta, a slăbit două kilograme, deşi a mâncat normal şi nu a făcut mişcare. În acele perioade, olimpicul caută să vorbească cât mai puţin cu ceilalţi, să rămână concentrat şi, ori de câte ori are sentimente negative, încearcă să le analizeze şi să le înlăture.
Silviu consideră că, pentru succesul la competiţii, starea psihică are o importanţă egală cu pregătirea intelectuală. De aceea, primele cinci minute din timpul concursului sunt cruciale: atunci este momentul când, descoperind dificultatea problemelor pe care le are de rezolvat, participantul îşi poate pierde încrederea în sine şi, oricât de pregătit şi de bun ar fi, acest lucru poate avea efecte dezastruoase. Cele cinci minute de la începutul primei zile de concurs de la Olimpiada Central-Europeană, de la care s-a întors de curând cu bronz, au făcut diferenţa între bronz şi argint.
Privind înapoi, olimpiadele au fost pentru Silviu Popescu teste psihologice din care a învăţat să nu renunţe niciodată şi, cel mai important, să nu-şi mai piardă cu uşurinţă încrederea în sine. Acum este hotărât să facă în continuare performanţă în acest domeniu, iar la anul va participa, împreună cu alţi colegi de facultate, la un concurs organizat de Association of Computing Machinery (ACM).
Olimpicul-cercetător. Sergiu Moroianu: o carieră în matematică poate fi construită şi în România
Sergiu Moroianu este cercetător la Institutul de Matematică al Academiei şi are în palmares o medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică din 1991, una de argint la cea din 1990 şi încă una de aur câştigată la Balcaniada din 1991.
Sergiu Moroianu nu a trecut prin vreo perioadă de căutare a vocaţiei. A ştiut de la bun început ce talent nativ avea şi în ce direcţie se îndrepta, datorită pregătirii pentru olimpiade. Acum, după ani buni de experienţă în cercetare, îşi aminteşte de experienţele olimpiadelor ca fiind plăcute şi amuzante, deşi, la vremea aceea, erau la fel de stresante ca practicarea unui sport de performanţă.
Din liceu a visat să devină cercetător. Şi-a obţinut masterul şi doctoratul în străinătate, iar apoi a lucrat, cinci ani, în laboratoare de cercetare străine. Cu toate acestea, acum se află la Institutul de Matematică din Bucureşti. „Am o carieră atipică printre membrii generaţiei mele, toţi colegii mei de la Olimpiada Internaţională sunt acum în universităţi străine“, constată Moroianu. El crede în cercetarea românească şi, de aceea, şi-a setat drept unul dintre obiectivele profesionale principale atragerea unor doctoranzi de valoare, iar participanţii la olimpiade reprezintă o sursă importantă în acest sens. Este, totuşi, o misiune grea, pentru că universităţile străine îi recrutează pe elevii excepţionali încă din liceu, iar aceştia se lasă de multe ori atraşi de imaginea mărcii pe care aceste instituţii şi-au construit-o, dar care nu reflectă întotdeauna valoarea reală: „Mă refer în special la universităţile englezeşti care cheltuiesc foarte mult pe marketing. Aş vrea ca olimpicii care sunt atraşi de ideea de studii în străinatate să înţeleagă diferenţa dintre nişte universităţi pentru profit, cum ar fi Bremen sau Oxford, şi adevăratele mari şcoli de matematică – şcolile doctorale de la Ecole Normale Superieure, Princeton, MIT, Harvard“, spune Sergiu Moroianu.
Cercetătorul consideră că, deşi în trecut matematica era un hobby rezervat unei elite privilegiate intelectual şi material, astăzi ea a devenit o profesie cu profunde implicaţii asupra economiei ţărilor aflate în competiţie: „Există, în primul rând, aspectul aplicaţiilor matematicii în toate domeniile tehnicii moderne. Cercetarea fundamentată în matematică este ca un vârf de lance al aparatului economic, care trage după sine toată cercetarea aplicată, ingineria, învăţământul.“
Pe de altă parte, matematica îşi păstrează şi aspectul intangibil, cel al prestigiului pe care îl conferă descoperirile matematice ţărilor în care sunt făcute: „În sine, matematica este fascinantă şi impune respectul, ca un munte pe care înveţi să-l escaladezi.“ Pentru Sergiu Moroianu matematica este pasiune, meserie, dar şi ideal. Îi place să creadă că prin premiile pe care le-a câştigat şi prin activitatea pe care o desfăşoară întăreşte prestigiul ţării noastre.
În ceea ce priveşte situaţia actualilor tineri olimpici, cercetătorul crede că astăzi ei participă la mult mai multe concursuri decât în trecut, iar acest lucru poate fi şi contraproductiv din cauza stresului pe care îl implică. Pe de altă parte, oportunităţile de carieră pentru români sunt mult mai numeroase: „I-aş sfătui pe tineri să se gândească atent unde îşi urmează studiile. Ei trebuie să înţeleagă că ofertele de burse pe care le primesc sunt datorate, în mare parte crizei acute a vocaţiilor către matematică printre colegii lor de generaţie din Apus. Dar o carieră în matematică poate fi construită şi în România.“
Olimpicul-atipic. Nicuşor Dan: matematica este minunată, dar nu răspunde la problemele fundamentale ale omului
Nicuşor Dan este mai cunoscut pentru activismul pe care-l face pentru salvarea clădirilor de patrimoniu din Bucureşti, decât pentru cariera sa în matematică. Cu toate acestea, el este olimpicul dublu premiat cu aur, la Olimpiadele Internaţionale de Matematică din anii 1987 şi 1988. De asemenea, este masterandul şi doctorandul de la École Normale Supérieure de Paris, dar şi cercetătorul întors în România de la un salariu de 2.000 de dolari la unul de 60 de dolari, după cum el însuşi se prezintă pe site-ul personal.
În timp ce era elev la Liceul „Radu Negru“ din Fărăgraş, Nicuşor Dan a descoperit pasiunea pentru matematică mai mult printr-o vanitate adolescentină, care îi era alimentată de aprecierile pe care le primea pentru succesele la matematică. Mai târziu, însă, a început să o iubească.
Experienţa olimpiadelor are atât avantaje, cât şi dezavantaje, din punctul de vedere al lui Nicuşor Dan. Pe de o parte, concursurile au marele merit de a forma deprinderea de a gândi în temerni de limită, atât de folositoare în sutele de situaţii din viaţă când trebuie să luăm decizii grele sub presiunea timpului, şi de a da încredere tinerilor la o vârstă la care au mare nevoie de asta, dar, pe de altă parte, consumul de energie implicat produce o uzură care se resimte după ani. Un alt risc pe care îl implică acest tip de exerciţiu, explică fostul olimpic, este şi acela de a rămâne cantonat în confortul de a rezolva probleme mici, particulare, şi de a nu vedea matematica în ansamblu, de a nu extinde orizontul gândirii dincolo de probleme ce se pot rezolva într-o oră.
Nicuşor Dan a fost, dintru început, atipic: nici nu lucra la fel de mult şi nici nu era atât de concentrate pe matematică cum erau colegii lui de liceu; descoperise filosofia lui Constantin Noica şi îl atrăgea literatura, oscilând între acest tip de cunoaştere şi cel ştiinţific. Deşi mulţi colegi de generaţie de-ai săi nu au cunoscut această tentaţie, Nicuşor Dan recunoaşte limitele domeniului căruia i s-a dedicat: „Matematica este foarte frumoasă, dar are un mare defect: nu răspunde la problemele fundamentale ale omului, iar dacă nu eşti cumva puţin autist, trebuie să-ţi pui întrebările acestea. Şi, în mod evident, matematica nu îţi răspunde la întrebarea «ce este moartea?»“
Referitor la situaţia olimpicilor actuali, Nicuşor Dan crede că este un lucru bun că aceştia pleacă, dar că nu ar trebui să plece imediat după terminarea liceului: „Una este să pleci la 18 ani când n-ai nicio referinţă şi să te descoperi acolo, dar alta este să pleci la 23 de ani când deja te-ai format, te-ai integrat într-un sistem, ai nişte nostalgii şi ştii unde să te întorci. De asemenea, cred că este şi mult mai puţin traumatizant pentru tineri în felul acesta. “
În cea ce priveşte activismul, matematicianul Nicuşor Dan susţine că nu îl face din plăcere, ci, mai degrabă, din necesitate şi din disperarea pe care o trăieşte văzând că totul se scufundă în jurul său: „Nu m-ar deranja ca sute de oameni să facă ce fac eu, iar eu să fac doar matematică.“
Pe aceeaşi temă
Olimpicii de ieri, olimpicii de azi: visuri realizate pentru minţile strălucite din Prahova
„Performanţă poţi să faci doar dacă eşti constant“. „Secretul“ Cristianei şi al Claudiei
Valoarea nu cunoaşte graniţe. Olimpicii din Neamţ fac performanţă la Bucureşti şi San Francisco
Ilegalitatea diametralei Nord-Sud: o victorie incertă pentru ONG-uri
Se încarcă comentariile...
